DECIZIE nr. 919 din 16 septembrie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 364 şi art. 366 alin. 2 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 364 şi art. 366 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Vitol" – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.487/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială.La apelul nominal se prezintă avocatul părţii Faber Invest amp;Trade Inc. Bucureşti, Teodor Cuzino, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Avocatul prezent solicită Curţii respingerea excepţiei, arătând că scopul în care a fost ridicată aceasta îl reprezintă exclusiv tergiversarea soluţionării procesului aflat pe rolul instanţei de fond, împrejurare ce dovedeşte reaua-credinţă a autorului în exercitarea drepturilor procesuale. În acest sens, în temeiul art. 108^1 din Codul de procedură civilă, solicită aplicarea unei amenzi judiciare.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 16 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3.487/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 364 şi art. 366 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Vitol" – S.A. din Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că limitarea motivelor pentru care poate fi cenzurată o hotărâre arbitrală, pronunţată în afara cadrului justiţiei, reprezintă o îngrădire a atribuţiei constituţionale a instanţelor judecătoreşti de "a înfăptui justiţia", respectiv de a analiza în mod complet motivele de fapt şi de drept pentru care este criticată o hotărâre arbitrală. Astfel, deşi este admisibil ca un litigiu să fie soluţionat pe calea arbitrajului, această metodă alternativă de soluţionarea a disputelor nu poate îngrădi posibilitatea instanţelor judecătoreşti de a se pronunţa în mod exhaustiv asupra tuturor aspectelor legate de litigiu. Cu alte cuvinte, pentru a fi conformă cu Constituţia, calea de atac a acţiunii în anularea hotărârii arbitrale trebuie să aibă un caracter pe deplin devolutiv, în sensul de a permite desfiinţarea sentinţei arbitrale pentru orice motiv de nelegalitate sau de netemeinicie.Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal consideră excepţia ca fiind întemeiată, în măsura în care practica judiciară nu a reuşit să clarifice, până în prezent, regimul juridic al acţiunii în anularea hotărârilor arbitrale. Instanţa apreciază că acţiunea în anulare ar trebui să fie asimilată apelului şi judecată în complet de doi judecători, în condiţiile în care există o judecată pe fond a cererii de chemare în judecată de către o primă instanţă, respectiv tribunalul arbitral, a cărui sentinţă formează obiectul acestei căi de atac.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional şi nu conţine prevederi contrare dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 364 şi art. 366 alin. (2) din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut:– Art. 364: "Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul din următoarele motive:a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului; … b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule sau inoperante; … c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală; … d) partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită; … e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 353^3; … f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; … g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării, nu este semnată de arbitri; … h) dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire; … i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii."; … – Art. 366 alin. (2): "Hotărârea instanţei judecătoreşti cu privire la acţiunea în anulare poate fi atacată numai cu recurs."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1), (2) şi (3), care garantează liberul acces la justiţie şi dreptul cetăţenilor la un proces echitabil, şi art. 24 alin. (1), referitoare la dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a analizat în mai multe rânduri constituţionalitatea prevederilor din Codul de procedură civilă referitoare la acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 8/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 31 ianuarie 2007, Curtea a reţinut că „arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, aşa cum prevede art. 341 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului. În cazul în care părţile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmează să fie aplicată.Aşa fiind, Curtea observă că incidenţa dispoziţiilor legale criticate este subsecventă acordului de voinţă intervenit între părţile care au încheiat convenţia arbitrală şi care au optat pentru soluţionarea litigiului de către un tribunal arbitral. Împrejurarea că autorul excepţiei a achiesat la soluţionarea litigiului pe această cale, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască dispoziţiile legale referitoare la judecarea litigiului de o asemenea instituţie, precum şi consecinţele juridice ale aplicării lor, nu îl îndreptăţeşte să se prevaleze de necunoaşterea legii şi deci lipseşte de temei critica reglementării în cauză."În ceea ce priveşte critica referitoare la caracterul devolutiv pe care ar trebui să îl aibă acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale, Curtea reţine că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun. Împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun, inclusiv sub aspectul admisibilităţii acesteia, nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie. Într-adevăr, în măsura în care textul constituţional de referinţă foloseşte termenul generic de "căi de atac", fără a le identifica şi caracteriza, respectiv fără a se referi in terminis la apel şi recurs, ipoteză în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertită într-un criteriu de constituţionalitate, legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit ca, în considerarea anumitor particularităţi, să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun. De altfel, Curtea constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 366 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în cazul în care a admis acţiunea în anulare, instanţa se va pronunţa pe fondul litigiului, în limitele convenţiei arbitrale.Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 366 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că, potrivit Deciziei nr. 66/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 4 aprilie 2001, „stabilirea unei singure căi ordinare de atac împotriva sentinţelor pronunţate în cauzele ce au ca obiect acţiuni în anulare nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie. În conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 126 şi 129, stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti, a procedurii de judecată, precum şi a condiţiilor de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Totodată, accesul liber la justiţie, prevăzut la art. 21 din Constituţie, nu poate avea semnificaţia că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.”Considerentele pe care s-au bazat soluţiile anterioare ale Curţii Constituţionale, pronunţate în cauze similare, sunt valabile şi în prezenta cauză, neexistând niciun motiv pentru reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 364 şi art. 366 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Vitol" – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.487/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu___________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește