DECIZIE nr. 918 din 23 iunie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Fried Azriel în Dosarul nr. 18.847/3/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 3 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 18.847/3/2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Fried Azriel într-o cauză având ca obiect, în principal, soluţionarea cererii de obligare a primarului sectorului 3 Bucureşti la emiterea unei autorizaţii de construire.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat aduce atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, instituind un regim discriminatoriu pentru proprietarii imobilelor monumente istorice în raport cu proprietarii altor categorii de construcţii în ceea ce priveşte organul administraţiei publice locale căruia trebuie să i se adreseze pentru obţinerea autorizaţiilor de construire. Precizează că, statuând că proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de către lege, "legiuitorul constituant a avut în vedere aplicarea aceloraşi reguli faţă de obiectele dreptului de proprietate privată", indiferent dacă este vorba despre construcţii incluse în categoria monumentelor istorice sau nu. Arată că, deşi art. 121 din Constituţie recunoaşte competenţa generală a primarilor de sector de a rezolva treburile publice, textul de lege criticat instituie exceptarea construcţiilor monumente istorice de la autorizarea primarului de sector. Totodată, menţionează că însuşi Ministerul Culturii şi Cultelor recunoaşte competenţa primarilor de sector de a emite autorizaţiile de construire, în cuprinsul art. 4 din Instrucţiunile privind exercitarea competenţelor de avizare şi autorizare a executării intervenţiilor la monumentele, ansamblurile şi siturile istorice din municipiul Bucureşti.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege reglementează o procedură specială de autorizare a efectuării lucrărilor de construire ori de modificare a clădirilor clasificate drept monumente istorice, din dorinţa de a asigura o protecţie sporită acestora, justificată de importanţa deosebită pe care astfel de monumente o reprezintă în peisajul urbanistic şi cultural al capitalei şi chiar al ţării şi de aplicarea unei viziuni unitare cu privire la modificările pe care astfel de clădiri le pot suferi.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul opinează în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional. Apreciază că acesta nu contravine niciuneia dintre prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Textul de lege criticat are următorul cuprins:– Art. 4 alin. (1) lit. c): "(1) Autorizaţiile de construire se emit de preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al municipiului Bucureşti, de primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ai oraşelor şi comunelor pentru executarea lucrărilor definite la art. 3, după cum urmează: […]c) de primarul general al municipiului Bucureşti, cu avizul primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru lucrările care se execută: … 1. pe terenuri care depăşesc limita administrativ-teritorială a unui sector şi cele din extravilan;2. la construcţii reprezentând monumente istorice, clasate sau în procedură de clasare potrivit legii;3. lucrări de modernizări, reabilitări, extinderi de reţele edilitare municipale, de transport urban subteran sau de suprafaţă, de transport şi de distribuţie, pentru: apă/canal, gaze, electrice, termoficare, comunicaţii – inclusiv fibră optică, precum şi lucrări de modernizări şi/sau reabilitări pentru străzile care sunt în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 16 "Egalitatea în drepturi", art. 44 "Dreptul de proprietate privată" şi art. 121 "Autorităţile comunale şi orăşeneşti".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991 atribuie primarului general al municipiului Bucureşti competenţa de a emite autorizaţii de construire pentru anumite lucrări, autorul excepţiei având în vedere, astfel cum rezultă din motivarea scrisă a acesteia, lucrările care se execută la construcţii reprezentând monumente istorice, clasate sau în procedură de clasare, cuprinse la pct. 2 din textul criticat. În opinia autorului excepţiei, această reglementare legală instituie un regim discriminatoriu pentru proprietarii imobilelor care reprezintă monumente istorice, care pentru obţinerea unei astfel de autorizaţii trebuie să se adreseze primarului general al municipiului Bucureşti, spre deosebire de proprietarii imobilelor care nu sunt incluse în categoria menţionată, care pot obţine autorizaţia de construire de la primarul de sector. Faţă de aceste susţineri, Curtea constată că este neîntemeiată critica prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări. Prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa română de contencios constituţional a statuat că principiul constituţional al egalităţii nu are semnificaţia uniformităţii, existând posibilitatea instituirii unor reglementări juridice diferite pentru situaţii care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv. Or, reglementarea ce face obiectul prezentei excepţii izvorăşte dintr-un imperativ de interes general, constând în protejarea unor standarde valorice în ceea ce priveşte urbanismul şi amenajarea teritoriului, precum şi în asigurarea securităţii în construcţii, mai cu seamă că textul are în vedere o categorie deosebită de imobile, respectiv monumentele istorice a căror conservare presupune un regim special.De altfel, dispoziţiile art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevăd că statele semnatare ale Convenţiei pot "adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general [… ]". În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Meilacher şi alţii împotriva Austriei, 1989, a statuat că astfel de legi sunt "necesare şi obişnuite în domeniul construcţiilor, care, în societăţile moderne, sunt o preocupare centrală a politicilor economice şi sociale. Pentru a implementa astfel de politici, legislativul trebuie să aibă o largă marjă de apreciere atât în ceea ce priveşte stabilirea existenţei unei probleme de interes public ce necesită măsuri de control, cât şi în alegerea unor modalităţi de aplicare detaliate pentru implementarea măsurilor vizate".În ceea ce priveşte criticile referitoare la nesocotirea dreptului de proprietate privată, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 77 din 14 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002, sau Decizia nr. 199 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 15 iunie 2005, a reţinut, în esenţă, că activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii, iar „regimul legal al construcţiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate. În măsura în care, însă, (…) exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii”.În fine, Curtea constată că textul de lege criticat nu este de natură să nesocotească dispoziţiile art. 121 din Constituţie. Opţiunea legiuitorului de a atribui primarului general al municipiului Bucureşti competenţa de a emite autorizaţii de construire pentru anumite lucrări nu contravine prin nimic prevederilor constituţionale amintite, care stabilesc autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe. Eventuala neconcordanţă a diverselor acte normative, cum este cea de care se prevalează autorul prezentei excepţii, între dispoziţii cuprinse în Legea nr. 50/1991 şi în instrucţiuni ale ministrului culturii şi cultelor, nu poate constitui obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Fried Azriel în Dosarul nr. 18.847/3/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iunie 2009.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește