Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 17 ianuarie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi ale art. I pct. 11 din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă
Ion Predescu – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă şi ale art. I pct. 2 din Legea nr. 195/2004, excepţie ridicată de Ion Sandu şi Sanda Sandu în Dosarul nr. 7.039/3/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 29 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 7.039/3/2006, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi ale art. I pct. 2 din Legea nr. 195/2004, excepţie ridicată de Ion Sandu şi Sanda Sandu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, întrucât modifică retroactiv legea care stabilea, la momentul exercitării căii de atac, instanţa de judecată competentă să soluţioneze cauza.Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este nefondată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 226/2004, consideră că excepţia este neîntemeiată.Avocatul Poporului arată că prevederile legale criticate nu contravin sub niciun aspect principiului neretroactivităţii legii, ele fiind conforme cu art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit încheierii de sesizare a Curţii, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 282^1 din Codul de procedură civilă, modificate prin art. I pct. 40 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005), precum şi ale art. I pct. 2 din Legea nr. 195/2004. Din examinarea susţinerilor autorilor excepţiei se constată însă că, în realitate, excepţia de neconstituţionalitate vizează prevederile art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi ale art. I pct. 11 din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, dispoziţii care modifică art. II alin. 3 din această ordonanţă.Aşa fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi ale art. I pct. 11 din Legea nr. 195/2004.Aceste texte de lege au următorul conţinut:– Art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă: "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii şi în alte cazuri prevăzute de lege."– Art. I pct. 11 din Legea nr. 195/2004 (care modifică art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă): „Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de lege sub care au fost pronunţate”.Aceste dispoziţii legale sunt considerate de autorii excepţiei ca fiind neconstituţionale în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituţie referitor la neretroactivitatea legii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acestea nu contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, având în vedere natura juridică a reglementării, căreia îi este inerentă aplicarea imediată şi numai pentru viitor.Prin Decizia nr. 522 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 9 noiembrie 2005, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă constituie norme de procedură care stabilesc categoriile de hotărâri judecătoreşti ce nu pot fi supuse apelului în cadrul procesului civil. Conform prevederilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condiţiile legii şi ca atare legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, însă, evident, respectând şi celelalte principii şi dispoziţii constituţionale. De asemenea, Curtea a reţinut că diferenţierea hotărârilor care pot fi sau nu pot fi supuse apelului se face pe criteriul valorii obiectului litigiului. Regimul juridic diferit – constând în aceea că hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii şi în alte cazuri prevăzute de lege nu pot fi atacate cu apel, ci numai cu recurs – este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor.În ceea ce priveşte critica ce vizează dispoziţiile art. I pct. 11 din Legea nr. 195/2004, care modifică art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, dispoziţii care prevăd că „hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de lege sub care au fost pronunţate”, Curtea reţine că acestea sunt norme tranzitorii instituite de legiuitor pentru a asigura un regim juridic unitar exercitării căilor de atac, în funcţie de succesiunea în timp a legilor, astfel că nu se pune în discuţie retroactivitatea legii noi, care reglementează doar căile de atac la care sunt supuse hotărârile pronunţate după intrarea lor în vigoare.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi ale art. I pct. 11 din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Sandu şi Sanda Sandu în Dosarul nr. 7.039/3/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 noiembrie 2006.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Florentina Geangu_________