DECIZIE nr. 9 din 18 februarie 2008

privind recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind verificarea legalităţii şi temeiniciei actului de trimitere în judecată, conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală, în cazul când înaintarea rechizitoriului instanţei competente se face prin adresă



Dosar nr. 66/2007Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind verificarea legalităţii şi temeiniciei actului de trimitere în judecată, conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală, în cazul când înaintarea rechizitoriului instanţei competente se face prin adresă, sub semnătura prim-procurorului, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau a procurorului ierarhic superior.Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 87 de judecători din totalul de 114 aflaţi în funcţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Niţu, prim-adjunct al procurorului general.Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că semnătura procurorului ierarhic superior, pe adresa de înaintare a dosarului, nu este doar de natură administrativă, ci semnifică faptul că rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu verificarea legalităţii şi temeiniciei actului de trimitere în judecată, conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală, în cazul când înaintarea rechizitoriului instanţei competente se face prin adresă, sub semnătura prim-procurorului, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau a procurorului ierarhic superior.Astfel, unele instanţe au considerat că, în asemenea situaţii, verificarea legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului se presupune efectuată în cazul în care acesta nu a fost infirmat, pentru realizarea condiţiilor instituite de art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală fiind suficientă semnătura procurorului ierarhic superior pe adresa de înaintare a dosarului către instanţa competentă.Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că verificarea rechizitoriului sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală, trebuie concretizată în menţiune expresă, apreciind că semnarea adresei de înaintare a dosarului de către procurorul ierarhic superior nu poate presupune îndeplinirea obligaţiei instituite de acest text de lege.Examinarea acestor puncte de vedere, în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, impune să se ţină seama de următoarele:Potrivit art. 264 alin. 1 din Codul de procedură penală, rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei de judecată.Anterior modificărilor aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006, rechizitoriul trebuia întocmit de procurorul care a supravegheat urmărirea penală şi dispoziţia sa de trimitere în judecată producea efecte juridice, ca regulă generală, fără ca actul său să mai fie supus avizării procurorului ierarhic superior.De la această regulă existau două excepţii, în care rechizitoriul era supus confirmării organului ierarhic superior.Astfel, dispoziţiile art. 209 alin. 5 din Codul de procedură penală prevedeau că, atunci când urmărirea penală era efectuată de procuror, rechizitoriul trebuia supus confirmării prim-procurorului parchetului, iar când urmărirea penală era realizată de acesta, atribuţia confirmării revenea procurorului ierarhic superior.A doua situaţie era prevăzută în art. 264 alin. 2 din Codul de procedură penală. Potrivit acestui text de lege, când rechizitoriul era întocmit de procurorul de la parchetul ierarhic inferior celui corespunzător instanţei competente să judece cauza în fond, acesta era supus confirmării procurorului de la parchetul corespunzător acestei instanţe.În ambele ipoteze, confirmarea rechizitoriului, care este actul de sesizare a instanţei, reprezenta o ratificare a acestuia, iar neconfirmarea lui în cazurile arătate mai sus atrăgea sancţiunea nulităţii absolute, dacă neregularitatea actului de sesizare nu putea fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen.Or, ca efect al modificărilor aduse prin actele normative menţionate, dispoziţiile art. 209 alin. 5 şi art. 264 alin. 2 din Codul de procedură penală au fost abrogate, astfel că, în reglementarea actuală, singurele dispoziţii care se referă la emiterea rechizitoriului, ca act procedural de sesizare a instanţei, sunt cele ale art. 264 din Codul de procedură penală.În acest sens, este de observat că, prin noile reglementări, s-a eliminat confirmarea rechizitoriului de către procurorul-şef în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, apreciindu-se ca fiind o măsură de control şi o ingerinţă din partea conducătorului parchetului, în condiţiile în care nu are atribuţii privind întocmirea actelor de urmărire penală, aşa cum rezultă din expunerea de motive la Legea nr. 356/2006.Aşa fiind, se impune să se constate că, în această materie, instituţia confirmării a fost înlocuită cu instituţia verificării, încât implicarea procurorului ierarhic superior este limitată în prezent la competenţa de a verifica rechizitoriul, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, în conformitate cu prevederile alineatului 3 al art. 264 din Codul de procedură penală.Activitatea de verificare se poate finaliza prin identificarea unor carenţe de legalitate sau/şi temeinicie ori, dimpotrivă, cu concluzia deplinei conformităţi a rechizitoriului cu cerinţele de temeinicie/legalitate.Este adevărat că, potrivit art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, "dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic superior care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei".Dar, neprevederea expresă în legea procesuală a formei care trebuie să o îmbrace actul procesual al verificării legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului, nu poate înlătura obligativitatea menţionării explicite a verificării.De altfel, nici dispoziţiile procedurale anterioare nu prevedeau modalitatea în care trebuia consemnată în scris confirmarea rechizitoriului de către prim-procuror. Cu toate acestea, atestarea procedurii de confirmare se făcea prin menţiune expresă pe rechizitoriu, cu semnarea şi parafarea de către prim-procuror a rechizitoriului supus confirmării.Or, îndeplinirea procedurii de verificare prevăzute în art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală nu trebuie să fie echivocă şi nici nu poate fi considerată că ar rezultă implicit din semnarea unei adrese de înaintare a dosarului, cât timp rechizitoriului îi lipseşte menţiunea privind verificarea lui sub aspectul legalităţii şi al temeiniciei.Adresa de înaintare semnată de prim-procuror constituie doar mijlocul de corespondenţă între autorităţile judiciare, sesizarea instanţei neputând fi decât efectul rechizitoriului, care trebuie să cuprindă dispoziţia de trimitere în judecată şi menţiunea verificării acestuia sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către prim-procurorul parchetului.Lipsa verificării legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului invalidează sesizarea instanţei, aceasta fiind făcută cu încălcarea unor dispoziţii legale esenţiale.Pe de altă parte, trebuie observat că în art. 300 alin. 1 din Codul de procedură penală se prevede că "instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare".Ca urmare, din aceste prevederi reiese în mod vădit că instanţa, constatând neregularitatea actului de sesizare, sub aspectul lipsei menţiunii referitoare la verificarea rechizitoriului cu privire la legalitate şi temeinicie, în condiţiile art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, trebuie să dispună înlăturarea ei, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen.În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se decide că dispoziţiile art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că rechizitoriul trebuie să conţină menţiunea „verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei” şi că lipsa acestei menţiuni atrage neregularitatea actului de sesizare, în condiţiile art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, o atare lipsă putând fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop.PENTRU ACESTE MOTIVEîn numele legiiDECID:Admit recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Dispoziţiile art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că, rechizitoriul trebuie să conţină menţiunea "verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei".Lipsa acestei menţiuni atrage neregularitatea actului de sesizare, în condiţiile art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, în sensul că ea poate fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop.Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin.3 din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2008.PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAPrim-magistrat-asistent,Victoria Maftei––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește