DECIZIE nr. 875 din 6 iulie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) şi alin. (1^1)-(1^9) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorSimona Ricu – procurorIngrid Alina Tudora – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) şi alin. (1^1)-(1^9) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de Moise Gârba, David Gârba şi Gheorghe Gârba în Dosarul nr. 1.143/187/2006 al Tribunalului Bihor – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume Decizia nr. 585/2007.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 17 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.143/187/2006, Tribunalul Bihor – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de Moise Gârba, David Gârba şi Gheorghe Gârba într-o cauză având obiect fond funciar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia consideră că prevederile de lege criticate nu "garantează restituirea dreptului de proprietate în integralitatea sa, cu toate componentele sale, printre care şi aceea a diferenţei de valoare dintre terenul forestier şi cel de simplă fâneaţă". Astfel, apreciază că reglementarea criticată nu garantează restituirea dreptului de proprietate asupra masei lemnoase, preluată şi folosită în mod abuziv de către Statul român. Totodată, apreciază că datorită lipsei unei prevederi legale în materia proprietăţii acţiunea introdusă de autorii excepţiei pentru stabilirea dreptului la despăgubiri a fost respinsă de Judecătoria Beiuş, pe motiv de inadmisibilitate. Aşa fiind, susţine că legile speciale în materia proprietăţii nu recunosc instanţelor judecătoreşti competenţa de a se pronunţa asupra unei acţiuni în desdăunare, care să constate existenţa obligaţiei.Tribunalul Bihor – Secţia civilă şi-a exprimat opinia în sensul că "posibilitatea acordării de despăgubiri în litigiul dedus judecăţii ar fi fost necesară, condiţionată însă de dovezi privind modul în care a fost exploatată masa lemnoasă, în interesul cui s-a făcut, care este diferenţa de valoare dintre terenul de atunci şi cel de acum etc."Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost stabilit prin încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, astfel cum au fost modificate prin titlul VI art. I pct. 4 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.Însă, din examinarea notelor scrise ale autorilor excepţiei, Curtea constată că aceştia au criticat, ca fiind neconstituţionale, şi prevederile art. 4 alin. (1^1)-(1^9) din Legea nr. 1/2000, ce au fost introduse prin titlul VI art. I pct. 5 din Legea nr. 247/2005. Ca atare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, asupra căruia Curtea urmează a se pronunţa, îl constituie art. 4 alin. (1) şi alin. (1^1)-(1^9) din Legea nr. 1/2000, prevederi care au următorul conţinut:– Art. 4: "(1) Pentru terenurile din extravilanul localităţilor, foste proprietăţi ale persoanelor fizice şi juridice, care au trecut în proprietatea statului şi pe care se găsesc instalaţii hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroamelioraţii, pe care se desfăşoară activităţi miniere de exploatare sau operaţiuni petroliere de dezvoltare-explorare şi exploatare, se restituie, în condiţiile legii, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora suprafeţe echivalente constituite din rezerva existentă la comisiile locale, iar în situaţia în care aceste suprafeţe sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeaşi localitate sau din alte localităţi, acceptate de foştii proprietari. În cazurile în care compensarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, în condiţiile legii.(1^1) Pentru terenurile foştilor proprietari persoane fizice sau juridice, inclusiv cooperative piscicole sau alte forme asociative prevăzute la art. 26 alin. (1), pe care s-au aflat, la data deposedării, amenajări piscicole, sere sau plantaţii de hamei, de duzi, plantaţii viticole sau pomicole, în prezent proprietatea statului, restituirea se face pe vechile amplasamente, cu obligaţia de a le menţine destinaţia şi, acolo unde este cazul, unitatea şi funcţionalitatea.