DECIZIE nr. 872 din 10 iulie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Shoes Top” – S.R.L. din Reghin, judeţul Mureş, în Dosarul nr. 555/289/2007 (nr. vechi 4.251/2007) al Tribunalului Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, considerând că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 15 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 555/289/2007 (nr. format vechi 4.251/2007), Tribunalul Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Shoes Top” – S.R.L. din Reghin, judeţul Mureş, cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 662 din 5 iunie 2007, pronunţată de Judecătoria Reghin în Dosarul nr. 555/289/2007 având ca obiect o plângere contravenţională.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat, care obligă pe angajator ca pe durata întreruperii temporare a activităţii să plătească angajaţilor o indemnizaţie de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, este contrar dispoziţiilor constituţionale care consacră obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului. Astfel, în opinia sa, art. 53 alin. (1) din Codul muncii restrânge dreptul angajatorului ca, în scopul protejării propriei afaceri, să decidă asupra măsurilor manageriale. Mai mult, întreruperea activităţii este semnalul existenţei unor dificulăţi financiare pe care le întâmpină angajatorul, iar textul de lege criticat îngreunează şi mai mult situaţia financiară a acestuia şi încalcă principiile economiei de piaţă garantate de Legea fundamentală.Tribunalul Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că măsura prevăzută de art. 53 alin. (1) din Codul muncii are caracter de protecţie socială şi se încadrează în prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional, sens în care invocă cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 24/2003.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 53 alin.(1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora „Pe durata întreruperii temporare a activităţii angajatorului salariaţii beneficiază de o indemnizaţie, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75 % din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat”.Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege sunt contrare art. 135 alin. (2) lit. a ) din Constituţie, care prevede că "Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. 53 alin. (1) din Codul muncii a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie şi faţă de aceleaşi critici formulate şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, Curtea a statuat că „întreruperea temporară a activităţii unităţii, avută în vedere de dispoziţia legală supusă controlului, nu este imputabilă salariaţilor şi nu se identifică cu situaţiile în care unitatea îşi încetează activitatea din cauza falimentului ori îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării. Ca atare, obligaţia de plată a indemnizaţiei de 75% din fondul de salarii în beneficiul angajaţilor este o măsură legală care îşi găseşte reazemul constituţional în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. Acest text proclamă statul român ca «stat social», valoare constituţională care semnifică, printre altele, ideea solidarităţii sociale şi a politicii de securitate socială. În acest sens, statul social trebuie să asigure, printre altele, protecţia socială a muncii, prevăzută la art. 38 alin. (2), şi un nivel de trai decent, prevăzut la art. 43 alin. (1) din Constituţie.”De asemenea, cu acelaşi prilej Curtea a reţinut că prevederile art. 53 alin. (1) din Codul muncii se armonizează şi cu cele ale Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 168/1988 privind promovarea angajării şi protecţia contra şomajului, ratificată de România prin Legea nr. 112/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 25 noiembrie 1992, care la art. 10 alin. 2 lit. b) stabileşte că „orice stat membru trebuie să se străduiască să extindă protecţia convenţiei, în condiţii prestabilite, la următoarele eventualităţi: […] b) suspendarea sau reducerea câştigului, datorată unei suspendări temporare a lucrului, fără încetarea raportului de muncă, în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare”.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art.29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Shoes Top” – S.R.L. din Reghin, judeţul Mureş, în Dosarul nr. 555/289/2007 (nr. vechi 4.251/2007) al Tribunalului Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iulie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește