Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 21 noiembrie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Romeo Impex Com" – S.R.L. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 3.544/90/2006 al Curţii de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 16 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.544/90/2006, Curtea de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Romeo Impex Com" – S.R.L. din Râmnicu Vâlcea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că posibilitatea dată de textul de lege criticat de a cere casarea sau modificarea unei hotărâri când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, deoarece se ajunge la o prelungire nejustificată a procesului.Curtea de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, în conformitate cu prevederile art. 126 şi art. 129 din Constituţie.Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile art. 304 din Codul de procedură civilă constituie norme de procedură care prevăd expres şi limitativ motivele de recurs, pct. 9 al art. 304 vizând situaţia în care instanţa de judecată pronunţă o hotărâre cu aplicarea greşită sau cu nesocotirea unei norme juridice. Or, reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, în conformitate cu prevederile art. 126 şi art. 129 din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut: "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate: (…)9. când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. 304 din Codul de procedură civilă reglementează expres şi limitativ motivele de recurs, pct. 9 al art. 304 vizând situaţia în care instanţa de judecată pronunţă o hotărâre lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.Aceste dispoziţii constituie norme de procedură ce au fost adoptate de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".Soluţia legislativă adoptată de legiuitor nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate, reglementarea criticată constituind tocmai temeiul de drept al controlului judiciar exercitat pe calea recursului, fără a se încălca prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Romeo Impex Com" – S.R.L. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 3.544/90/2006 al Curţii de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu––––