DECIZIE nr. 906 din 5 iulie 2011

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 28/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 21 septembrie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 1116 16/10/2008
ActulREFERIRE LADECIZIE 1001 07/10/2008
ActulREFERIRE LALEGE 118 27/05/2008
ActulREFERIRE LAOUG 119 24/10/2007
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 119 24/10/2007 ART. 9
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 119 24/10/2007 ART. 10
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 119 24/10/2007 ART. 13
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistent-şefCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vectra Service” – S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 3.477/62/2010 al Tribunalului Braşov – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.887D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 16 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.477/62/2010, Tribunalul Braşov – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vectra Service” – S.R.L. din Braşov într-o cauză având ca obiect o acţiune în anulare a unei ordonanţe de plată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, prin textele de lege criticate, se încalcă dreptul părţii de a beneficia de un proces echitabil, întrucât acestea stabilesc obligaţia instanţei judecătoreşti de a verifica contestaţia, fără a da posibilitatea părţilor de a dovedi cu mijloacele de probă prevăzute de Codul de procedură civilă cele susţinute în acţiunea în anulare.Având în vedere contestarea întinderii debitului, pentru verificarea certitudinii creanţei, administrarea probei cu înscrisuri nu este suficientă, ci se impune administrarea unor probe specifice dreptului comun, neprevăzute de procedura ordonanţei de plată, respectiv proba cu interogatoriu şi proba cu martori.Mai mult, imposibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea în anulare aduce, de asemenea, atingere dreptului la un proces echitabil.Tribunalul Braşov – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale pentru următoarele considerente:Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 118/2008, stabileşte măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată asumate prin contracte comerciale şi o procedură simplificată de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţii. Or, potrivit art. 126 din Constituţie, competenţa instanţelor de judecată şi procedura în faţa acestora se stabilesc prin lege, precum ordonanţa criticată.Prin dispoziţiile art. 9 şi 10 se reglementează modul de contestare a creanţei şi de administrare a probelor în cadrul procedurii instituite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, fiind atributul legiuitorului de a stabili procedura de urmat în cazul litigiilor având ca obiect obligaţii de plată asumate prin contracte comerciale, fără ca prin aceasta să se aducă vreo restrângere accesului liber la justiţie al părţilor.În ceea ce priveşte prevederile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, acestea nu numai că nu încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, dau expresie acestor drepturi.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 118/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008, prevederi care au următorul conţinut:– Art. 9 alin. (2): "În cazul în care debitorul contestă creanţa, instanţa verifică dacă această contestaţie este întemeiată.";– Art. 10 alin. (1): "În cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanţa emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată.";– Art. 13 alin. (5): "Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 – Accesul liber la justiţie şi art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 Curtea s-a pronunţat în repetate rânduri, exemple fiind Decizia nr. 1.001 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 1.116 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată asumate prin contracte comerciale şi pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţii. Or, potrivit art. 126 din Constituţie, competenţa instanţelor de judecată şi procedura în faţa acestora se stabilesc prin lege.Curtea a observat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 reglementează procedura recuperării pe cale judecătorească exclusiv a acelor creanţe care izvorăsc din contracte comerciale şi care sunt, în acelaşi timp, certe, lichide şi exigibile. În acest scop, la cererea privind creanţa de plată a preţului, creditorul trebuie să anexeze, potrivit art. 6 alin. (2) din ordonanţă, înscrisurile ce atestă cuantumul sumei datorate, precum şi orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia. Potrivit art. 9, debitorul poate contesta creanţa prin întâmpinare, instanţa urmând să verifice dacă această contestaţie este întemeiată, iar art. 10 alin. (1) prevede că, în cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanţa emite o ordonanţă de plată în care se precizează suma şi termenul de plată. Conform art. 13, împotriva ordonanţei de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia, hotărârea prin care a fost respinsă cererea fiind irevocabilă.Curtea reţine că, în virtutea prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul, în considerarea unor situaţii deosebite, poate să stabilească reguli de procedură speciale, derogatorii de la regulile dreptului comun. Astfel, limitarea probatoriului administrat în cauză la înscrisul ce atestă cuantumul sumei datorate şi la orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia, precum şi instituirea caracterului irevocabil al hotărârii prin care se respinge cererea în anulare reprezintă opţiuni ale legiuitorului, care se circumscriu competenţei sale exclusive prevăzute de Legea fundamentală.Aşa fiind, Curtea constată că, potrivit textelor de lege criticate, rezultă în mod evident că procedura ce face obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 se desfăşoară într-un cadru procesual menit să asigure toate garanţiile ce caracterizează un proces echitabil, iar debitorul are la îndemână suficiente mijloace procedurale pentru a-şi apăra interesele.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vectra Service” – S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 3.477/62/2010 al Tribunalului Braşov – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Mihaela Senia Costinescu___________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x