DECIZIE nr. 9 din 14 ianuarie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, precum şi ale art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, aprobată cu modificări prin Legea nr. 64/1999, cu modificările şi completările ulterioare



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorIoan Vida – judecătorAurelia Popa – procurorIoana Marilena Chiva – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, precum şi ale art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Ascon” – S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 1.061/2002 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind ca instituirea de către legiuitor a unor reguli speciale de prescripţie nu echivaleaza cu încălcarea vreunei dispoziţii constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 19 august 2002, pronunţată în Dosarul nr. 1.061/2002, Curtea de Apel Galaţi – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, precum şi ale art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Ascon” – S.R.L. într-o cauza administrativă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile criticate instituie o discriminare favorabilă proprietăţii statului în raport cu proprietatea privată aparţinând celorlalte subiecte de drepturi, deoarece prevăd un termen de prescripţie de 5 ani pentru creanţele bugetare, pe când prin Decretul nr. 167/1958 se instituie un termen general de prescripţie de 3 ani. Prin aceste dispoziţii se încalcă şi regimul proprietăţii private, care este ocrotită de lege în mod egal, indiferent de titular. De asemenea, autorul excepţiei invoca jurisprudenta Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 72/1994, a stabilit ca diferentierea, prin Decretul nr. 167/1958, a termenelor de prescripţie în funcţie de titularii de drepturi este neconstitutionala, contravenind dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, care prevăd ca proprietatea privată este ocrotită de lege în mod egal, indiferent de titular.Curtea de Apel Galaţi – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază ca excepţia este neîntemeiată, deoarece, obligaţia bugetară fiind distinctă de obligaţia civilă, regimul lor juridic este, de asemenea, diferit, iar termenul de prescripţie în materie fiscală presupune existenta unui raport juridic specific dreptului fiscal şi nu poate fi supus normelor privitoare la prescripţia extinctiva ce decurge din raporturi juridice civile sau comerciale. Totodată, prescripţia reglementată în materie fiscală priveşte dreptul statului de a executa silit creanţele bugetare, în timp ce prescripţia reglementată de Decretul nr. 167/1958 priveşte dreptul la acţiune.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie, impozitele şi taxele reprezintă o obligaţie la cheltuielile publice, constituindu-se în obligaţie bugetară distinctă de obligaţia civilă, iar regimul lor juridic se impune a fi diferit.Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1997 este neîntemeiată, deoarece obligaţiile bugetare se situeaza în sfera interesului public şi, pe cale de consecinţa, termenul special de prescripţie pentru realizarea creanţelor bugetare este avut în vedere tocmai pentru atingerea scopului interesului public. Totodată, arata ca, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, în cazul de faţa, de Ordonanţa Guvernului nr. 70/1997, iar, potrivit art. 134 din Constituţie, statul este obligat să asigure activitatea economică, financiară şi valutară. Cu privire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, Guvernul arata ca acestea au fost abrogate în mod expres, începând cu data de 1 iulie 2002, prin Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit.Avocatul Poporului considera excepţia de neconstituţionalitate neîntemeiată, deoarece instituirea unui termen de prescripţie de 5 ani în materie fiscală, mai mare decât termenul de 3 ani ce reprezintă regula de drept comun, potrivit Decretului nr. 167/1958, nu contravine dispoziţiilor constituţionale, cu atât mai mult cu cat, potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţie, statul poate să ia anumite măsuri pentru asigurarea surselor sale bugetare. În ceea ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 72/1994, precizează ca aceasta se referă la art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 şi nu la termenul de prescripţie din domeniul fiscal, care nu poate fi supus normelor privitoare la raporturile civile sau comerciale.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 70 din 29 august 1994 privind impozitul pe profit, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 12 martie 1997, precum şi dispoziţiile art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 70 din 28 august 1997 privind controlul fiscal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 30 august 1997), aprobată cu modificări prin Legea nr. 64/1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 21 aprilie 1999), astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 113/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 30 iunie 1999, având următorul conţinut:– Art. 26 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994: „Termenul de prescripţie pentru stabilirea impozitelor prevăzute de prezenta ordonanţă este de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declaraţiei de impunere.”;– Art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1997: „Dreptul organelor de control fiscal sau, după caz, al serviciilor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale de a stabili diferenţe de impozite şi majorări de întârziere pentru neplata în termen a acestora, precum şi de a constata contravenţii şi a aplica amenzi şi penalităţi pentru faptele ale căror constatare şi sancţionare sunt, potrivit legii, de competenţa organelor de control fiscal sau, după caz, a serviciilor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, pentru o perioadă impozabilă, se prescrie după cum urmează:a) în termen de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declaraţiei pentru perioada respectiva; … b) în termen de 5 ani de la data ultimului termen legal de plată a impozitului, în cazul în care legea nu prevede obligaţia depunerii declaraţiei; … c) în termen de 5 ani de la data comunicării, către contribuabil, a impozitului stabilit de organele fiscale sau, după caz, de serviciile de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în condiţiile prevăzute de lege." … În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia apreciază ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituţionale:– Art. 41 alin. (2): "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.";– Art. 135: "(1) Statul ocroteşte proprietatea.(2) Proprietatea este publică sau privată. … (3) Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. … (4) Bogăţiile de orice natura ale subsolului, căile de comunicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. … (5) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate. … (6) Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă." … I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, Curtea constata ca aceasta a fost abrogată în mod expres prin art. 36 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 414 din 26 iunie 2002 privind impozitul pe profit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 27 iunie 2002, care a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2002, dispoziţiile criticate nefiind preluate în noua reglementare a impozitului pe profit.Având în vedere ca aceste dispoziţii au fost abrogate anterior sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate şi ca, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea […] unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare […]”, Curtea urmează sa respingă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, ca fiind inadmisibila.II. Cu privire la dispoziţiile art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1997, Curtea constata ca acestea instituie, pentru anumite creanţe bugetare, un termen de prescripţie de 5 ani, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, ar contraveni protecţiei proprietăţii private, consacrată de prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (2).Curtea retine ca, spre deosebire de creanţele civile şi comerciale, care izvorăsc din raporturi de drept privat, creanţele bugetare îşi au sorgintea în raporturi de drept public, şi anume în raportul stabilit între stat şi cetăţeni, în virtutea căruia, potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Constituţie, "Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice".Curtea constata ca, potrivit dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, statul are obligaţia să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. Astfel, reglementarea prin dispoziţiile legale criticate a unui termen de prescripţie de 5 ani, în materie fiscală, mai lung decât termenul general de prescripţie de 3 ani, stabilit de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva, nu constituie o măsura discriminatorie de apărare a proprietăţii private a statului în raport cu proprietatea privată a altor titulari, ci o măsura de apărare a interesului public, în deplina concordanta cu prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (2) şi ale art. 135 referitoare la protecţia proprietăţii private.În ceea ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 72/1994 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 6 octombrie 1994), invocată de către autorul excepţiei în susţinerea acesteia, Curtea constata ca aceasta este irelevanta în cauza de faţa, întrucât se referă la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.Faţa de cele mai sus arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 23 şi ale art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge ca fiind inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Ascon” – S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 1.061/2002 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia comercială şi de contencios administrativ.2. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, aprobată cu modificări prin Legea nr. 64/1999, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiva––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește