DECIZIE nr. 887 din 10 iulie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Consiliul Local al Municipiului Braşov în Dosarul nr. 2.005/62/2008 al Tribunalului Braşov – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, considerând că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2.005/62/2008, Tribunalul Braşov – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Excepţia a fost ridicată de Consiliul Local al Municipiului Braşov cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003, care interzic autorităţilor administraţiei publice locale să stabilească taxe şi impozite pentru terenurile şi clădirile situate în parcurile industriale, sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 120 alin. (1) din Constituţie. Astfel, dispoziţiile legale criticate reprezintă o încălcare evidentă a principiului autonomiei locale, prin imixtiunea voinţei legiuitorului în politica fiscală a autorităţilor administraţiei publice locale.Tribunalul Braşov – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că principiul autonomiei locale nu implică totala independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativteritoriale, ci impune autorităţilor locale obligaţia de a se supune reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării, respectiv dispoziţiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naţionale. În acest sens, invocă şi dispoziţiile art. 121 alin. (2) din Constituţie. Pe cale de consecinţă, arată că autorităţile administraţiei publice locale nu au totală independenţă în privinţa stabilirii impozitelor şi taxelor locale, aşa cum reiese, de altfel, şi din prevederile art. 139 alin. (2) din Constituţie. Această prevedere constituţională obligă legiuitorul să determine, la modul general, domeniile, activităţile şi veniturile pentru care consiliile locale sau judeţene sunt competente să stabilească impozite şi taxe locale. În acelaşi sens, legea poate prevedea domeniile, activităţile, veniturile sau categoriile de persoane scutite de la plata impozitelor ori taxelor locale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate nu conţin norme contrare art. 120 alin. (1) din Constituţie, deoarece principiul autonomiei locale nu presupune o totală independenţă a autorităţilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, acestea fiind obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării, dispoziţiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctul lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut:– Art. 250 alin. (1) pct. 9: "(1) Clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, după cum urmează:[…]9. clădirile din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii.";Art. 257 lit. l): "Impozitul pe teren nu se datorează pentru:[…]l) terenurile parcurilor industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii;". … Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate sunt contrare art. 120 alin. (1) din Constituţie referitor la principiul descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004, s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n), precum şi ale art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Deşi obiectul excepţiei se referea la alte prevederi ale art. 250 şi 257 din Codul fiscal, criticile de neconstituţionalitate erau asemănătoare celor din prezenta cauză, susţinându-se că textele de lege ce formau obiectul excepţiei de neconstituţionalitate erau contrare principiului autonomiei locale prevăzut de art. 120 alin. (1) din Constituţie. Curtea a constatat prin decizia amintită că principiul autonomiei locale nu presupune totala independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativteritoriale, acestea fiind obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării, adoptate pentru protejarea intereselor naţionale. În acest sens, a invocat art. 121 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe”.Ca atare, Curtea a constatat că "autorităţile administraţiei publice locale nu au totală independenţă nici în privinţa stabilirii impozitelor şi taxelor locale. Astfel, potrivit art. 139 alin. (2) din Constituţie, republicată, "impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii". Această prevedere constituţională obligă legiuitorul să determine, la modul general, domeniile, activităţile şi veniturile pentru care consiliile locale sau judeţene sunt competente să stabilească impozite şi taxe locale. În acelaşi sens, legea poate prevedea domeniile, activităţile, veniturile sau categoriile de persoane scutite de la plata impozitelor ori taxelor locale. Stabilirea obligaţiei de plată a impozitelor şi taxelor locale, precum şi scutirea de la plata unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiază pe principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie, republicată".În plus faţă de aceste argumente, Curtea reţine şi faptul că Legea nr. 571/2003 prevede la art. 249 alin. (2) şi art. 256 alin. (2), ca o regulă generală, în conformitate cu principiile constituţionale menţionate la art. 120, că impozitul şi taxa pe clădiri ori pe teren amplasat în România se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este amplasată clădirea, iar în cazul municipiului Bucureşti, impozitul şi taxa pe clădiri se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasată clădirea. Faptul că dispoziţiile legale criticate stabilesc scutiri de la plata acestor taxe şi impozite constituie o excepţie de la regula instituită de către cele două texte de lege şi se justifică prin importanţa strategică, prevăzută de lege, pentru îndeplinirea sarcinilor statului consfinţite la art. 135 alin. (2) lit. c) şi d), şi anume stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, precum şi exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional.Având în vedere aceste considerente, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Curtea reţine că susţinerea autorului excepţiei referitoare la încălcarea art. 120 alin. (1) din Constituţie, prin textele legale criticate care prevăd scutiri la plata impozitului pe clădiri, este neîntemeiată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Consiliul Local al Municipiului Braşov în Dosarul nr. 2.005/62/2008 al Tribunalului Braşov Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iulie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește