Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 383 din 16 august 2000
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex- S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română – S.A., modificată şi completată
Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română – S.A., excepţie ridicată de Societatea de Investiţii Financiare „Transilvania” – S.A. din Braşov în Dosarul nr. 3.392/1999 al Curţii de Apel Bucureşti Secţia comercială.La apelul nominal răspunde reprezentantul Societăţii de Investiţii Financiare "Transilvania" – S.A. din Braşov, constatandu-se lipsa Băncii Comerciale Române – S.A., faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Societăţii de Investiţii Financiare "Transilvania" – S.A. din Braşov solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând ca prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 s-a realizat exproprierea sa şi a celorlalţi acţionari, fără cauza de utilitate publică şi fără justa despăgubire, incalcandu-se astfel art. 41 alin. (3) din Constituţie şi prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei ca fiind nefondata, deoarece apreciază ca, în realitate, autorul excepţiei de neconstituţionalitate critica modul de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999, aspect asupra căruia însă Curtea Constituţională nu este competenţa să se pronunţe. Pe fond, apreciază ca ordonanţa criticata nu dispune exproprierea Societăţii de Investiţii Financiare „Transilvania” – S.A. din Braşov şi a celorlalţi acţionari, ci dispune fuziunea prin absorbire a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. cu Banca Comercială Română – S.A.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 8 noiembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 3.392/1999, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română – S.A., modificată şi completată. Excepţia a fost ridicată de Societatea de Investiţii Financiare „Transilvania” – S.A. din Braşov într-o cauza având ca obiect anularea hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor Băncii Comerciale Române S.A. din data de 20 septembrie 1999, cu privire la aprobarea fuziunii prin absorbire cu Banca Română de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A., precum şi anularea tuturor actelor juridice subsecvente acestei hotărâri.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca, prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999, „în fapt şi în drept nu se realizează o fuziune, ci se realizează o preluare gratuita de către o banca cu capital majoritar de stat a unui patrimoniu” asupra căruia actionarii societăţii bancare absorbite aveau drepturi patrimoniale derivate din calitatea de acţionar. Se mai arata ca Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 reglementează aceasta fuziune contrar regulilor generale, determinând practic o expropriere a Societăţii de Investiţii Financiare „Transilvania” – S.A. din Braşov, precum şi a celorlalţi acţionari, „fără cauza de utilitate publică, fără justa despăgubire, fără respectarea Legii exproprierii pentru cauza de utilitate publică şi, nu în ultimul rând, prin încălcarea art. 41 alin. (3) al Constituţiei din 1991”.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia comercială, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată nu este inadmisibila şi, în consecinţa, sesizează Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arata ca "Prin Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 s-a stabilit cadrul juridic pentru finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex S.A. în scopul creşterii gradului de solvabilitate a sistemului bancar, precum şi a credibilitatii interne şi externe a acestuia”. Se considera că nu poate fi reţinută susţinerea potrivit căreia dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 au determinat o expropriere, incalcand astfel art. 41 alin. (3) din Constituţie, deoarece art. 4 alin. (1) din ordonanţa prevede în mod expres competenţa exclusiva a adunărilor generale extraordinare ale celor două bănci cu privire la aprobarea bilanţurilor de prefuziune şi luarea deciziei în legătură cu fuziunea. Se mai arata ca „argumentele invocate de reclamanta au, de fapt, în vedere legalitatea hotărârii adunării generale extraordinare a B.C.R., care este de competenţa curţii de apel, şi nu constituţionalitatea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999„.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. 2, ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română S.A., modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 63/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 24 august 1999, prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 126/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 10 septembrie 1999, precum şi prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 195/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 15 decembrie 1999. Aceste modificări şi completări nu privesc însă reglementările de principiu ale Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999, fiind menţinute prevederile care sunt criticate ca fiind neconstituţionale.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca prin Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999, care dispune fuziunea prin absorbire a Băncii Române de Comerţ Exterior Bancorex – S.A. cu Banca Comercială Română – S.A., se realizează, „în fapt şi în drept”, preluarea gratuita de către o banca cu capital majoritar de stat a unui patrimoniu asupra căruia actionarii societăţii bancare absorbite aveau drepturi patrimoniale derivate din calitatea de acţionar. Se considera ca în felul acesta Societatea de Investiţii Financiare „Transilvania” – S.A. şi ceilalţi acţionari au fost expropriati „fără cauza de utilitate publică, fără justa despăgubire, fără respectarea Legii exproprierii pentru cauza de utilitate publică”, incalcandu-se astfel art. 41 alin. (3) din Constituţie.Art. 41 alin. (3) din Constituţie prevede: "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta şi prealabilă despăgubire." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 stabileşte cadrul juridic pentru finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A., restructurare care, potrivit art. 2 alin. (1), „[…] se va finaliza prin fuziunea acesteia cu Banca Comercială Română – S.A.”, iar competenţa de a decide în legătură cu fuziunea revine, conform art. 4 alin. (1) din ordonanţa, adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor. O asemenea modalitate de restructurare este reglementată de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, care, prin art. 233 alin. (1) din cap. II „Fuziunea şi dizolvarea societăţilor”, prevede: „Fuziunea se face prin absorbirea unei societăţi de către o alta societate sau prin contopirea a doua sau mai multe societăţi pentru a alcătui o societate noua.” Aceste dispoziţii legale sunt aplicabile, conform prevederilor art. 19, 20 şi ale art. 92 alin. 2 din Legea bancară nr. 58/1998, şi societăţilor bancare constituite ca societăţi comerciale.Asa fiind, Curtea Constituţională urmează sa respingă susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 dispune exproprierea Societăţii de Investiţii Financiare „Transilvania” S.A. din Braşov şi a altor acţionari.Într-adevăr, statul, în calitate de acţionar la o societate comercială, are dreptul sa dispună ca instituţia publică imputernicita sa îi administreze acţiunile (şi anume, Fondul Proprietăţii de Stat) sa mandateze reprezentanţii săi în adunarea generală a acţionarilor pentru a adopta, cu respectarea prevederilor legale, măsuri privind activitatea societăţii respective, în speta fuziunea prin absorbire a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. cu Banca Comercială Română – S.A.Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 nu dispune cu privire la drepturile de creanta ale acţionarilor minoritari ai băncii absorbite, respectiv cu privire la cele ale autorului excepţiei, dar, în schimb, prevede anularea sau trecerea la datoria publică a unor însemnate datorii ale Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A., precum şi acoperirea prin titluri de stat a pierderilor. În consecinţa, satisfacerea creanţelor acţionarilor societăţii bancare absorbite, în măsura în care aceasta aduce în societatea absorbanta un activ patrimonial, se poate realiza conform dispoziţiilor art. 235 din Legea nr. 31/1990, republicată, care prevăd: „Fuziunea sau divizarea are ca efect dizolvarea, fără lichidare, a societăţii care îşi încetează existenta şi transmiterea universala a patrimoniului sau către societatea sau societăţile beneficiare, în starea în care se găseşte la data fuziunii sau divizării, în schimbul atribuirii de acţiuni sau de părţi sociale ale acestora către asociaţii societăţii care încetează şi, eventual, a unei sume în bani, care nu poate depăşi 10% din valoarea nominală a acţiunilor sau a părţilor sociale atribuite.”În consecinţa, Curtea Constituţională constata ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română S.A., cu modificările ulterioare, nu contravin prevederilor art. 41 alin. (3) din Constituţie, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă.De altfel, Curtea Constituţională mai retine ca, în realitate, în cauza, criticile formulate nu privesc constituţionalitatea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999, ci aplicarea dispoziţiilor acesteia şi ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, „[…] Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei”, astfel ca, şi sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999, cu modificările ulterioare, urmează să fie respinsă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română – S.A., modificată şi completată, excepţie ridicată de Societatea de Investiţii Financiare „Transilvania” – S.A. din Braşov în Dosarul nr. 3.392/1999 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia comercială.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 mai 2000.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––––-