DECIZIE nr. 917 din 23 iunie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de primarul sectorului 6 Bucureşti în Dosarul nr. 30.306/3/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocat Cristiana Irinel Stoica, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii Constituţionale acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu conţin norme suficient de clare, care să determine cu precizie competenţa materială de soluţionare a litigiilor care vizează un act administrativ emis de o autoritate publică locală, dar în care valoarea cererii depăşeşte suma de 500.000 lei. Textul de lege criticat nu stabileşte instanţa de judecată competentă într-o asemenea situaţie, astfel că, în opinia autorului excepţiei, este îngrădit accesul liber al persoanei la justiţie şi sunt încălcate principiile exercitării drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă şi al separaţiei puterilor în stat, judecătorul fiind obligat să exercite atribuţiile specifice legislativului, de determinare a competenţei materiale a instanţei de judecată.Reprezentantul Ministerului Public apreciază că specificul susţinerilor autorului excepţiei îi conferă acesteia caracter inadmisibil, deoarece vizează aspecte legate de interpretarea sau chiar completarea textului legal criticat. În plus, menţionează jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 421/2009, a cărei soluţie de respingere, pentru aceleaşi argumente ca cele acolo expuse, se impune a fi menţinută şi în prezenta cauză.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 15 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 30.306/3/2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de primarul sectorului 6 Bucureşti într-o cauză având ca obiect o acţiune privind anularea unui act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat, care prevede o derogare parţială de la principiul accesorium sequitur principale, în sensul că stabileşte competenţa materială de primă instanţă a curţii de apel pentru soluţionarea unei cereri accesorii celei de anulare a unui act administrativ emis de o autoritate locală sau judeţeană, care depăşeşte valoric suma de 500.000 lei, nu conţine norme suficient de clare şi previzibile şi are o redactare ambiguă. Este afectat, astfel, dreptul de acces la instanţă şi la folosirea căilor de atac al justiţiabililor, aceştia neavând un reper sigur al instanţei în faţa căreia îşi pot exercita drepturile şi libertăţile procesuale, inclusiv cele referitoare la competenţa instanţelor de judecată. Judecătorul este constrâns, prin urmare, să stabilească el însuşi, pe cale jurisprudenţială, în afara legii, regulile necesare pentru a se pronunţa asupra competenţei litigiului cu judecarea căruia a fost învestit, încălcând astfel art. 1 alin. (4) din Constituţie, referitor la principiul separaţiei puterilor. În sensul celor susţinute este indicată Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Se mai susţine că textul de lege criticat contravine şi art. 57 din Constituţie, deoarece „nu conţine nicio deosebire între situaţiile care atrag o anumită competenţă derogatorie de la regula de drept comun prevăzută de Codul de procedură civilă, dar lasă să se interpreteze o astfel de derogare” şi, în acest mod, se creează un avantaj în favoarea subiecţilor de drept care încalcă normele legale privind exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credinţă, prin posibilitatea introducerii acţiunii la o instanţă necompetentă, de vreme ce criteriul de stabilire a competenţei este discutabil. Autorităţile administraţiei locale nu pot fi lipsite de dreptul de a şti cu claritate care este instanţa competentă să soluţioneze litigiile privind pretinsele daune rezultate din anularea unor acte administrative.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale. Stabilirea unor reguli de competenţă pentru judecarea cererilor în contencios administrativ dă expresie liberului acces la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, textul criticat fiind, totodată, conform cu exigenţele prevederilor art. 126 şi 129 din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate prin art. I pct. 18 din Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 15 aprilie 2008. Textul legal criticat are următorul conţinut:Art. 10 alin. (1): "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie, ale art. 57 referitoare la obligaţia exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor constituţionale şi ale art. 129 privind dreptul la folosirea căilor de atac.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că autorul acesteia formulează criticile de neconstituţionalitate din perspectiva unei pretinse omisiuni legislative, şi anume lipsa stabilirii competenţei materiale de soluţionare a unei cereri care vizează un act administrativ emis de autorităţile locale, dar a cărei valoare depăşeşte suma de 500.000 lei. Apreciază, în acest context, că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu reglementează o astfel de situaţie, motiv pentru care consideră că textul de lege contravine, în principal, liberului acces la justiţie şi dreptului la folosirea căilor de atac. Persoana interesată nu cunoaşte cu exactitate instanţa competentă, nu ştie unde trebuie să adreseze cererea sa, iar judecătorul este obligat să-şi depăşească atribuţiile legale, stabilind el însuşi, în locul legiuitorului, care instanţă de judecată este cea competentă.Curtea Constituţională reţine că susţinerile de neconstituţionalitate astfel formulate conferă excepţiei de neconstituţionalitate caracter inadmisibil. Aceasta, deoarece neconstituţionalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia şi nu poate fi dedusă pe calea unei interpretări proprii a autorului excepţiei, cu caracter subiectiv, şi nici prin evidenţierea unei anumite lacune legislative, adică a ceea ce textul de lege nu prevede in terminis. Totodată, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra unei pretinse omisiuni legislative, pentru că această operaţiune ar excede competenţei sale şi ar echivala cu o ingerinţă asupra atribuţiilor specifice Parlamentului, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării. Pe de altă parte, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate conţin norme de procedură care stabilesc competenţa instanţelor de judecată şi asupra cărora legiuitorul are, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţă exclusivă de reglementare. De altfel, prin conţinutul său normativ, textul de lege atacat nu contravine drepturilor fundamentale invocate, referitoare la accesul liber la justiţiei şi dreptul la folosirea căilor de atac, astfel că revine instanţei de judecată sesizate cu soluţionarea cererii ca, în virtutea rolului său activ, să interpreteze prevederile legale aplicabile, urmând să aprecieze asupra instanţei de judecată competente cu judecarea respectivei cereri. Mai mult chiar, Curtea observă că o excepţie cu obiect identic, cu aceeaşi motivare şi invocată de acelaşi autor a fost soluţionată prin Decizia nr. 421 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 24 aprilie 2009.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de primarul sectorului 6 Bucureşti în Dosarul nr. 30.306/3/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iunie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește