DECIZIE nr. 908 din 5 decembrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1200 pct. 4 şi art. 1201 din Codul civil



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu-ţionalitate a prevederilor art. 1200 pct. 4 şi art. 1201 din Codul civil, excepţie ridicată de Gabriela Vasilescu în Dosarul nr. 1.918/2006 al Judecătoriei Buftea.La apelul nominal răspund, personal şi asistate de avocat, părţile George Valentin Bădiţă şi Georgiana Bădiţă, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Având cuvântul, apărătorul părţilor prezente solicită respingerea excepţiei, arătând că, de fapt, invocarea excepţiei se întemeiază pe nemulţumirea unui justiţiabil care nu mai are alte căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, definitivă şi irevocabilă, precum şi posibilitatea de a introduce o altă cerere de chemare în judecată, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi. Solicită cheltuieli de judecată pentru care prezintă chitanţe fiscale.Cu privire la solicitarea privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată de apărătorul părţilor prezente, Curtea constată că nu poate fi primită, întrucât aceasta urmează a fi soluţionată de instanţa care judecă procesul în fond, singura în măsură să aprecieze cuantumul integral al acestora şi repartizarea lor.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 5 iunie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.918/2006, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1200 pct. 4 şi art. 1201 din Codul civil, excepţie ridicată de Gabriela Vasilescu într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune în grăniţuire.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia, susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin art. 21 din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât "lipseşte justiţiabilul de dreptul de a-i fi examinată cauza sub aspectul verificării titlului său de proprietate în raport cu cel al pârâţilor". Autorul excepţiei susţine că este încălcat şi art. 44 din Legea fundamentală, deoarece cele două texte de lege criticate "nu-i permit recunoaşterea dreptului său de proprietate".Judecătoria Buftea apreciază excepţia ca neîntemeiată, arătând, în acest sens, că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi nici celor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi de o instanţă imparţială şi independentă, atâta timp cât în litigiul dedus judecăţii sunt respectate principiile de drept civil.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât prin aceste norme legiuitorul a avut în vedere asigurarea securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 1200 pct. 4 şi art. 1201 din Codul civil, prevederi ce au următoarea redactare:– Art. 1200 pct. 4: "Sunt prezumţii legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum:[…];4. puterea ce legea acordă autorităţii lucrului judecat."– Art. 1201: "Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate."Dispoziţiile constituţionale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 21 – Accesul liber la justiţie şi art. 44 Dreptul de proprietate privată. Este invocată şi încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Autorul excepţiei susţine că prevederile art. 1200 pct. 4 şi ale art. 1201 din Codul civil contravin principiilor constituţionale ale garantării şi ocrotirii dreptului de proprietate şi ale accesului liber la justiţie. Principalul argument în susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte este acela că autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile "nu-i permite recunoaşterea dreptului de proprietate" şi "lipseşte justiţiabilul de dreptul de a-i fi examinată cauza sub aspectul verificării titlului său de proprietate în raport cu titlul de proprietate al pârâţilor".Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că puterea lucrului judecat res judicata pro veritate habetur este o excepţie ce operează în exclusivitate în domeniul procesual şi ea poate fi ridicată numai în faţa instanţelor judecătoreşti, când, potrivit art. 1201 din Codul civil, a doua cerere are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză, iar procesul are loc între aceleaşi părţi, ele având aceeaşi calitate.Autoritatea de lucru judecat este nu numai o prezumţie legală, dar şi una absolută, în sensul că un proces odată judecat, între aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, nu poate fi reluat, asigurându-se prin aceasta stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice încheiate. De aceea, dată fiind importanţa autorităţii de lucru judecat, întemeiată pe consideraţii de ordine publică, legiuitorul a înţeles să o reglementeze în mod expres, textele de lege criticate fiind de strictă interpretare.Totodată, Curtea constată că autoritatea de lucru judecat, chiar dacă este consacrată ca un principiu ce stă la baza procesului civil, nu este consacrată ca atare de Constituţie, astfel că nu se poate susţine că este în contradicţie cu dispoziţiile art. 44 şi art. 21 din Constituţie.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1200 pct. 4 şi art. 1201 din Codul civil, excepţie ridicată de Gabriela Vasilescu în Dosarul nr. 1.918/2006 al Judecătoriei Buftea.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 decembrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește