DECIZIE nr. 91 din 27 martie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorGabriela Ghita – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată, excepţie ridicată de Vasile Lica şi Eugenia Lica în Dosarul nr. 3.272/2000 al Judecătoriei Buzau.La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei, avocat Gheorghe Culicovschi, constatandu-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul autorilor excepţiei solicita admiterea acesteia, arătând în esenta ca interpretarea dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997, modificată, în sensul că prin titularul cererii se înţelege partea care contesta bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor pentru stabilirea calităţii de moştenitor, a masei succesorale, cererilor de raport, cererilor de reducţiune a liberalităţilor şi cererilor de partaj contravine prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 24, art. 41 alin. (1)-(3) şi alin. (7), art. 54, art. 123 alin. (2), art. 135 alin. (6) şi ale art. 138 alin. (1) din Constituţie.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând ca problema ridicată priveşte interpretarea şi aplicarea legii, iar nu constituţionalitatea acesteia. Se mai arata ca legea nu distinge, atunci când se referă la titularul cererii, asupra calităţii procesuale a părţilor. Se apreciază ca autorii excepţiei confunda noţiunea de "cerere" cu cea de "cerere de chemare în judecata", obligaţia timbrarii fiind în sarcina părţii care emite pretenţii. Astfel fiind, părţilor nu le incumba obligaţia de plată a taxei de timbru atunci când formulează excepţii şi apărări în sensul art. 115 din Codul de procedură civilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 28 septembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 3.272/2000, Judecătoria Buzau a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată, excepţie ridicată de Vasile Lica şi Eugenia Lica.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997, modificată, contravin următoarelor prevederi constituţionale:– art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (2), deoarece interpretarea prevederilor legale criticate în sensul că titularul cererii ar fi pârâtul, în cazul în care contesta pretenţiile reclamantului, creează o discriminare între drepturile reclamantului şi cele ale pârâtului; de asemenea, deoarece aceasta interpretare îl "loveste" pe pârâtul fără mijloace băneşti şi îl împiedica să se apere;– art. 24, întrucât obligarea pârâtului la achitarea taxei de timbru judiciar îl lipseşte de posibilitatea de a mai putea angaja un apărător;– art. 41 alin. (1), (2), (3) şi (7), precum şi art. 135 alin. (6), deoarece nu se asigura o "protecţie" egala părţilor, pârâtul suportand consecinţe care "sunt echivalente cu exproprierea fără o dreapta şi prealabilă despăgubire, fiind în situaţia unei confiscari în folosul reclamantului, în pofida stipulatiei conform căreia caracterul licit al dobândirii se prezuma şi cu sfidarea normei potrivit cu care proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă";– art. 54, deoarece prin titularul cererii "înţelegandu-se nu cel ce a făcut-o, ci cel ce o combate, înseamnă ca se instiga reclamantul la a fi de rea-credinţa";– art. 123 alin. (2), deoarece prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei, nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru se determina o „jurisprudenta gresita” a instanţelor judecătoreşti;– art. 138 alin. (1), deoarece stabilirea impozitelor şi taxelor, precum şi a contribuabililor se face numai prin lege, iar nu prin norme metodologice.Judecătoria Buzau, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, atunci când pârâtul contesta prin cerere reconvenţională calitatea de bun succesoral a unei părţi din masa succesorală trecută în acţiunea introductivă, cum este cazul în speta, acestuia îi revine, în temeiul art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997, modificată, şi al art. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, obligaţia de a achită taxa judiciară de timbru calculată la valoarea bunului contestat.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 24, art. 41 alin. (1), (2), (3) şi (7), art. 54, art. 123 alin. (2), art. 135 alin. (6) şi ale art. 138 alin. (1) din Constituţie este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 2, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, dispoziţii al căror conţinut este următorul: „Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxeaza astfel: […]c) cereri pentru stabilirea calităţii de moştenitor, a masei succesorale, cereri de raport, cereri de reducţiune a liberalităţilor şi cereri de partaj 150.000 lei Separat de aceasta taxa, dacă părţile contesta bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată;" … Legea nr. 146/1997, ulterior publicării sale, a fost modificată şi completată prin mai multe acte normative, dar nici unul dintre acestea nu priveşte dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2, care fac obiectul acestui dosar.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997, modificată, în baza cărora a fost obligat la plata taxei de timbru, în condiţiile în care în calitate de pârât îşi exercită dreptul la apărare, încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2), referitoare la liberul acces la justiţie, ale art. 24, privind dreptul la apărare, ale art. 41 alin. (1), (2), (3) şi (7), privind protecţia proprietăţii private, ale art. 54, referitoare la exercitarea drepturilor şi libertăţilor, ale art. 123 alin. (2), privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 135 alin. (6), referitoare la caracterul inviolabil al proprietăţii private, şi ale art. 138 alin. (1), privind impozitele şi taxele.I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că prin Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 septembrie 2000, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la art. 24 şi 138 din Constituţie, retinand în esenta următoarele:– art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 stabileşte numai obligaţia de plată a unei taxe de timbru, calculată la valoare, pentru acele părţi care contesta prin cereri bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, iar nu şi pentru părţile care formulează excepţii şi apărări în sensul art. 115 din Codul de procedură civilă în legătură cu cererea reclamantului; acesta este şi principiul general înscris în art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, potrivit căruia numai acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu este evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege; astfel fiind, nu se poate susţine încălcarea dispoziţiilor art. 24 din Constituţie;– potrivit prevederilor constituţionale ale art. 138 impozitele şi taxele se stabilesc numai prin lege; or, în speta taxele de timbru la care se referă autorul excepţiei sunt stabilite prin lege.Considerentele şi soluţia din aceasta decizie îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţa, neexistand motive care să determine schimbarea jurisprudenţei.II. Curtea constata, de asemenea, ca dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 modificată, sunt în concordanta şi cu prevederile art. 21 din Constituţie, deoarece accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrarii acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire în parte a cheltuielilor pe care le implica serviciul public al justiţiei.Nu poate fi reţinută nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997, modificată, încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece textul de lege examinat nu face nici o diferentiere între titularii cererii.În legătură cu invocarea încălcării normelor constituţionale prevăzute de dispoziţiile constituţionale ale art. 41 alin. (1), (2), (3) şi (7), precum şi a celor prevăzute de art. 135 alin. (6), Curtea constata ca aceste critici nu pot fi primite, deoarece instituirea taxei de timbru nu afectează existenta dreptului de proprietate şi nici protecţia acestuia.Referitor la argumentul adus de autorul excepţiei cu privire la art. 123 din Constituţie, Curtea observa că nu se poate susţine ca prin art. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 (aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei, nr. 760/C/1999 şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 10 august 1999) „se determina o jurisprudenta gresita a instanţelor”. Este evident ca art. 7 din aceste norme nu face decât sa precizeze ca prin titularul cererii se înţelege persoana care formulează cereri în contestare, iar nu numai titularul cererii principale. Aceste dispoziţii normative constituie şi o măsura de protecţie împotriva eventualelor abuzuri procesuale care ar putea avea loc prin contestarea unor pretenţii întemeiate ale reclamantului şi totodată o aplicare a regulii potrivit căreia cererile adresate instanţei judecătoreşti se timbrează de către titularul acesteia.În sfârşit, nu poate fi primită nici critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 54 din Constituţie, care consacra exercitarea cu bunacredinta de către cetăţeni a drepturilor şi libertăţilor constituţionale, deoarece este fără indoiala ca acestea nu au relevanta în cauza.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată, excepţie ridicată de Vasile Lica şi Eugenia Lica în Dosarul nr. 3.272/2000 al Judecătoriei Buzau.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 martie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Florentina GeanguOPINIE SEPARATĂConsideram ca soluţia care se impunea în prezenta cauza era aceea de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate şi, în consecinţa, de constatare a neconstitutionalitatii prevederilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată, în măsura în care aceste dispoziţii legale se interpretează în sensul că „titularul cererii” ce datorează taxa judiciară de timbru la valoarea contestată este pârâtul care nu a formulat acţiune (cerere) reconvenţională împotriva cererilor prevăzute de alin. 1 al lit. c) din art. 3 al Legii nr. 146/1997.Fiind întru totul de acord cu considerentele deciziei la care se referă prezenta opinie separată sub aspectul neincalcarii prin textul de lege examinat a prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 41 alin. (1)-(3) şi alin. (7), art. 123 alin. (2), art. 135 alin. (6) şi ale art. 138 alin. (1), apreciem, pe de altă parte, ca art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997, în măsura în care este interpretat în sensul anterior precizat, contravine dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Dreptul la apărare este garantat”.Într-adevăr, este fără indoiala ca dreptul constituţional la apărare este îngrădit în ipoteza în care pârâtul (chemat în judecata într-un proces civil având ca obiect, potrivit alin. 1 al textului de lege examinat: "[…] stabilirea calităţii de moştenitor, a masei succesorale, cereri de raport, cereri de reducţiune a liberalităţilor şi cereri de partaj […]") se opune admiterii pretenţiilor părţii adverse, formuland, după caz, simple apărări sau ridicand excepţii, asadar aparandu-se, dar în acest scop se vede nevoit sa plătească anterior o taxa (şi anume, taxa judiciară de timbru). Cu alte cuvinte, consideram ca este împotriva dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţie ca exercitarea dreptului la apărare conferit pe aceasta cale să fie condiţionată de îndeplinirea anterioară a unei obligaţii fiscale.Aceasta concluzie se impune dacă se tine seama de faptul că nu pârâtul a fost acela care a determinat declanşarea procedurilor judiciare şi ca, în consecinţa, povara suportării cheltuielilor aferente trebuie să revină reclamantului. Tot astfel este necesar sa nu se scape din vedere ca una dintre ratiunile instituirii taxei judiciare de timbru este aceea de prevenire a declanşării abuzive a litigiilor, ratiune care, în mod evident, nu este aplicabilă reclamantului care, aflat în faţa unui proces pe care nu el l-a declansat, este nevoit să se apere.Desigur ca atunci când un pârât supune propriile sale pretenţii judecaţii ocazionate de cadrul procesual declansat prin acţiunea judiciară a reclamantului, formuland în acest scop acţiune (cerere) reconvenţională, acel pârât are sub acest aspect – poziţia unui reclamant şi, de aceea, este natural să fie supus aceloraşi reguli referitoare la obligaţia plăţii taxei judiciare de timbru. Cu alte cuvinte, de această dată, pârâtul-reclamant care a depus o acţiune (cerere) reconvenţională nu se mai afla, exclusiv, în situaţia de a-şi exercită dreptul la apărare, ci, dimpotriva, cat priveşte pretenţiile ce fac obiectul acţiunii (cererii) reconventionale, reclamantul-pârât este acela care trebuie să fie ocrotit împotriva eventualelor cereri abuzive ale părţii adverse.Nimic din cele de mai sus nu este, de altfel, contrazis prin considerentele deciziei la care se referă prezenta opinie separată.Ceea ce însă ne desparte de majoritatea care a decis respingerea excepţiei de neconstituţionalitate este relevanta diferita pe care o acordam efectelor produse de interpretarea oficială a textului de lege examinat, interpretare realizată prin art. 7 al Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei, nr. 760/C/1999 (publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 10 august 1999). Conform acestui text normativ, „În aplicarea dispoziţiilor prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 146/1997, prin titularul cererii se înţelege partea care contesta bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor pentru stabilirea calităţii de moştenitor, a masei succesorale, cererilor de raport, cererilor de reducţiune a liberalităţilor şi cererilor de partaj”.Din punctul de vedere al majorităţii completului de judecată, rostul acestor norme este limitat, exclusiv, la indicarea faptului ca prin titularul cererii ce trebuie timbrata nu se înţelege numai persoana care a formulat acţiunea principala, ci şi titularul oricărei alte cereri de contestare dintre acelea enumerate de alin. 1 al lit. c) din art. 3 al Legii nr. 146/1997.Dimpotriva, din punctul nostru de vedere, prevederile art. 7 din mentionatele norme metodologice, prin utilizarea expresiei generale "partea care contesta", includ – neîndoielnic – în sfera "părţilor" supuse obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru şi pe pârâtul care, fără sa fi formulat acţiune reconvenţională, se opune admiterii pretenţiilor părţii adverse prin simple apărări sau ridicand excepţii.Interpretarea realizată prin art. 7 din normele metodologice, având caracter oficial (deoarece a fost emisă în baza autorizării exprese dispuse prin art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997), beneficiază de prezumţia de legalitate a actelor emise de autorităţile şi instituţiile statului în exercitarea normală a atribuţiilor lor. În consecinţa, aceasta interpretare devine opozabilă instanţelor judecătoreşti chemate să facă aplicarea directa, în procesul civil, a prevederilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997, instanţe care nu ar putea face abstractie de existenta dispoziţiilor art. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (şi anume, până la eventuala anulare a acestor dispoziţii, dispusă în cadrul contenciosului administrativ, ca urmare a unei acţiuni având un asemenea obiect).Spre a formula prezenta opinie separată, autorii acesteia au analizat şi consecinţele, în cadrul acestei cauze, ale prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, potrivit cărora aceasta autoritate publică „[…] nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei”. Sub acest aspect retinem însă ca aceasta interdicţie se referă la interpretarea realizată de către entitatile cărora le revin atribuţii de aplicare directa a legii (în principal, de către instanţele judecătoreşti), iar nu şi la – precum în speta interpretarea oficială, care, prin natura ei, este destinată să se contopeasca în însăşi substanţa normei legale interpretate.Faţa de cele de mai sus, consideram ca obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru stabilite prin art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 revine pârâtului numai în ipoteza în care acesta formulează acţiune (cerere) reconvenţională şi, în aceasta calitate, devine „titular al cererii” prin care se „[…] contesta bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor” [conform alin. 2 al lit. c) din art. 3 al legii] în cadrul procesual declansat prin „cereri pentru stabilirea calităţii de moştenitor, a masei succesorale, cereri de raport, cereri de reducţiune a liberalităţilor şi cereri de partaj” [potrivit alin. 1 al lit. c) din art. 3 al legii]. Dimpotriva, sunt incalcate prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie, ce garantează dreptul la apărare, dacă se instituie o asemenea obligaţie de plată a taxei judiciare de timbru pentru partea care contesta bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor pe calea unor simple apărări sau prin excepţii, asadar pentru partea care îşi exercită un drept constituţional.Lucian Mihai Costica Bulai────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește