Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 16 septembrie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12^6 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2002 privind industria de apărare
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorBenke Karoly – magistrat-asistent-şefCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12^6 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2002 privind industria de apărare, excepţie ridicată de Constantin Cojanu în Dosarul nr. 5.365/105/2009 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului nr. 4.347D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 4.598D/2010, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică, excepţie ridicată de Gheorghe Băbuş în Dosarul nr. 5.366/105/2009 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 4.598D/2010 la Dosarul nr. 4.347D/2010.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 4.598D/2010 la Dosarul nr. 4.347D/2010, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât măsurile legale criticate ţin de politica de protecţie socială a legiuitorului, iar modul în care legiuitorul înţelege să acorde diverse facilităţi fiscale nu poate fi cenzurat prin prisma Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 21 octombrie şi 9 noiembrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 5.365/105/2009 şi nr. 5.366/105/2009, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12^6 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2002 privind industria de apărare, excepţie ridicată de Constantin Cojanu şi Gheorghe Băbuş în cauze având ca obiect soluţionarea unor litigii de muncă privind personalul din industria de apărare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile legale criticate sunt discriminatorii şi încalcă dreptul la muncă, întrucât plata venitului de completare se sistează dacă pe perioada acordării acestuia persoana se angajează la o societate comercială cu capital majoritar de stat, pe când, dacă aceeaşi persoană s-ar angaja la o societate comercială cu capital privat, venitul respectiv s-ar acorda în continuare.Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în Dosarul nr. 4.347D/2010, consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În Dosarul nr. 4.598D/2010 nu a comunicat punctul său de vedere.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12^6 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2002 privind industria de apărare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 28 iunie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 44/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 29 ianuarie 2003, care au următorul cuprins:"(4) Nu beneficiază de venit de completare persoanele prevăzute la alin. (1) care se reîncadrează în muncă la societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, de la data reîncadrării."Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 41 alin. (1) şi (2) privind dreptul la muncă, precum şi dispoziţiile art. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind egalitatea, art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea discriminării şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeaşi convenţie privind interzicerea generală a discriminării.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:Prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, au fost eliminate toate drepturile cu caracter compensatoriu acordate în caz de concediere colectivă, cu excepţia ajutorului de şomaj, astfel încât persoanele care fac obiectul concedierilor colective, dacă acestea au avut loc după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, nu mai pot beneficia de prevederile art. 12 lit. a), b) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2002, indiferent dacă au avut sau nu încheiat contractul individual de muncă înainte de 1 ianuarie 2004. Însă art. 12^6 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă nu a fost abrogat, continuând să producă efecte juridice, astfel încât Curtea urmează să se pronunţe pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate.Curtea constată că venitul de completare este o măsură de protecţie socială pe care legiuitorul a instituit-o în virtutea situaţiei deosebite în care se află personalul disponibilizat din industria de apărare. Este un instrument de politică socială a statului – domeniu în care statul dispune de o largă marjă de apreciere – care oferă o protecţie suplimentară categoriei socioprofesionale menţionate, astfel încât legiuitorul este în drept să stabilească condiţiile şi cazurile în care acesta se acordă sau în care se sistează plata acestuia. Condiţia pentru acordarea venitului de completare criticată de autorii excepţiei are ca scop, pe de o parte, stimularea inserţiei acestor persoane în mediul privat pentru a dinamiza economia statului, iar, pe de altă parte, reducerea cheltuielilor bugetare ale statului. Astfel, textul criticat încurajează, în mod activ, exercitarea dreptului la muncă în mediul privat; reglementarea unui atare deziderat nu creează premisele unei discriminări în funcţie de natura capitalului social al angajatorului, ci presupune aplicarea unui tratament juridic diferit în vederea atingerii acestui scop legitim, păstrându-se un just echilibru între mijloacele folosite (încetarea plăţii venitului de completare în condiţiile textului de lege criticat) şi scopul avut în vedere.În consecinţă, Curtea nu poate reţine încălcarea textelor constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12^6 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2002 privind industria de apărare, excepţie ridicată de Constantin Cojanu în Dosarul nr. 5.365/105/2009 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de Gheorghe Băbuş în Dosarul nr. 5.366/105/2009 al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 iunie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Benke Karoly_________