Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 19 august 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorOana Cristina Puică – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugenia-Emilia Morariu în Dosarul nr. 3.247/59/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă Curţii că apărătorul ales al autorului excepţiei a transmis o cerere de amânare a cauzei, însoţită de un act doveditor, întrucât nu se poate prezenta la acest termen din motive medicale şi nu a reuşit să asigure substituirea sa printr-un avocat cu vechimea necesară, dat fiind timpul scurt de la apariţia intempestivă a problemei medicale.Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare a judecării cauzei.Curtea, deliberând, respinge cererea de acordare a unui nou termen.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 28 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3.247/59/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Eugenia-Emilia Morariu cu ocazia soluţionării unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală sunt discriminatorii şi încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece permit instanţei să ia act de declaraţia procurorului că renunţă la martorii pe care i-a propus şi să dispună ca aceştia să nu mai fie ascultaţi. Consideră că o asemenea renunţare nu s-ar putea face fără consimţământul inculpatului, întrucât, fiind vorba de martori ai acuzării, acesta are dreptul să solicite, pentru a se apăra, audierea lor.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dispoziţiilor din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât nu încalcă prevederile din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 275/2003.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:"Procurorul şi părţile pot renunţa la martorii pe care i-au propus.După punerea în discuţie a renunţării, instanţa poate dispune ca martorii să nu fie ascultaţi, dacă audierea nu mai este necesară."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocat şi în prezenta cauză, şi cu o motivare similară. Astfel, prin Decizia nr. 275 din 26 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 6 august 2003, Curtea a respins ca neîntemeiată critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, pentru considerentele acolo arătate.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru aceleaşi considerente, prevederile de lege criticate nu încalcă nici art. 21 alin. (3) din Constituţie.Dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile în cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugenia-Emilia Morariu în Dosarul nr. 3.247/59/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iunie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică––-