(1^2) Pentru terenurile menţionate mai sus, pe care s-au efectuat de către stat investiţii, neamortizate până la intrarea în vigoare a prezentei legi, foştii proprietari pot opta pentru reconstituirea pe vechiul amplasament, cu obligaţia de a plăti statului, în termen de 10 ani, contravaloarea neamortizată a investiţiei, dacă aceasta reprezintă mai mult de 30% din valoarea totală a investiţiei la data intrării în vigoare a acestei legi, sau să primească terenuri pe alte amplasamente, acceptate de aceştia, de aceeaşi categorie de folosinţă cu terenul pe care l-au predat ori despăgubiri.(1^3) Pentru terenurile preluate de stat de pe care investiţiile au fost vândute cu respectarea legii, foştii proprietari pot opta pentru alt amplasament, acceptat de aceştia, sau pentru despăgubiri plătite fie de către investitor, fie de către stat.(1^4) În cazul opţiunii pentru despăgubiri plătite de investitori, foştii proprietari vor conveni cu investitorii, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi sau de la data validării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, preţul terenului, care nu poate fi mai mic decât valoarea sa de piaţă, şi termenul de plată, care nu poate fi mai mare de 3 ani.(1^5) Acordul va fi înregistrat la comisia judeţeană care a validat cererea de reconstituire şi devine titlu executoriu pentru plata preţului dacă investitorul nu îşi respectă obligaţia de plată în termenul convenit. Din momentul înregistrării acordului, opţiunea părţilor este definitivă şi părţile nu mai pot opta pentru alte forme de reconstituire şi, respectiv, despăgubire. Proprietarii se vor putea adresa statului, în condiţiile dispoziţiilor legale privind acordarea de despăgubiri de către acesta, doar pentru acoperirea valorii investiţiilor preluate de stat odată cu terenul pe care l-au avut în proprietate.(1^6) Până la efectuarea plăţii, proprietarul investiţiei va plăti fostului proprietar al terenului o sumă, convenită de părţi, care nu poate fi mai mică decât redevenţa plătită statului la momentul acordului şi nu va putea înstrăina în niciun mod investiţia sa, sub sancţiunea nulităţii absolute.(1^7) Proprietarii investiţiilor dobândesc dreptul de proprietate asupra terenului în momentul achitării integrale a contravalorii terenului.(1^8) În situaţia în care nu se optează pentru despăgubiri plătite de către investitor, sau în situaţia în care fostul proprietar şi investitorul nu ajung la un acord în termenul menţionat la alin. (1^4), fostul proprietar va primi teren pe alt amplasament, acceptat de acesta, sau despăgubiri de la stat, atât pentru teren cât şi pentru investiţiile dovedite la data preluării terenului, în condiţiile legii.(1^9) În cazul realizării acordului prevăzut la alin. (14), pentru investiţiile dovedite la data preluării terenului, fostul proprietar primeşte despăgubiri de la stat, în condiţiile legii."Autorii excepţiei susţin că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi celor ale art. 44 privind garantarea dreptului de proprietate privată, prin raportare la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia afirmă că, datorită "lipsei unor prevederi legale exprese sau implicite în materia proprietăţii", acţiunea introdusă de aceştia pentru stabilirea dreptului la despăgubiri, a fost respinsă de Judecătoria Beiuş, pe motiv de inadmisibilitate.În acest context, aceştia arată că prevederile de lege criticate nu "garantează restituirea dreptului de proprietate în integralitatea sa, cu toate componentele sale, printre care şi aceea a diferenţei de valoare dintre terenul forestier şi cel de simplă fâneaţă".Aşa fiind, Curtea reţine că, în esenţă, autorii excepţiei invocă neconstituţionalitatea prevederilor de lege criticate din perspectiva unei deficienţe de reglementare, or, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.Astfel, controlul de constituţionalitate se efectuează numai prin raportare la prevederile şi principiile Constituţiei, coordonarea, formularea şi explicitarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) şi alin. (1^1)-(1^9) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de Moise Gârba, David Gârba şi Gheorghe Gârba în Dosarul nr. 1.143/187/2006 al Tribunalului Bihor – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește