DECIZIE Nr. 89*) din 4 octombrie 1995

Notă …
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 18 din 27 februarie 1996, publicată la pag. 15.Florin Bucur Vasilescu – preşedinteLucian Stangu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorDoina Suliman – magistrat-asistentPe rol soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/1992, modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, invocată din oficiu de Tribunalul Maramures în Dosarul nr. 2.569/1994 privind Societatea Comercială „Combinar” – S.A. Baia Mare şi Societatea Comercială „Avistar” – S.A. Baia Mare.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 27 septembrie 1995, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la data de 4 octombrie 1995.La termenul din 27 septembrie 1995, Curtea, la propunerea procurorului, cu acordul părţilor prezente şi pentru o mai buna administrare a justiţiei, a dispus conexarea dosarelor nr. 38C/1995, nr. 54C/1995, nr. 75C/1995 şi nr. 115C/1995 la Dosarul nr. 24C/1995/ în care s-a invocat aceeaşi excepţie de către: Societatea Comercială "Bonalungi Prod." – S.R.L. Oradea, în Dosarul nr. 643/1994 al Tribunalului Bihor, Societatea Comercială "Armit" – S.R.L. Bucureşti, în Dosarul nr. 1.671/1994 al Tribunalului Municipiului Bucureşti – Secţia comercială, Societatea Comercială "Tehnocin" – S.A. Onesti, în Dosarul nr. 2.107/1994 al Curţii de Apel Bucureşti, şi Societatea Comercială "Martexim" – S.A. Baia Mare, în Dosarul nr. 5.578/1994 al Tribunalului Maramures, urmând a se pronunţa asupra ei prin decizia de faţa.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele: Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/1992, modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, invocată de Tribunalul Maramures, din oficiu, de Societatea Comercială „Bonalungi Prod.” – S.R.L. Oradea, de Societatea Comercială „Armit” – S.R.L. Bucureşti, de Societatea Comercială „Tehnocin” – S.A. Onesti şi de Societatea Comercială „Martexim” – S.A. Baia Mare.În motivarea excepţiei se susţine, în esenta, ca dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76, 1992, modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, contravin următoarelor prevederi din Constituţie: art. 29 alin. (1) şi (2) privind libertatea conştiinţei, art. 30 alin. (1) şi (2) privind libertatea de exprimare, art. 49 care garantează exerciţiul nestingherit al unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 134 alin. (1) care stipulează ca economia României este o economie de piaţa, art. 135 alin. (1) care garantează ocrotirea proprietăţii de către stat, precum şi dispoziţiilor art. 1.069 alin. 1 şi 2 şi ale art. 1.084 din Codul civil.Tribunalul Maramures îşi motiveaza invocarea din oficiu a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 7 din Legea nr. 76/1992 prin încălcarea art. 49 din Constituţie, în Dosarul nr. 2.569/1994, însă în Dosarul nr. 5.578/1994 nu îşi exprima opinia potrivit prevederilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.Tribunalul Bihor considera excepţia intemeiata, deoarece dispoziţiile în cauza sunt contrare art. 134 alin. (1) din Constituţie şi art. 1.069 alin. 1 şi 2 din Codul civil.Tribunalul Municipiului Bucureşti – Secţia comercială, exprimandu-şi opinia, apreciază excepţia ca neîntemeiată, deoarece actele normative în discuţie nu contravin prevederilor constituţionale. Se adauga ca scopul legiuitorului a fost evitarea blocajului financiar manifestat la nivelul economiei naţionale, datorită întârzierii efectuării plăţilor din partea agenţilor economici.Curtea de Apel Bacau retine ca textul invocat este constituţional.În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului, iar în temeiul art. 12 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale s-a solicitat un punct de vedere şi Facultăţii de Drept a Universitatii Bucureşti.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera excepţia neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/1992 nu constituie o ingradire a libertăţii contractuale a părţilor sau o încălcare a principiului egalităţii părţilor contractante, penalitatea „reprezentând o condiţie, introdusă printr-un act normativ cu putere de lege, în mod egal faţă de toţi subiectii raporturilor contractuale”. Este vorba de o limita minima, părţile putând stabili sancţiuni mai mari, peste aceasta limita. Norma instituită răspunde şi unui comandament de ordine publică, deoarece se urmăreşte evitarea blocajului financiar, prevenirea incapacităţii de plată, manifestată la nivelul majorităţii agenţilor economici, şi reducerea volumului arieratelor din economie. Totodată, se arata ca asigurarea bunei funcţionari a mecanismului economico-financiar la nivelul economiei naţionale constituie o obligaţie constituţională potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţie.Senatul şi Camera Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere.Facultatea de Drept a Universitatii Bucureşti considera excepţia de neconstituţionalitate intemeiata, deoarece obligaţia impusa de art. 7 din Legea nr. 76/1992 părţilor contractante aduce atingere acestora, incalcandu-se prevederile art. 23 alin. (1) privind libertatea individuală, art. 29 alin. (1) privind libertatea gandirii şi opiniilor, art. 49 privind exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie privind libertatea comerţului şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor şi susţinerile procurorului, dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/1992, modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, competenţa soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocate aparţine numai Curţii Constituţionale, deoarece este vorba de aplicarea unei dispoziţii legale adoptate sub imperiul Constituţiei din anul 1991.În conformitate cu art. 7 din Legea nr. 76/1992 (republicată), astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, „În cazul neîndeplinirii în termen de 30 de zile de la data scadentei a obligaţiilor prevăzute la art. 6 alin. 1 (efectuarea tuturor plăţilor datorate de către orice debitor persoana juridică), debitorii vor plati o penalitate de 0,4% pentru fiecare zi de întârziere”.Prin acelaşi text de lege se prevede că, în convenţiile comerciale dintre agenţii economici, părţile au obligaţia de a stabili "cel puţin penalitatea prevăzută de alin. 1" (adică 0,4%). Per a contrario, părţile pot insera în contract şi o penalitate mai mare. Asadar, inserarea în contract a clauzei penale nu este obligatorie, ea făcând parte de drept din contract, chiar şi atunci când părţile au omis-o.Dacă pagubele suferite de creditori prin întârzierea plăţii depăşesc cuantumul penalitatilor, creditorul poate cere despăgubiri în completare, potrivit dreptului comun (art. 7 alin. 6 din Legea nr. 76/1992).Din modalitatea de redactare a textului art. 7 din Legea nr. 76/1992 se poate retine ca penalităţile se aplică doar pentru neîndeplinirea în termenul de 30 de zile de la data scadentei a obligaţiilor de plată, ele având natura juridică a unor daune moratorii şi ca, în cuantumul legal, sunt în limita minima, părţile putând deroga prin convenţia lor doar în sensul stabilirii unor penalităţi superioare celor stabilite de lege.Acest lucru nu contravine, asa cum se susţine de către unii dintre autorii excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiei art. 29 din Constituţie, care consacra libertatea conştiinţei. Într-adevăr, acest drept fundamental este, prin definiţie, propriu libertăţilor constituţionale cetăţeneşti, el semnificand dreptul fiecăruia de a avea orice opinie sau gandire, precum şi libertatea de a opta sau nu pentru o credinţa religioasă. Acesta este şi sensul art. 29 alin. (2), care stabileşte ca exerciţiul libertăţii de constiinta trebuie să se manifeste în spirit de toleranta şi respect reciproc. În aceste condiţii, stabilirea unei clauze penale minimale obligatorii în contracte, pe cale de lege, nu poate contraveni unei astfel de libertăţi, al carei obiectiv este cu totul străin raporturilor juridice ce se nasc pe taramul dreptului civil sau al celui comercial.Se retine, de asemenea, că nu sunt incalcate nici prevederile art. 30 din Constituţie, care reglementează libertatea de exprimare, strâns legată de cea analizata mai sus. Dispoziţiile criticate, cuprinse în art. 7 din Legea nr. 76/1992, nu restrang în nici un fel libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor persoanelor şi cu atât mai puţin nu pot fi considerate o formă de cenzura [interzisă în mod expres prin art. 30 alin. (2), invocat, de asemenea, de către unii autori ai excepţiei]. A trata într-un mod echivalent o asemenea libertate, proprie, ca şi cealaltă, cu cea a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor României, cu cea de a stipula anumite clauze într-un contract sinalagmatic înseamnă a aseza, practic, pe acelaşi plan, doua genuri de activităţi fără vreo legătură între ele: pe de o parte, o activitate cu caracter exclusiv patrimonial, situata în interiorul circuitului economic al tarii, iar pe de altă parte – consacrarea şi garantarea pe cale constituţională a libertăţii fiecărui cetăţean de a-şi exprima, pe orice cale şi în mod liber, opiniile, gandurile sau credintele, inclusiv pe cele relative la creaţia intelectuală ori artistică, libertatea presei etc., care se adresează, în exclusivitate, valorilor intelectuale ale personalităţii umane.Cat priveşte referirea la art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, se retine ca prin prevederile acestuia se reglementează obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, dar aceasta nu înseamnă consacrarea, prin legea fundamentală a tarii, a dezinteresului total al statului asupra modului în care se desfăşoară relaţiile economice într-o economie de piaţa, cu atât mai mult cu cat ele au loc într-o dificila perioada de tranzitie.Posibilitatea limitării prin lege a libertăţii de voinţa a părţilor, în caz de neexecutare a obligaţiilor asumate – în situaţia de faţa, prin instituirea unei clauze penale minime, cu caracter obligatoriu – este acceptată şi practicată în economiile liberale, nefiind o creaţie a Legii nr. 76/1992. Insesi prevederile art. 1.088 din Codul civil stabilesc ca daunele-interese se cuvin fără necesitatea dovedirii vreunei pagube, ele fiind datorate din ziua cererii de chemare în judecata, în afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În sfârşit, art. 43 din Codul comercial prevede că datoriile de bani produc dobânda de drept. Asadar, instituirea penalităţii criticate, contractuale sau pe cale legislativă, nu aduce atingere libertăţii şi principiului consensualismului, căci părţile sunt libere sa încheie orice contract permis de lege, potrivit propriului lor acord de voinţa, neexistand nimic neconstitutional în faptul ca neexecutarea obligaţiilor asumate da dreptul creditorului, în condiţiile reglementate de lege, să poată pretinde un minimum de penalităţi pe care aceasta le instituie. În consecinţa, apare ca neîntemeiată şi referirea facuta de părţi relativ la încălcarea art. 49 din Constituţie, nefiind în discuţie o omitere sau o restrangere a vreunui drept sau vreunei libertăţi.Pe de altă parte, prevederile art. 7 din Legea nr. 76/1992, modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, dau expresie obligaţiilor ce revin statului pe taram economic – instituite prin art. 134 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie, potrivit cărora acesta este obligat să asigure crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie şi protejării intereselor naţionale în activitatea economică şi financiară. De altminteri, mecanismul dirijismului contractual a fost consacrat în numeroase tari ca un mijloc eficace de intervenţie a statului pentru corijarea anumitor disfunctii economice pe care le-ar putea produce libera iniţiativă nelimitată, a părţilor, în relaţiile lor contractuale.Dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/1992, operand în mod egal faţă de toţi subiectii raporturilor contractuale, nu constituie nici o încălcare a principiului egalităţii părţilor contractante, fiind de reţinut ca principiul stipulat de art. 16 alin. (1) din Constituţie – invocat, de asemenea, de părţi – este cel al egalităţii în drepturi a cetăţenilor.Statul, în considerarea obligaţiei sale constituţionale, consacrată de art. 134 alin. (2) lit. a), este în măsura deci sa introducă, prin mijloacele legale ce-i stau la dispoziţie, mecanisme financiare şi juridice apte sa descurajeze rau-platnicii, evitand blocajul financiar şi constituind, pe aceasta cale, un minimum de garanţie pentru agenţii economici corecti, fapt care răspunde interesului public ca economia naţionala sa funcţioneze corespunzător în condiţiile proprii economiei de piaţa din actuala perioada de tranzitie.Pentru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/1992, modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A. c) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/1992, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, invocată de Tribunalul Maramures, din oficiu, în Dosarul nr. 2.569/1994, de Societatea Comercială „Bonalungi Prod.” – S.R.L. Oradea, în Dosarul nr. 643/1994 al Tribunalului Bihor, de Societatea Comercială „Armit” – S.R.L., Bucureşti, în Dosarul nr. 1.671/1994 al Tribunalului Municipiului Bucureşti – Secţia comercială, de Societatea Comercială „Tehnocin” – S.A. Onesti, în Dosarul nr. 2.107/1994 al Curţii de Apel Bacau, şi de Societatea Comercială „Martexim” – S.A. Baia Mare, în Dosarul nr. 5.578/1994 al Tribunalului Maramures.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa din 4 octombrie 1995.PREŞEDINTE, conf. univ. dr. Florin Bucur VasilescuMagistrat-asistent,Doina Suliman–––––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește