Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 731 din 29 octombrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Bogdan Şimon şi Natalia Alina Şimon în Dosarul nr. 517/117/2008 al Tribunalului Cluj – Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acesteia, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 4 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 517/117/2008, Tribunalul Cluj – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Bogdan Şimon şi Natalia Alina Şimon în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei acţiuni de retrocedare în natură a unui imobil.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece instanţele judecătoreşti nu se pot substitui puterii legiuitoare adoptând reguli cu caracter general, iar deciziile date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când judecă recursuri în interesul legii, nu pot avea decât un caracter doctrinar, fără efecte juridice.Tribunalul Cluj – Secţia civilă şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "[…] Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe".Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi ale art. 124 alin. (3) potrivit cărora judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate Curtea reţine că s-a pronunţat prin numeroase decizii asupra dispoziţiilor de lege criticate, constatând constituţionalitatea acestora. Astfel, prin Decizia nr. 1.014/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, s-a reţinut că scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul ţării. Pentru realizarea acestui scop, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluţionate de instanţele judecătoreşti. Având ca obiect promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, nu se poate considera că deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în asemenea recursuri ar reprezenta o atribuţie care vizează domeniul legiferării, situaţie în care textul de lege amintit ar contraveni prevederilor art. 61 din Constituţie.Prin textul de lege criticat de autorul excepţiei, legiuitorul, având în vedere poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sistemul instanţelor judecătoreşti, precum şi rolul său prevăzut în art. 329 din Codul de procedură civilă, a instituit obligativitatea interpretării date de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instanţele judecătoreşti a unui text de lege, fără ca astfel instanţa supremă să se substituie Parlamentului, unica putere legiuitoare în stat.Totodată, Curtea a constatat că textul de lege criticat este conform nu numai cu prevederile art. 61 din Constituţie, ci şi cu cele ale art. 1 alin. (3)-(5) din Legea fundamentală, dând expresie îndatoririi fundamentale înscrise în alin. (5) al acestui text, potrivit căruia: "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."De asemenea, s-a reţinut că organizarea judiciară are ca obiectiv de bază asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, şi judecarea proceselor de către instanţe judecătoreşti în mod imparţial şi independent de orice influenţe extranee, în conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (1) şi (3), astfel încât susţinerile referitoare la încălcarea textelor constituţionale menţionate anterior nu pot fi reţinute. Principiul supunerii judecătorului numai faţă de lege, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, nu are şi nu poate să aibă semnificaţia aplicării diferite şi chiar contradictorii a aceleiaşi dispoziţii legale, în funcţie exclusiv de subiectivitatea interpretării aparţinând unor judecători diferiţi. O asemenea concepţie ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenţei judecătorilor, a unor soluţii ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât, legea fiind aceeaşi, aplicarea ei nu poate fi diferită, aşa încât intima convingere a judecătorului nu poate justifica o asemenea consecinţă.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.În plus, în Cauza Moşteanu împotriva României, 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reţine – cu privire la obligaţia judecătorilor de a se conforma jurisprudenţei stabilite de Secţiile Reunite ale Curţii Supreme de Justiţie – că "reunirea camerelor sau secţiilor unei instanţe este menită să confere o autoritate specială celor mai importante decizii de principiu pe care instanţa are datoria să le pronunţe. Această autoritate specială – fiind vorba, ca în speţă, de o curte supremă – se impune secţiilor acestei instanţe în calitate de jurisdicţii inferioare, fără a aduce totuşi atingere dreptului şi datoriei lor de a examina în mod absolut independent cazurile concrete care le sunt supuse atenţiei".Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Bogdan Şimon şi Natalia Alina Şimon în Dosarul nr. 517/117/2008 al Tribunalului Cluj – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean__________