DECIZIE nr. 900 din 6 iulie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 136^1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor şi ale art. 118 din Codul penal



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIuliana Nedelcu – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 136^1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor şi ale art. 118 din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Vaşvari în Dosarul nr. 5.322/337/2009 al Judecătoriei Zalău.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Friedmann Nicolescu, membru al Baroului Bucureşti. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei. Acesta reiterează argumentele expuse în motivarea scrisă a excepţiei şi solicită admiterea acesteia.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Observând că autorul excepţiei critică de fapt neconstituţionalitatea extrinsecă a unei ordonanţe de urgenţă care a modificat Legea nr. 295/2004, precizează că nu este aplicabil art. 115 alin. (1) din Constituţie, ale cărui prevederi trebuie respectate în cazul edictării unei ordonanţe simple. În schimb, pentru emiterea valabilă a unei ordonanţe de urgenţă este necesară respectarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, exigenţele prevăzute de acestea fiind întrunite în ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a art. 118 din Codul penal, arată că autorul excepţiei învederează probleme de coroborare şi aplicare a acestuia, care nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 18 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5.322/337/2009, Judecătoria Zalău a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 136^1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor şi ale art. 118 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Ştefan Vaşvari într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unei rezoluţii a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 136^1 din Legea nr. 295/2004 contravin dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, întrucât au fost introduse în lege printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului. Arată că „delegarea legislativă de a adopta ordonanţe de urgenţă se încadrează exclusiv în dispoziţiile art. 108 alin. (1) şi (3) din Constituţia României”. Or, „în cauză nu a existat o lege specială de abilitare”, astfel că „ordonanţa s-a emis de Guvern cu depăşirea limitelor delegării”. De asemenea, precizează că, din interpretarea art. 7 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale rezultă că, „ulterior apariţiei unei legi, nu se poate dispune incriminarea unei persoane care a dobândit legal un bun”.În ceea ce priveşte prevederile art. 118 din Codul penal, autorul excepţiei susţine că încalcă dispoziţiile din Legea fundamentală referitoare la protecţia proprietăţii private, nefiind corelate cu situaţiile prevăzute de legea penală la înlocuirea răspunderii penale, în special cu cele din art. 18^1 alin. (1) şi (3) din Codul penal. Arată că măsura confiscării bunului legal dobândit se face numai în temeiul unei legi, de către autoritatea judecătorească, nu de organele poliţiei sau ale parchetului, în legătură cu care precizează că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de la Luxemburg s-a constatat că fac parte din organele administrative.Judecătoria Zalău nu şi-a exprimat opinia cu privire la constituţionalitatea textelor de lege criticate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că interdicţia reglementării în domenii care fac obiectul legii organice este prevăzută de art. 115 alin. (1) din Constituţie pentru ordonanţele emise de Guvern în temeiul unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament, iar nu şi în cazul ordonanţelor de urgenţă, care se adoptă de către Guvern în temeiul art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală. Precizează totodată că deposedarea unei persoane de anumite bunuri sau valori în executarea unei sancţiuni penale, contravenţionale, administrative ori civile sau a unei măsuri de confiscare specială, prevăzute de lege, nu constituie expropriere şi nu încalcă în niciun alt mod dreptul de proprietate garantat constituţional, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.060/2008.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 136^1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 30 iunie 2004, introduse prin art. I pct. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 17 martie 2008. De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie şi dispoziţiile art. 118 din Codul penal. Textele de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 136^1 din Legea nr. 295/2004: „Deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an.”;– Art. 118 din Codul penal: "Sunt supuse confiscării speciale:a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală; … b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Această măsură nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor săvârşite prin presă; … c) bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii unei infracţiuni, dacă au fost utilizate la comiterea acesteia şi dacă sunt ale infractorului. Când bunurile aparţin altei persoane confiscarea se dispune dacă producerea, modificarea sau adaptarea a fost efectuată de proprietar ori de infractor cu ştiinţa proprietarului; … d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte sau pentru a răsplăti pe făptuitor; … e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia; … f) bunurile a căror deţinere este interzisă de lege. … În cazul prevăzut în alin. 1 lit. b), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea infracţiunii şi de contribuţia bunului la producerea acesteia.În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu sunt ale infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se confiscă echivalentul în bani al acestora.Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, cu excepţia bunurilor prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c).Instanţa poate să nu dispună confiscarea bunului dacă acesta face parte din mijloacele de existenţă, de trebuinţă zilnică ori de exercitare a profesiei infractorului sau a persoanei asupra căreia ar putea opera măsura confiscării speciale."În opinia autorului excepţiei, sunt încălcate următoarele prevederi din Constituţie: art. 44 alin. (1), (2), (8) şi (9) referitoare la garantarea proprietăţii private, la prezumţia dobândirii licite a averii, la interdicţia confiscării averii dobândite licit şi la posibilitatea confiscării în condiţiile legii a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii; art. 73 alin. (3) lit. h) potrivit căruia infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică; art. 108 alin. (1) şi (3) care prevăd că Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe, iar ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare. Se invocă, de asemenea, şi următoarele dispoziţii din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: art. 6 paragraful 2 care consacră prezumţia de nevinovăţie, art. 7 paragraful 2 referitor la legalitatea pedepsei şi art. 18 care stabileşte că restrângerile drepturilor şi libertăţilor prevăzute de convenţie nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu este întemeiată, urmând să o respingă ca atare, pentru argumentele ce se vor arăta în continuare.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 136^1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, care au fost introduse în cuprinsul legii prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2008, Curtea observă că se susţine o teză eronată, autorul excepţiei interpretând în mod greşit prevederile constituţionale care permit Guvernului să legifereze pe calea ordonanţelor, simple sau de urgenţă. Instanţa de control constituţional nu poate reţine critica potrivit căreia „ordonanţa s-a emis de Guvern cu depăşirea limitelor delegării”, motivată pe observaţia că „în cauză nu a existat o lege specială de abilitare”. Curtea constată că, în realitate, interdicţia reglementării în domenii rezervate legii organice, potrivit art. 73 alin. (3) din Constituţie, vizează exclusiv ordonanţele simple, care se adoptă numai în baza unei legi speciale de abilitare. Dimpotrivă, prin intermediul ordonanţelor de urgenţă se pot emite reglementări de acest tip, fără să fie necesară, aşa cum susţine autorul excepţiei, emiterea vreunei legi de abilitare, dreptul Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă în domenii rezervate legii organice rezultând din înseşi prevederile art. 115 alin. (4) şi alin. (5) teza finală din Legea fundamentală. În acest sens a statuat în mod constant Curtea Constituţională, relevante sub acest aspect fiind, de exemplu, Decizia nr. 146 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 mai 2004, sau Decizia nr. 684 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 16 noiembrie 2006.Cât priveşte prevederile art. 118 din Codul penal, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestora, prin raportare la dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată. Astfel, prin Decizia nr. 377 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 19 octombrie 2004, instanţa de contencios constituţional a statuat că deposedarea unei persoane de anumite bunuri sau valori în executarea unei sancţiuni penale, contravenţionale, administrative ori civile sau a unei măsuri de confiscare specială, prevăzute de lege, nu constituie expropriere şi nu încalcă în niciun alt mod dreptul de proprietate garantat constituţional. Prin urmare, nefiind vorba de nesocotirea dreptului de proprietate, care este protejat şi prin prevederile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că în cauza de faţă nu se poate reţine nici nesocotirea art. 18 din documentul internaţional mai sus menţionat, care stabileşte că restrângerile drepturilor şi libertăţilor prevăzute de convenţie nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute.Totodată, Curtea Constituţională observă că măsura de siguranţă a confiscării speciale nu este o pedeapsă în sensul atribuit de art. 53 din Codul penal, care instituie felurile pedepselor aplicabile persoanei fizice, motiv pentru care art. 7 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la legalitatea pedepsei nu este incident în cauză.De asemenea, Curtea constată că măsura confiscării speciale nu este de natură să înfrângă nici prezumţia de nevinovăţie, care este consacrată de Legea fundamentală în legătură cu libertatea individuală a persoanei, respectiv în ceea ce priveşte reţinerea şi arestarea. Măsura confiscării speciale are ca scop, la fel ca celelalte măsuri de siguranţă, înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii unor fapte penale, fără să afecteze în vreun fel dreptul persoanei faţă de care aceasta se dispune de a beneficia de prezumţia de vinovăţie pe parcursul întregului proces penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.Curtea observă că nu poate primi nici critica dedusă din susţinerile autorului excepţiei, în sensul încălcării principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, întrucât nu se pune problema vreunei intruziuni a puterii executive în atribuţiile autorităţii judecătoreşti. Aceasta din urmă are ca rol înfăptuirea justiţiei, or punerea în executare a măsurii confiscării speciale nu este de resortul instanţelor de judecată, ci este firesc ca aceasta să fie adusă la îndeplinire de organe cu atribuţii administrative.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 136^1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor şi ale art. 118 din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Vaşvari în Dosarul nr. 5.322/337/2009 al Judecătoriei Zalău.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește