DECIZIE nr. 9*) din 22 ianuarie 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi ale art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, ale art. 5 şi ale art. 24 din Legea privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991, ale Legii salarizarii nr. 14/1991, ale Legii nr. 52/1991 cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătoreşti, precum şi ale Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti



Notă …
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 115 din 21 mai 1997.Florin Bucur Vasilescu – preşedinteNicolae Popa – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorRaul Petrescu – procurorDoina Suliman – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi ale art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, ale art. 5 şi ale art. 24 din Legea nr. 58/1991, ale Legii nr. 14/1991, ale Legii nr. 52/1991, precum şi ale Legii nr. 50/1996 care modifica Legea nr. 52/1991, invocată de Ghita Nicolae, reclamant în Dosarul nr. 3.267/1996 al Tribunalului Municipiului Bucureşti – Secţia comercială.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 15 ianuarie 1997 şi au fost consemnate în încheierea cu aceeaşi dată.Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 22 ianuarie 1997, când a adoptat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 2 octombrie 1996, pronunţată în Dosarul nr. 3.267/1996, Tribunalul Municipiului Bucureşti – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi ale art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, ale art. 5 şi ale art. 24 din Legea nr. 58/1991, ale Legii nr. 14/1991, precum şi ale Legii nr. 52/1991.În motivarea excepţiei se arata ca dispoziţiile art. 5 şi ale art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 contravin art. 41 alin. (3) şi art. 135 alin. (2) din Constituţie, cele ale art. 5 şi ale art. 24 din Legea nr. 58/1991 încalcă prevederile constituţionale ale art. 41 şi art. 135 alin. (2), cele ale Legii nr. 14/1991 sunt raportate la prevederile art. 123 din Constituţie, iar neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr. 52/1991, modificată prin Legea nr. 50/1996, nu este susţinută.Exprimandu-şi opinia în baza art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa de judecată apreciază ca "excepţiile sunt nefondate, prin dispoziţiile criticate nefiind aduse încălcări Constituţiei".Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului, precum şi pe cel al Guvernului asupra excepţiei invocate.În punctul sau de vedere, Guvernul arata ca din încheierea de sesizare "nu rezultă motivarea excepţiei de neconstituţionalitate", pe care o considera nefondata.Senatul şi Camera Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, adresele depuse de reclamant la dosar, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile actelor normative atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 1, 3 şi 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia cu care a fost legal sesizată.Din examinarea dosarului se constată că nu toate dispoziţiile atacate sunt incidente în cauza, reclamantul solicitând, prin acţiunea formulată, "anularea operaţiunilor de privatizare desfăşurate în lunile martie-aprilie sub denumirea lt; lt;Oferta publică gt; gt; şi obligarea pârâtului Fondul Proprietăţii Private IV – Muntenia la respectarea legii, în sensul validării, pentru o singura persoana, a unui singur (unic) carnet cu certificate de proprietate".Deoarece, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate poate viza numai acele dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei, rezultă ca excepţia privind dispoziţiile Legii nr. 14/1991 şi ale Legii nr. 52/1991, modificată prin Legea nr. 50/1996, este irelevanta, urmând ca, prin decizia de faţa, Curtea Constituţională să se pronunţe numai cu privire la neconstituţionalitatea art. 5 şi art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, precum şi cu privire la art. 5 şi art. 24 din Legea nr. 58/1991.Prin Decizia nr. 37 din 3 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 8 iulie 1996, rămasă definitivă prin nerecurare, Curtea Constituţională a constatat ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 este nefondata, neexistand vreo încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 41 şi ale art. 135. Prevederile ce fac obiectul criticii reglementează doua componente distincte ale patrimoniului societăţilor comerciale: bunuri aflate în proprietate şi bunuri dobândite cu alt titlu. Legea fundamentală prevede modalităţi de dobândire a unor bunuri pe alte cai decât intrarea lor în proprietate şi ca statul, în condiţiile legii, este independent sa încredinţeze bunuri aflate în proprietate publică pe alte cai decât atribuirea lor în proprietate. Dacă bunul a intrat prin naţionalizare în proprietatea societăţii comerciale în litigiu, problema nu se mai pune, pentru ca el face parte din patrimoniul acesteia, în aceasta situaţie juridică.Prin urmare, Decizia nr. 37 din 3 aprilie 1996 a Curţii Constituţionale se referă, în principal, la partea finala a art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind bunurile intrate în proprietatea publică pe alte cai decât atribuirea lor în proprietate, dar retine şi ca bunurile aflate în patrimoniul societăţii comerciale fac parte din proprietatea acesteia.Art. 135 alin. (3) din Constituţie prevede că în proprietatea publică intra numai acele bunuri care aparţin statului sau unităţilor sale administrativ-teritoriale, ele putând fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate sau închiriate.Per a contrario, celelalte bunuri care sunt în proprietatea societăţilor comerciale, cum sunt cele la care se referă autorul excepţiei de neconstituţionalitate, constituie proprietatea privată a acestor societăţi comerciale şi urmează regimul juridic al acestei proprietăţi, adică pot fi înstrăinate în condiţiile legii. Or, Legea nr. 58/1991 şi Legea nr. 55/1995 au stabilit ca proprietatea societăţilor comerciale cu capital de stat poate fi transferata, cu respectarea acestor legi, în proprietatea privată a persoanelor fizice şi juridice, prin privatizare. Acest transfer este efectuat cu respectarea dispoziţiilor art. 135 din Constituţie.Ca atare, şi dispoziţiile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, care stabilesc ca bunurile din patrimoniul societăţilor comerciale constituie proprietatea acestora, sunt constituţionale.Scopul Legii nr. 15/1990 a fost de a institui cadrul juridic al reorganizării unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale. Prevederile sale nu contravin dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, astfel ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 20 alin. 2 din lege este neîntemeiată.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 15/1990, se constată că aceste dispoziţii se referă la proprietatea bunurilor regiei autonome. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor acestui text de lege priveşte „oferta publică” şi anularea operaţiunilor de privatizare, de către Fondul Proprietăţii Private IV – Muntenia, la un număr de 14 societăţi comerciale cu capital de stat, supuse privatizării.Asadar, excepţia de neconstituţionalitate formulată se referă la proprietatea bunurilor unor societăţi comerciale, deci priveşte tot dispoziţiile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, astfel încât, faţă de dispoziţiile sus-menţionate, excepţia privind neconstituţionalitatea art. 5 din Legea nr. 15/1990 este, de asemenea, neîntemeiată.Excepţia de neconstituţionalitate nu este fondată nici pentru art. 5 şi art. 24 din Legea privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991. Cele doua dispoziţii din Legea nr. 58/1991, a căror neconstituţionalitate se invoca, reglementează statutul juridic al Fondurilor Proprietăţii Private şi al Fondului Proprietăţii de Stat, precum şi procentul pe care acestea l-au deţinut iniţial din capitalul social al societăţilor comerciale reorganizate conform prevederilor cap. III din Legea nr. 15/1990.Or, Fondurile Proprietăţii Private s-au transformat, prin Legea nr. 133 din 28 octombrie 1996, în societăţi comerciale de investiţii financiare, cu caracter mutual, având ca obiect administrarea şi gestionarea acţiunilor la societăţile comerciale pentru care s-au emis acţiuni proprii, corespunzător certificatelor de proprietate, cupoanelor nominative de privatizare, subscrise de cetăţeni, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/1995.Asa fiind, dispoziţiile legale menţionate privind procesul de privatizare, prin care se infaptuiesc principiile economiei de piaţa, consacrate de art. 134 din Constituţie, nu sunt neconstituţionale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi ale art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, precum şi ale art. 5 şi art. 24 din Legea nr. 58/1991, invocată de Ghita Nicolae în Dosarul nr. 3.267/1996 al Tribunalului Municipiului Bucureşti – Secţia comercială.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din 22 ianuarie 1997.PREŞEDINTE,conf. univ. dr. Florin Bucur VasilescuMagistrat-asistent,Doina Suliman––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește