DECIZIE nr. 907 din 6 iulie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 211 alin. (1) şi (1^1) şi ale art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorSimona Ricu – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 208, art. 211 alin. (1) şi (1^1), precum şi ale art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Rodica Cioban în Dosarul nr. 3.800/307/2009 al Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 22 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.800/307/2009, Judecătoria Sighetu Marmaţiei a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 208, art. 211 alin. (1) şi (1^1), precum şi ale art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Rodica Cioban.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 211 alin. (1) şi (1^1) şi art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 sunt neconstituţionale, întrucât, deşi persoanele asigurate au dreptul de a beneficia de servicii medicale ca urmare a plăţii contribuţiei la fondul de sănătate, acestea trebuie să facă dovada că au plătit contribuţia pentru a dobândi calitatea de asigurat.Judecătoria Sighetu Marmaţiei consideră că excepţia este neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, arătând că prevederile de lege criticate sunt expresia dispoziţiilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi a fost sesizată şi cu neconstituţionalitatea art. 208 din Legea nr. 95/2006, în realitate, aşa cum rezultă din notele scrise aflate la dosarul cauzei, criticile autoarei excepţiei vizează numai prevederile art. 211 alin. (1) şi (1^1), precum şi ale art. 259 alin. (7) din această lege.Aşadar, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor art. 211 alin. (1) şi (1^1) şi ale art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 18 şi 20 din Legea nr. 264/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 27 iulie 2007.Textele de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 211 alin. (1) şi (1^1): "(1) Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS cu avizul consiliului de administraţie.(1^1) Asiguraţii au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data începerii plăţii contribuţiei la fond, urmând ca sumele restante să fie recuperate de casele de asigurări de sănătate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în condiţiile legii, inclusiv accesoriile aplicate pentru creanţele bugetare.";– Art. 259 alin. (7): "Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat:a) să achite contribuţia legală lunară pe ultimele 6 luni, dacă nu au realizat venituri impozabile pe perioada termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale, calculată la salariul minim brut pe ţară în vigoare la data plăţii, calculându-se majorări de întârziere; … b) să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă; … c) să achite atât contribuţia legală lunară şi obligaţiile fiscale accesorii prevăzute la lit. b) pentru perioada în care au realizat venituri impozabile, cât şi contribuţia legală lunară, precum şi majorările de întârziere prevăzute la lit. a) sau, după caz, obligaţiile fiscale accesorii, pentru perioada în care nu au fost realizate venituri impozabile pe o perioadă mai mare de 6 luni. Această prevedere se aplică situaţiilor în care în cadrul termenelor de prescripţie fiscală există atât perioade în care s-au realizat venituri impozabile, cât şi perioade în care nu s-au realizat astfel de venituri. În cazul în care perioada în care nu s-au realizat venituri impozabile este mai mică de 6 luni, se achită contribuţia legală lunară proporţional cu perioada respectivă, inclusiv majorările de întârziere şi obligaţiile fiscale accesorii, după caz." … Textele constituţionale considerate ca fiind încălcat sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 22 referitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 34 alin. (2) potrivit căruia statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice şi art. 47 – Nivelul de trai.Analizând criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate vizând art. 211 alin. (1) şi (1^1), Curtea reţine că obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Aceste dispoziţii de lege reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituţionale ce reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor ce consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor. De altfel, în acest sens, s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 775 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009.În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006, pentru motive similare cu cele din prezenta cauză, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.220 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 5 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 258 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010. Curtea a reţinut că principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale impune ca plata contribuţiilor să se facă în acelaşi mod de către toţi contribuabilii, prin excluderea oricărui privilegiu sau a oricărei discriminări, astfel ca, la venituri egale, contribuţia să fie aceeaşi. Acelaşi principiu presupune însă ca aşezarea sarcinilor fiscale să ţină cont de capacitatea contributivă a contribuabililor, respectiv în aşezarea obligaţiilor fiscale să se ţină seama de necesitatea de protecţie a categoriilor sociale dezavantajate, luându-se în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale acestora.Toate aceste elemente au fost avute în vedere atunci când, prin Legea nr. 264/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 27 iulie 2007, reglementarea anterioară a art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 a fost modificată, instituindu-se un tratament juridic diferit după cum persoanele au realizat sau nu venituri impozabile. Prin această modificare s-a urmărit realizarea unei situaţii mai favorabile pentru acele persoane care nu au realizat astfel de venituri şi a căror situaţie, obiectiv mai dificilă din punct de vedere financiar, impunea un efort disproporţionat pentru a obţine calitatea de asigurat în condiţiile art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 în raport cu efortul depus de persoanele care realizează venituri impozabile. În plus, s-a avut în vedere şi faptul că, în situaţia acestei din urmă categorii de persoane, neachitarea contribuţiei la fondul asigurărilor sociale de sănătate nu a fost justificată de imposibilitatea obiectivă a acestora de a îndeplini această obligaţie, ci pe ignorarea ei.Având în vedere cele reţinute de Curte prin deciziile menţionate, în lipsa unor elemente noi, de natură să modifice această jurisprudenţă, aceleaşi argumente pe care s-au fundamentat soluţiile de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate se impun şi în acest dosar.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 211 alin. (1) şi (1^1) şi ale art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Rodica Cioban în Dosarul nr. 3.800/307/2009 al Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Maria Bratu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește