Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 15 februarie 1997
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Notă …
*) Definitivă prin nerecurare.Costica Bulai – preşedinteLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorGeorgeta Panoviciu – magistrat-asistentCompletul de judecată, convocat fără citarea părţilor, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:Prin Încheierea din 7 mai 1996, pronunţată în Dosarul nr. 317/1996, Curtea de Apel Suceava a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafeţe locative, invocată de pârâtul recurent Slabu Costel.Considerind ca art. 4 din Legea nr. 17/1994 recunoaşte beneficiul unor contracte de închiriere prelungite şi persoanelor care locuiesc fără titlu în imobile aparţinând statului, dar numai cu condiţia de a exista pe rolul instanţelor judecătoreşti, împotriva lor, o cerere de evacuare, autorul excepţiei de neconstituţionalitate considera ca legea face o discriminare între locatarii fără titlu chemaţi în judecata şi locatarii de asemenea fără titlu, care nu au calitatea de piriti într-o acţiune în evacuare şi care nu beneficiază de prelungirea contractului.Exprimindu-şi opinia, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea de Apel Suceava considera ca excepţia este nefondata, deoarece art. 4, care face trimitere la art. 2 din Legea nr. 17/1992, "reprezintă o precizare şi anume ca prelungirea priveşte toate contractele de închiriere, fără nici o excepţie".În vederea soluţionării excepţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere.În răspunsul primit de la Guvern se apreciază ca excepţia nu este fondată. Astfel cum rezultă din titlu, Legea nr. 17/1994 reglementează prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafeţe locative, cerind, asadar, expres, existenta unui contract de închiriere în curs de derulare sau expirat, cu condiţia ca locaţiunea sa nu fi încetat. Dispoziţiile acestei legi nu se aplică – arata Guvernul – persoanelor care au ocupat fără titlu o locuinta şi care nici nu au calitatea de chiriaş, pentru ca altfel s-ar ajunge la legiferarea unor ocupari abuzive ale spaţiilor locative.Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,având în vedere încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 17/1994, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi ale Legii nr. 47/1992, retine:Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia, deoarece aceasta se referă la prevederile unei legi ulterioare Constituţiei.Potrivit art. 1 din Legea nr. 17/1994, contractele de închiriere, indiferent de proprietar, privind suprafeţele locative cu destinaţia de locuinţe, supuse normarii şi închirierii conform Legii nr. 5/1973, precum şi cele folosite ca aşezăminte social-culturale şi de învăţământ, de partide politice, sindicate şi alte organizaţii neguvernamentale, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a legii, se prelungesc de drept pe o perioadă de 5 ani, în aceleaşi condiţii.În sensul art. 2 din lege, contractele de închiriere având ca obiect aceleaşi suprafeţe locative prevăzute la art. 1, existente la 1 ianuarie 1988, precum şi cele încheiate şi expirate după 1 ianuarie 1988, se reinnoiesc, în aceleaşi condiţii, dacă chiriaşul ocupa şi în prezent (adică la data legii) spaţiul locativ care a făcut obiectul închirierii.În fine, art. 4 din lege – text la care se referă excepţia de neconstituţionalitate – dispune ca prevederile art. 2 se aplică şi în cazul litigiilor dintre proprietari şi chiriaşi, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect evacuarea chiriaşilor pentru lipsa de titlu.Excepţia de neconstituţionalitate are în vedere o greseala inadmisibila în interpretarea art. 4 din Legea nr. 17/1994.Astfel cum am arătat, autorul excepţiei crede ca textul art. 4 din lege "scoate de sub incidenţa celor trei condiţii cumulative prevăzute de art. 2 cauzele de evacuare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti pentru lipsa de titlu. Lipsa de titlu trebuie apreciată numai ca inexistenta unui titlu valabil – contractul de închiriere – ".În temeiul unei asemenea logici, toţi cei care locuiau – fără nici un titlu, deci fără contract de închiriere, fie acesta chiar şi expirat – la data Legii nr. 17/1994, în casele altora, vor dobîndi un drept legal de locaţiune, cu singura condiţie ca un proces de evacuare sa fi fost în curs.Interpretarea este cu atât mai greu de susţinut cu cît, prin Decretul-lege nr. 24 din 15 ianuarie 1990, a fost incriminata ca infracţiune ocuparea unei locuinţe din fondul locativ de stat înainte de încheierea contractului de închiriere.Potrivit art. 23 din Legea nr. 5/1973, evacuarea persoanelor care ocupa fără contract de închiriere o suprafaţa din fondul locativ de stat se poate face pe cale administrativă.În realitate, art. 4 din Legea nr. 17/1994 are în vedere exclusiv reînnoirea contractelor de închiriere; acest articol cuprinde trimiterea la art. 2 din aceeaşi lege (care reglementează aceasta reinnoire), spre a preciza ca reînnoirea contractelor de închiriere, la care se referă art. 2, are loc şi în ipoteza în care chiriaşul căruia îi expirase contractul de închiriere (şi, deci, care nu mai avea un titlu valabil) este în litigiu cu proprietarul, care a cerut, în justiţie, evacuarea lui.Asadar, reglementarea data de Legea nr. 17/1994 nu creează nici o discriminare între chiriaşi, soluţia consacrată prin art. 2 şi 4 din Legea nr. 17/1994 fiind aceeaşi, indiferent dacă exista sau nu un litigiu în faţa instanţelor judecătoreşti.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate privind prevederile art. 4 din Legea nr. 17/1994, invocată de Slabu Costel în Dosarul nr. 317/1996 al Curţii de Apel Suceava.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată la data de 11 septembrie 1996.PREŞEDINTE,prof.univ.dr. Costica BulaiMagistrat-asistent,Georgeta Panoviciu––––––––