Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 549 din 6 august 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 116 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 116 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Industrie Mică SCIM” – S.A. din Târgu Jiu în Dosarul nr. 137/91/2007 al Tribunalului Vrancea – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal răspunde personal partea Ioan Dincă, lipsind autorul excepţiei de neconstituţionalitate şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cererilor depuse la dosar de autorul excepţiei de neconstituţionalitate şi de Societatea Comercială "Alcamin" – S.A. din Drăgăşani prin care solicită acordarea unui termen de judecată, în vederea angajării unui apărător.Partea Ioan Dincă arată că nu este de acord cu cererea de amânare.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare, întrucât părţile au avut suficient timp pentru angajarea unui apărător.Curtea, deliberând, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 coroborate cu cele ale art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererile de amânare a cauzei.Cauza este în stare de judecată.Ioan Dincă solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că aceasta a fost ridicată doar pentru tergiversarea cauzei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât aceasta vizează aspecte de interpretare a legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 22 ianuarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 137/91/2007, Tribunalul Vrancea – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 116 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Industrie Mică SCIM” – S.A. din Târgu Jiu în cauza ce are ca obiect soluţionarea unei cereri de evacuare formulate de lichidatorul judiciar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile art. 21 şi 44 din Constituţie, deoarece lichidatorul a formulat cerere de evacuare, în baza art. 116 din Legea nr. 85/2006, fără a formula o cerere în revendicare în condiţiile art. 480 din Codul civil şi fără a face dovada dreptului său de proprietate.Tribunalul Vrancea – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, deoarece lichidarea bunurilor din averea debitorului este efectuată de lichidator sub controlul judecătorului-sindic şi se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile şi în dreptul comun, fără nicio îngrădire a accesului liber la justiţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 116 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2008, având următoarea redactare:"(1) Lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată de lichidator sub controlul judecătorului-sindic. Pentru maximizarea valorii averii debitorului, lichidatorul va face toate demersurile de expunere pe piaţă, într-o formă adecvată, a acestora, cheltuielile de publicitate fiind suportate din averea debitorului.(2) Lichidarea va începe îndată după finalizarea de către lichidator a inventarierii bunurilor din averea debitorului. Bunurile vor putea fi vândute în bloc – ca un ansamblu în stare de funcţionare – sau individual. Metoda de vânzare a bunurilor, respectiv licitaţie publică, negociere directă sau o combinaţie a celor două, va fi aprobată de adunarea generală a creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului şi a recomandării comitetului creditorilor. Lichidatorul va prezenta şi regulamentul de vânzare corespunzător. … (3) În vederea evaluării bunurilor din averea debitorului, lichidatorul poate fie să angajeze în numele debitorului un evaluator, fie, cu acordul comitetului creditorilor, să utilizeze un evaluator propriu. Evaluatorii trebuie să fie membri ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, iar evaluarea trebuie efectuată în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare. … (4) Bunurile din averea debitorului vor fi evaluate atât în bloc, cât şi individual. Evaluarea în bloc are în vedere fie evaluarea totalităţii bunurilor din averea debitorului, fie evaluarea subansamblurilor funcţionale. Prin subansamblu funcţional se înţelege acele bunuri ale debitorului care, împreună, asigură realizarea unui produs finit, de sine stătător, sau permit desfăşurarea unei afaceri independente. Un subansamblu este considerat funcţional numai dacă are asigurat accesul la drumul public şi la folosirea utilităţilor." … Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că au fost încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Dispoziţiile de lege criticate stabilesc atribuţiile lichidatorului în procedura lichidării averii debitorului, finalitatea cererilor formulate de acesta fiind maximizarea valorii averii debitorului şi, în consecinţă, acoperirea creanţelor.Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 21 din Constituţie, Curtea reţine că această susţinere este neîntemeiată, deoarece prin dispoziţiile criticate nu se îngrădeşte accesul autorului excepţiei la justiţie în vederea apărării drepturilor sau a intereselor sale legitime, ci, dimpotrivă, autorul excepţiei a avut posibilitatea să-şi exercite toate drepturile procedurale prevăzute de lege.Totodată, nici prevederile art. 44 din Constituţie nu sunt încălcate prin dispoziţiile de lege criticate, deoarece, potrivit normei constituţionale, proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Astfel, faptul că lichidatorul introduce anumite cereri în justiţie, cereri necesare pentru valorificarea bunurilor debitorului, nu poate conduce la o încălcare a dreptului de proprietate.Pe de altă parte, aspectele invocate de autorul excepţiei, potrivit căruia lichidatorul nu poate dovedi existenţa unui drept de proprietate în favoarea debitorului, intră în competenţa de soluţionare a instanţei de judecată, iar nu a Curţii Constituţionale, nefiind probleme de constituţionalitate a textului criticat.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 116 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Industrie Mică SCIM” – S.A. din Târgu Jiu în Dosarul nr. 137/91/2007 al Tribunalului Vrancea – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 iunie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean––