DECIZIE nr. 89 din 25 iunie 1998

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV pct. 2, pct. 3 alin. 2 şi 3, pct. 4 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorCarmen-Daniela Manea – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 2, pct. 3 alin. 2 şi 3, pct. 4 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995. Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială „Raguse Strater Servicii şi Producţie” – S.R.L. în Dosarul nr. 2.743/1997 al Tribunalului Cluj – Secţia civilă.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 16 iunie 1998, fiind consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 25 iunie 1998.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 13 şi 20 iunie 1997, pronunţate de Tribunalul Cluj – Secţia civilă în Dosarul nr. 2.743/1997, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV pct. 2, pct. 3 alin. 2 şi 3, pct. 4 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995, invocată de Societatea Comercială „Raguse Strater Servicii şi Producţie” – S.R.L. într-un litigiu privind o plângere împotriva contravenţiei aplicate societăţii comerciale pentru încălcarea obligaţiei de repatriere a valutei.Prin excepţia invocată se susţin următoarele:– prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 nu pot fi aplicate de sine statator, ci numai prin completare cu Instrucţiunile Băncii Naţionale a României nr. I/15.086/1995, care nu au fost publicate, creandu-se astfel o situaţie „paradoxala, în sensul că un act normativ cu forta juridică superioară să fie dependent, în aplicarea lui, de o norma interna a unei instituţii de stat”, conferind astfel acestei instituţii facultatea „de a stabili ea însăşi reperele pentru aplicarea dispoziţiilor legale respective şi, totodată, de a cenzura, pe aceasta cale, voinţa legiuitorului”;– prevederile care fac obiectul excepţiei sunt contrare principiului constituţional al libertăţii comerţului, precum şi faptului ca o lege naţionala nu poate stabili când debitorii externi sunt obligaţi să-şi plătească datoriile, întrucât o asemenea lege se aplică numai pe teritoriul naţional. În acest sens, se apreciază ca, prin prevederile ordonanţei, sunt sancţionaţi "subiectii de drept naţionali pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractualmente asumate de către partenerii lor din străinătate", ceea ce se considera ca reprezintă o primă "de încurajare pentru străini în neexecutarea angajamentelor juridice asumate faţă de români".De asemenea, se considera ca Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, instituind obligaţia pentru români de a repatria valuta într-un anumit termen şi sanctionandu-i pentru nerespectarea acestei obligaţii, încalcă prevederile art. 53 alin. (2) şi (3) din Constituţie, potrivit cărora „sistemul legal de impunere trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale” şi sunt interzise „orice alte prestaţii în afară celor stabilite prin lege în situaţii excepţionale”.Întrucât Încheierea de sesizare din 20 iunie 1997 nu cuprindea opinia instanţei, potrivit art. 19 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 12 noiembrie 1997, s-a solicitat acesteia sa completeze aceasta încheiere şi sa transmită dosarul cauzei.Instanţa, conformându-se acestei solicitări, a trimis Curţii atât încheierea modificată, cat şi dosarul cauzei.Din analiza actelor dosarului rezultă următoarele:– asa cum se prevede în Încheierea din 13 iunie 1997, excepţia invocată se referă la art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, care, de altfel, constituia unul dintre temeiurile legale ale contravenţiei;– prin Încheierea din 20 iunie 1997, asa cum a fost completată, instanţa îşi exprima opinia cu privire la prevederile la art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, iar autorul excepţiei, potrivit concluziilor scrise la care aceasta face referire, precizează ca excepţia vizează atât Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, în ansamblul sau, cat şi, în mod special, prevederile art. IV pct. 2, pct. 3 alin. 2 şi 3 şi pct. 4 din ordonanţa sus-menţionată.Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei invocate, instanţa de judecată considera, în esenta, ca prevederile art. IV pct. 7 sunt neconstituţionale, întrucât modifica cuantumul amenzilor contravenţionale printr-o reglementare specială, care nu are caracterul unei legi-cadru, cum sunt Legea nr. 32/1968 şi Ordonanţa Guvernului nr. 55/1994, deci apreciază ca neconstituţionalitatea ar rezultă din faptul ca printr-o lege specială nu se poate modifica o prevedere a unei legi-cadru. De asemenea, în susţinerea acestui punct de vedere, se arata ca prevederile art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 consacra implicit conceptul de contravenţie continuată, „teza penalista asupra contravenţiei, de natura sa o mute pe aceasta din sfera dreptului administrativ în cea a dreptului penal”.Pentru soluţionarea cauzei s-au solicitat, în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 47/1992, republicată, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi, în temeiul art. 5 din aceeaşi lege, opinia Băncii Naţionale a României.În punctul de vedere al Guvernului se arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată pentru următoarele motive:– instrucţiunile Băncii Naţionale a României la care se referă autorul excepţiei "nu sunt o norma interna, cum susţine acesta, ci au fost adoptate în temeiul art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995″;– abilitarea prin ordonanţa a unei autorităţi publice de a emite instrucţiuni de aplicare nu poate fi interpretată ca o modalitate "de cenzurare a voinţei legiuitorului", cat timp aceasta se face în temeiul legii şi, în orice caz, nu are nici o legătură cu constituţionalitatea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994, întrucât un act de aplicare nu face parte integrantă din norma supraordonata pe baza căreia acest act a fost emis;– invocarea prin excepţie a art. 107 alin. (2)-(4) din Constituţie este irelevanta, întrucât Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 s-a emis cu respectarea acestor prevederi;– invocarea art. 53 alin. (2) şi (3) din Constituţie nu are legătură cu prevederile ce fac obiectul ordonanţei, care, în nici un fel, nu privesc aşezarea justa a sarcinilor fiscale, a sistemului legal de impunere sau alte prestaţii legate de contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice;– în privinta art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, pentru negarea legitimitatii constituţionale a prevederilor ce fac obiectul excepţiei, se arata ca susţinerea este nefondata, deoarece, pe de o parte, activitatea de comerţ exterior a agenţilor economici se desfăşoară pe baza autonomiei lor juridice, iar, pe de altă parte, este necesar ca aceasta activitate să fie în concordanta cu interesul naţional, dat fiind ca "nici economia de piaţa şi nici libertatea comerţului nu justifica încălcarea obligaţiei de repatriere a valutei şi a termenului legal maxim de repatriere", iar în legătură cu susţinerea ca, prin Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, s-ar institui „răspunderea cetăţenilor români pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate de către partenerii lor din străinătate”, se arata ca aceste aspecte sunt de competenţa instanţei judecătoreşti care va trebui sa aprecieze culpa agentului economic, spre a putea retine ca fapta sa constituie o contravenţie. Se arata, totodată, ca acest motiv a fost analizat de Curtea Constituţională în Decizia nr. 274 din 26 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 4 februarie 1998.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.Banca Naţionala a României – Direcţia juridică arata ca prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995, sunt constituţionale.De asemenea, arata ca stabilirea unor termene maxime de repatriere a valutei tine de disciplina financiară, care este un atribut al statului ori al autorităţii monetare, fără ca aceasta sa altereze legile economice de piaţa ori ale comerţului liber. Instituirea unor reguli pentru consolidarea regimului valutar în vigoare şi pentru întărirea disciplinei financiare, privind disponibilităţile în conturi valutare, este necesară spre a se asigura plata obligaţiilor externe ale economiei şi, în ultima analiza, funcţionarea economiei de piaţa.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, opinia Băncii Naţionale a României – Direcţia juridică, precum şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Întrucât din cele doua încheieri ale instanţei de judecată rezultă ca a fost contestată legitimitatea constituţională a prevederilor art. IV pct. 7 şi ale art. IV pct. 2, pct. 3 alin. 2 şi 3 şi pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, Curtea urmează a se pronunţa asupra tuturor acestor prevederi legale. În ceea ce priveşte Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 în ansamblul sau, este de reţinut ca, prin însăşi excepţia ridicată, nu s-au contestat alte aspecte decât cele de la articolele respective, astfel încât Curtea nu a fost sesizată, în fond, decât în legătură cu constituţionalitatea acestor dispoziţii, nu şi cu a celorlalte prevederi din ordonanţa.Principalul motiv de neconstituţionalitate invocat este legat de prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, privind libertatea comerţului, text potrivit căruia statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.În privinta obligaţiei de repatriere a valutei, prevăzută de art. IV pct. 2, pct. 3 alin. 2 şi 3 şi pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995, apreciată ca fiind neconstitutionala în raport cu prevederile art. 134 alin. (2) din Constituţie, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 15 din 28 ianuarie 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 149 din 3 iunie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 24 septembrie 1997, prin Decizia nr. 16 din 28 ianuarie 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 116 din 21 mai 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 28 octombrie 1997, şi prin Decizia nr. 64 din 14 aprilie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 iunie 1998, a statuat ca aceasta obligaţie nu este contrară libertăţii comerţului şi principiilor economiei de piaţa, potrivit prevederilor lit. b) a aceluiaşi articol statul având obligaţia de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară şi valutară.Nu exista motive care să justifice îndepărtarea Curţii de la aceasta practica.În ceea ce priveşte critica facuta prin excepţie în legătură cu pretinsa încălcare a prevederilor art. 53 alin. (2) şi (3) din Constituţie, care prevăd o justa aşezare a sarcinilor fiscale prin sistemul legal de impuneri, precum şi interzicerea oricăror alte prestaţii, în afară celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale, se constată că aceste prevederi nu au nici o legătură cu obligaţia de repatriere a valutei şi cu sancţiunile stabilite de lege pentru încălcarea aceste obligaţii.Contribuţiile financiare care fac obiectul art. 53 din Constituţie nu au şi nici nu pot să aibă semnificatia unei sancţiuni, pe când contravenţiile instituite prin Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, ca şi, în general, orice alte contravenţii sunt consecinţe ale încălcării unor obligaţii legale, făcând parte din sfera dreptului sanctionator şi, deci, sunt complet diferite de impozitele şi taxele datorate de cetăţeni pentru susţinerea cheltuielilor publice.În legătură cu susţinerea autorului excepţiei, în sensul că neplata valutei de către partenerul extern nu-i poate fi imputabilă, astfel cum s-a arătat în Decizia nr. 16/1997 sus-menţionată, aceste aspecte "privesc litigiul din faţa instanţei judecătoreşti, nu constituţionalitatea prevederilor legale ce fac obiectul excepţiei", întrucât instanţa, cenzurand legalitatea contravenţiei aplicate, va trebui sa aprecieze şi asupra caracterului culpabil al societăţii comerciale în cauza.În legătură cu opinia instanţei legată de corelatia dintre o lege-cadru şi o lege specială sau de conceptia legiuitorului referitoare la sancţiunea contravenţională, se retine ca aceste aspecte nu sunt de constituţionalitate, intrand în sfera de competenţa exclusiva a autorităţii legiuitoare. Deoarece, atâta timp cat nu infrange o norma constituţională, conceptia legiuitorului legată de corelarea şi sistematizarea legislaţiei este, exclusiv, expresia politicii sale legislative şi nu intră în sfera controlului constituţionalităţii legii. În acest sens, prin Decizia nr. 38 din 5 aprilie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 24 noiembrie 1995, s-a statuat ca în exercitarea controlului Curtea este competenţa să se pronunţe doar asupra compatibilitatii legilor şi ordonanţelor cu Constituţia, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţilor legiuitoare.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 2, pct. 3 alin. 2 şi 3, pct 4 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Carmen-Daniela Manea Întrucât magistratul-asistent Carmen-Daniela Manea se afla în incapacitate temporară de muncă, în temeiul art. 261 din Codul de procedură civilă, în locul sau semneazăMagistrat-asistent şef,Claudia Miu–––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește