DECIZIE nr. 913 din 18 octombrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. 1 teza a doua şi alin. 2 şi art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. 1 teza a doua şi alin. 2 şi art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Popa şi Lenuţa Popa în Dosarul nr. 9.172/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 9.172/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. 1 teza a doua şi alin. 2 şi art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Popa şi Lenuţa Popa.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textele de lege criticate îndreptăţesc reclamantul să introducă o acţiune în chemare în garanţie în orice moment al procesului până la închiderea dezbaterilor, în vreme ce pârâtului i se impune să se conformeze unui termen limitativ, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. Aşa fiind, dispoziţiile art. 61 alin. 2 din Codul de procedură civilă sunt de natură a crea un privilegiu reclamantului, oferindu-i o poziţie procesuală mai avantajoasă decât cea a părţii adverse, cu încălcarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) şi (3).Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că reglementarea diferită a termenului până la care poate fi introdusă cererea de chemare în garanţie este justificată, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, de împrejurarea că necesitatea chemării unei terţe persoane în garanţie poate să rezulte din susţinerile pârâtului făcute prin întâmpinare, cerere reconvenţională sau chiar în cursul judecăţii, deci într-un moment ulterior primei zile de înfăţişare. Sub acest aspect, art. 61 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu instituie privilegii sau discriminări între părţile cu interese procesuale contrare.Referitor la dispoziţiile art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care prevăd posibilitatea disjungerii cererii principale de cererea privind chemarea în garanţie, instanţa apreciază că acestea sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale care consacră dreptul la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că instituirea unor prevederi legale diferite cu privire la drepturile unor categorii de cetăţeni care se află în situaţii diferite nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 16 constituţionale ale alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii. Pe de altă parte, stabilirea competenţei şi a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ţinut însă ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituţional.Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate reprezentând norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui reguli şi modalităţi diferite de exercitare a drepturilor procesuale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 61 alin. 1 teza a doua şi alin. 2 şi art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:– Art. 61: "Cererea va fi făcută în condiţiile de formă pentru cererea de chemare în judecată. Cererea făcută de pârât se va depune o dată cu întâmpinarea; când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.Cererea de chemare în garanţie făcută de reclamant se poate depune, până la închiderea dezbaterilor, înaintea primei instanţe.";– Art. 63 alin. 2: "Când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanţie, instanţa poate dispune despărţirea ei spre a fi judecate deosebit."Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi ale art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea constată că excepţia formulată este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi în modalităţile instituite de lege.În consecinţă, prin reglementările cuprinse în art. 61 alin. 1 teza a doua şi alin. 2 din Codul de procedură civilă, referitoare la termenele până la care reclamantul, respectiv pârâtul, poate depune cererea de chemare în garanţie, legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite. În aceste condiţii, părţilor interesate nu li se încalcă nici accesul liber la justiţie atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecătoreşti, în termenul legal, cu cererea de chemare în garanţie.Mai mult, obligaţia părţilor de a-şi exercită drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.În ceea ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acestea au în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, în absenţa lor cererea de chemare în garanţie putând întârzia în mod nejustificat judecarea cererii principale, împrejurare care ar fi fost de natură a contraveni prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. 1 teza a doua şi alin. 2 şi art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Popa şi Lenuţa Popa în Dosarul nr. 9.172/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește