DECIZIE nr. 888 din 6 iulie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 219 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorSimona Ricu – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 219 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Dumitru Manoli în Dosarul nr. 11.511/197/2008 al Tribunalului Braşov – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul acesteia solicită, în realitate, interpretarea într-un anumit sens a textului legal criticat.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 30 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 11.511/197/2008, Tribunalul Braşov – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 219 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Dumitru Manoli într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe prin care plângerea contravenţională a autorului excepţiei de neconstituţionalitate a fost respinsă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că modul concret în care organele fiscale au întreprins o acţiune de control fiscal determină neconstituţionalitatea textului legal criticat.Tribunalul Braşov – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât autorul excepţiei nu invocă în susţinerea acesteia niciun text constituţional.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 la care trimite textul legal criticat este abrogată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie art. 219 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare. În realitate, obiect al excepţiei în constituie prevederile art. 219 alin. (1) lit. e) din acest cod, care au următorul cuprins:"(1) Constituie contravenţii următoarele fapte: […]e) neducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite potrivit art. 79 alin. (2), art. 80 alin. (4) şi art. 105 alin. (9)." … Autorul excepţiei nu invocă în susţinerea acesteia niciun text constituţional.Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată următoarele:Prin Decizia nr. 566 din 4 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 11 februarie 1998, a statuat că, potrivit prevederilor cuprinse în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, sunt neconstituţionale acele prevederi legale care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei, iar potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederii atacate numai în limitele sesizării. „Aşadar, neindicarea de către autorul excepţiei a normei constituţionale pentru care consideră că textul legal atacat este neconstituţional constituie un motiv de respingere a excepţiei, întrucât ea nu constituie o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, în sensul constituţional al termenului. Această consecinţă se impune, întrucât jurisdicţia constituţională nu se poate substitui părţii în privinţa invocării motivului de neconstituţionalitate, pentru că un control din oficiu este inadmisibil, având în vedere că nu se poate exercita, decât la sesizare, controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens este şi practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale cu privire la inadmisibilitatea invocării unei excepţii direct în faţa acesteia care, în toate cazurile, s-a referit la motive noi de neconstituţionalitate ce nu fuseseră ridicate prin încheierea de sesizare.”Astfel, în cauza de faţă, instanţa de judecată ar fi trebuit să fie cea care să califice în final cererea părţii ca fiind sau nu o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate în sensul art. 146 lit. d) din Constituţie. În lipsa indicării unui text constituţional încălcat, ca cerinţă minimă, era evident că cererea părţii nu putea fi calificată ca fiind o excepţie de neconstituţionalitate în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar instanţa de judecată nu ar fi trebuit să sesizeze Curtea Constituţională, ci să o respingă ca inadmisibilă în temeiul art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992. În aceste condiţii, o atare cerere nu este decât o simplă apărare invocată de către parte în procesul său pendinte. Eventual, instanţa de judecată, ţinând cont de rolul său activ, ar fi trebuit să îi pună în vedere părţii să îşi motiveze cererea pentru a putea sesiza Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 219 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Dumitru Manoli în Dosarul nr. 11.511/197/2008 al Tribunalului Braşov – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Benke Karoly––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește