Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 612 din 30 august 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a), art. 29 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a), art. 29 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Ion Turcu în Dosarul nr. 11.953/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi consilierul juridic Mihaela Jugaru pentru Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cu delegaţia depusă în şedinţa publică.Procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată, pe de-o parte, că nu a desfăşurat activităţi de sprijinire a regimului totalitarist comunist, iar pe de altă parte, că CNSAS ar trebui să aibă doar activităţi de cercetare şi documentare. Consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii şi contravin astfel prevederilor art. 4 alin. (2) din Constituţie, precum şi celor ale art. 7 şi 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocă Hotărârea din 15 iunie 1992, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ludi contra Elveţiei, prin care s-a constatat că, dacă ascultarea convorbirilor telefonice era necesară pentru prevenirea săvârşirii unor infracţiuni, atunci aceasta nu contravine dispoziţiilor art. 8 din Convenţie.Consilierul juridic al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât din nota de constatare întocmită de CNSAS rezultă că activităţile desfăşurate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate au avut în vedere manifestarea în scopul sprijinirii regimului comunist.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 899/2010. Cu privire la celelalte aspecte invocate de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate, consideră că acestea intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 8 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 11.953/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a), art. 29 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de pârâtul Ion Turcu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate au un caracter restrictiv şi discriminatoriu, statuând o culpabilizare în masă a unor categorii sociale. Consideră că prin aceste prevederi se încearcă culpabilizarea numai a foştilor lucrători de securitate, deşi din structurile menţionate în lege făceau parte şi alte categorii sociale, ca judecători, procurori, grăniceri etc. Totodată, art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 „produce o discriminare nejustificată faţă de persoane nevinovate, care sunt obligate în contextul acestui text de prigoană politică să suporte nevinovate consecinţa unor fapte pe care le-au făcut în contextul unor dispoziţii recunoscute ca legale în cadrul naţional şi internaţional la acea dată, cât şi în prezent, în timp ce mai multe fapte mai grave şi cu consecinţe mai dăunătoare pentru cei la care se referă nu au nicio răspundere morală, sau chiar de altă natură”.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 lit. a), art. 29 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, astfel cum acestea au fost modificate prin pct. 3 al articolului unic din Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 2 lit. a): "În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: a) lucrător al Securităţii – orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului;";– Art. 29 alin. (1): "Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii organizează şi desfăşoară activităţi formativ-educative privind funcţionarea şi implicarea structurilor represive în menţinerea regimului totalitar comunist, precum şi pentru conservarea şi cinstirea memoriei victimelor acestuia, prin organizarea de conferinţe, expoziţii şi programe educative în şcoli, publicarea de studii ştiinţifice, documente, realizarea de filme documentare.";– Art. 31 alin. (1) şi (4): "(1) Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii continuă să preia în gestiune toate documentele privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, precum acte, dosare, registre, înregistrări foto, video, audio şi informatice, baze de date, inclusiv dosarele de cadre ale ofiţerilor şi subofiţerilor de Securitate şi ale ofiţerilor acoperiţi, identificaţi cu activitate prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitare comuniste, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă. […](4) Până la preluarea dosarelor de cadre solicitate în cazul lucrătorilor Securităţii, identificaţi că au desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitare comuniste, la cererea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, instituţiile deţinătoare ale acestora pun la dispoziţie, în termen de 15 zile, datele de identitate, inclusiv numele conspirative, precum şi funcţiile acestora." … Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) privind egalitatea între cetăţeni, ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 30 alin. (6) privind libertatea de exprimare, precum şi prevederilor art. 7, 8 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în cauza de faţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textele de lege criticate produc o "discriminare nejustificată faţă de persoane nevinovate", care au acţionat în temeiul unor dispoziţii legale recunoscute, la acea dată, atât în plan intern, cât şi internaţional.Or, Curtea constată că, în realitate, autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică modul în care instanţele judecătoreşti ar putea interpreta şi aplica textele de lege atacate, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci intră în competenţa instanţei judecătoreşti chemate să soluţioneze litigiul în cadrul căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.De altfel, prin Decizia nr. 899 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 26 august 2010, Curtea a constatat că, din analiza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, şi anume a art. 11 alin. (1)-(3), acestea permit instanţei de contencios administrativ ca, în cadrul acţiunii în constatare cu care a fost sesizată, să procedeze la cenzurarea „Notei de constatare” şi să uzeze de toate mijloacele procedurale în cadrul procesului, pentru stabilirea adevărului. De altfel, o practică contrară ar încălca principiile generale de drept, în temeiul cărora instanţa de judecată administrează dovezi care să ducă la dezlegarea pricinii şi, în final, la înfăptuirea justiţiei.Aşadar, într-o acţiune în constatare a calităţii de colaborator, promovată de Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia. Constatarea calităţii de colaborator al Securităţii trebuie să fie rezultatul unei analize minuţioase din partea instanţei asupra întregului material depus de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi nu poate fi stabilită numai pe baza "relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii". În cadrul acestui proces pot fi demonstrate atât faptele pozitive, cât şi faptele negative, acestea din urmă prin dovedirea faptelor pozitive contrare. Aşadar, nu se poate susţine, aşa cum face autorul excepţiei, că relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii au o valoare probantă prestabilită şi nici că instanţa pronunţă o hotărâre exclusiv în baza acestora.Totodată, Curtea a arătat că aspectele legate de calificarea mijloacelor de probă sau de stabilirea sensului pe care îl au în cuprinsul legii anumiţi termeni nu este o problemă de constituţionalitate, ci de legiferare, pe de o parte, şi de interpretare şi aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti, pe de altă parte.În concluzie, având în vedere modul în care a fost formulată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a), art. 29 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Ion Turcu în Dosarul nr. 11.953/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean_____________