DECIZIE nr. 899 din 16 septembrie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 61 din Legea nr. 45/1993 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, cu referire la art. 385^18 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorTudorel Toader – judecătorMarinela Mincă – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 61 din Legea nr. 45/1993 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, cu referire la art. 385^18 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Vatra Dornei în Dosarul nr. 2.331/334/2007.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 20 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2.331/334/2007, Judecătoria Vatra Dornei a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 61 din Legea nr. 45/1993 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, cu referire la art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie invocată din oficiu de instanţa de judecată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Judecătoria Vatra Dornei susţine că dispoziţiile de lege criticate obligă judecătorul instanţei de rejudecare să se conformeze hotărârii instanţei de recurs. Or, dacă judecătorii, indiferent de nivelul instanţei, sunt independenţi şi se supun numai legii, conform art. 124 alin. (3) din Constituţie, ar trebui să nu existe o asemenea reglementare care să primeze în detrimentul principiului constituţional enunţat.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu conţin norme contrare principiului fundamental potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Rejudecarea cauzei se face cu excluderea intervenţiei oricărei alte autorităţi şi în limitele prevăzute de lege. Judecătorii nu pot fi independenţi faţă de lege, ei fiind obligaţi să respecte şi să aplice legea. Respectând limitele stabilite de instanţa de recurs, instanţa de rejudecare este pe deplin independentă, nefiind vorba de amestecul altei autorităţi. Decizia instanţei de recurs trebuie să fie respectată cu ocazia rejudecării cauzei după casare, evident în cazul în care situaţia de fapt a rămas aceeaşi. Altfel, exercitarea căilor de atac, precum şi controlul judiciar al instanţelor superioare ar fi lipsite de eficienţă, iar înfăptuirea justiţiei s-ar transforma într-o activitate arbitrară, în afara legii.În plus, dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate reprezintă norme de procedură, prin care sunt instituite condiţiile exercitării căii de atac a recursului, inclusiv limitele rejudecării cauzei după desfiinţarea hotărârii de către instanţa de control judiciar, în deplină concordanţă cu prevederile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 61 din Legea nr. 45/1993 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, cu referire la art. 385^18 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului.Când hotărârea este desfiinţată numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveşte latura penală sau civilă, instanţa de rejudecare se pronunţă în limitele în care hotărârea a fost casată."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (3) referitoare la independenţa judecătorilor, care se supun numai legii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:Prevederile art. 124 alin. (3) din Constituţie consacră principiul independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii. Acest principiu inerent separaţiei puterilor în stat asigură judecătorilor libertatea de a soluţiona, numai pe baza legii, cazurile cu care sunt învestiţi şi totodată el are semnificaţia faptului că judecătorii nu pot fi supuşi niciunei ingerinţe din partea celorlalte autorităţi publice.Curtea constată că din conţinutul dispoziţiei legale criticate pentru neconstituţionalitate nu rezultă posibilitatea exercitării unei atare ingerinţe.În ceea ce priveşte controlul judiciar ce se exercită de către instanţele care soluţionează căile de atac asupra instanţelor care au pronunţat hotărârile atacate, se reţine că acest control nu reprezintă o limitare a independenţei judecătorilor, deoarece el este întotdeauna posterior şi nu are, în consecinţă, cum să îi influenţeze pe judecătorii care au pronunţat hotărârile supuse controlului.Îndrumările date de instanţa de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului numai în privinţa rezolvărilor de drept, precum şi în privinţa necesităţii administrării unor probe. Aceste îndrumări sunt date în cadrul activităţii cu caracter jurisdicţional a instanţelor de recurs, pe cale de hotărâri pronunţate în urma dezbaterilor contradictorii, şi nu au nimic comun cu situaţia nepermisă, când, pe cale administrativă, ierarhică, un judecător ar primi indicaţii asupra modului în care trebuie să judece un anumit proces. Independenţa judecătorului fondului nu este ştirbită prin faptul că, rejudecând cauza, adoptă rezolvarea în drept stabilită de instanţa de recurs, deoarece prin aceasta el nu se supune voinţei unei autorităţi lipsite de competenţă jurisdicţională, ci se conformează îndrumărilor obligatorii date de instanţa de control judiciar, în aceeaşi cauză şi în limitele competenţei stabilite prin lege.Pe de altă parte, Curtea observă că instituţia controlului judiciar îşi găseşte reazemul constituţional în dispoziţiile art. 129 din Legea fundamentală, potrivit cărora, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".Prin dispoziţiile art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedură penală se dă eficienţă textului constituţional citat, dat fiind că, fără obligativitatea îndrumărilor date de către instanţa de control judiciar judecătorilor fondului, nu s-ar putea realiza finalitatea controlului, de asigurare a soluţionării temeinice şi legale a cauzelor. Dacă judecătorii de la instanţa de fond nu ar fi obligaţi să se supună îndrumărilor instanţei de apel sau de recurs, putând reitera erorile comise prin soluţia ce a fost desfiinţată, s-ar ajunge la exercitarea repetată a căilor de atac şi la prelungirea duratei soluţionării cauzelor în mod nepermis şi astfel s-ar încălca cerinţa soluţionării proceselor într-un "termen rezonabil", prevăzută la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 561 din 6 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 11 august 2006, ale cărei considerente sunt valabile şi în prezenta cauză.Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 61 din Legea nr. 45/1993 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, cu referire la art. 385^18 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Vatra Dornei în Dosarul nr. 2.331/334/2007.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent-şef,Gabriela Dragomirescu____________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește