DECIZIE nr. 866 din 24 iunie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 969 şi art. 1020 din Codul civil, precum şi ale art. 244^1 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorSimona Ricu – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 969 şi art. 1020 din Codul civil, precum şi ale art. 244^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Maurer amp;Kasper Construct" – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.678/197/2009 al Judecătoriei Braşov.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în acest sens.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 29 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 15.678/197/2009, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 969 şi art. 1020 din Codul civil, precum şi ale art. 244^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Maurer amp;Kasper Construct" – S.R.L. din Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că dispoziţiile art. 969 din Codul civil, astfel cum sunt redactate, îngrădesc posibilitatea părţilor de a se adresa instanţei de judecată, de a formula apărări, de a propune probe şi de a recurge la căile de atac prevăzute de lege. Or, instanţei de judecată i se permite să ia măsuri susceptibile a fi puse în executare cu ajutorul forţei coercitive a statului, fără o analiză prealabilă a pretenţiilor sau apărărilor pe fond ale părţilor, fără administrarea unor probe adecvate cauzei şi fără verificarea bunei-credinţe sau a consimţământului părţilor la încheierea actelor juridice.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1020 din Codul civil, acestea sunt flagrant neconstituţionale, întrucât limitează dreptul persoanei de a se adresa justiţiei pentru apărarea unui drept, instanţa de judecată fiind obligată să analizeze drepturile şi îndatoririle părţii pornind de la existenţa unei clauze rezolutorii prevăzute de lege, dar care nu se regăseşte în contract. Astfel, părţilor nu le este permis să demonstreze că respectiva clauză nu a fost agreată în contract, existenţa clauzei fiind subînţeleasă în mod vădit neconstituţional.Prevederile art. 244^1 din Codul de procedură civilă încalcă dreptul părţilor la apărare şi la un proces echitabil, reglementând calea de atac, separată de fond, numai în cazul în care instanţa a admis cererea de suspendare, nu şi când a respins-o.Judecătoria Braşov apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu aduc atingere liberului acces la justiţie şi nici libertăţii contractuale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 969 şi art. 1020 din Codul civil, precum şi art. 244^1 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut:– Art. 969 din Codul civil: "Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege.";– Art. 1020 din Codul civil: "Condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său.";– Art. 244^1 din Codul de procedură civilă: "Asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs.Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului."În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20, art. 21, art. 24, art. 44 alin. (1), art. 45 şi art. 73 alin. (1), precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 969 din Codul civil, Curtea reţine că acestea consacră principii importante ale dreptului civil român – principiul forţei obligatorii a convenţiilor civile "pacta sunt servanda", principiul libertăţii contractuale, principiul relativităţii efectelor convenţiilor şi principiul irevocabilităţii actului juridic civil. Încheierea unei convenţii fiind guvernată de principiul libertăţii contractuale, părţile pot să determine, prin voinţa lor, clauzele contractuale şi efectele pe care acestea urmează să le producă, conform unei cauze morale şi licite. Convenţia astfel încheiată se impune părţilor întocmai ca legea, având caracter obligatoriu, iar nu facultativ.Dispoziţiile art. 1020 din Codul civil reglementează sancţiunea pentru neexecutarea unor obligaţii contractuale, recunoscând părţii care şi-a executat sau este gata să-şi execute obligaţiile posibilitatea de a opta pentru încetarea contractului prin rezoluţiune sau reziliere, legiuitorul realizând, astfel, un echilibru între principiul forţei obligatorii a contractului şi principiul executării în natură şi cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate.Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile criticate din Codul civil nu numai că nu contravin prevederilor constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, constituie expresia aplicării principiului constituţional al garantării dreptului de proprietate şi rezultatul voinţei părţilor contractante, exercitate în limitele legii, şi corespund exigenţelor art. 57 din Constituţie, care instituie îndatorirea fundamentală a cetăţenilor de a exercita drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără încălcarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 244^1 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra unei critici asemănătoare, prin Decizia nr. 324 din 26 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 decembrie 2002, Curtea statuând că textul legal criticat nu conţine nicio dispoziţie discriminatorie. Astfel, regimul juridic diferit – constând în aceea că numai încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecăţii poate fi atacată cu recurs separat, în vreme ce încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare poate fi atacată doar odată cu fondul – este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite, ambele fiind determinate de asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Reglementarea procedurală dedusă controlului nu contravine nici art. 21 din Constituţie, întrucât, chiar dacă încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate fi atacată cu recurs separat, ea poate fi atacată odată cu fondul, potrivit prevederilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care constituie reglementarea de drept comun în materie.Soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin decizia menţionată, precum şi considerentele care au stat la baza acesteia îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu se invocă elemente noi, de natură a schimba această jurisprudenţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 969 şi art. 1020 din Codul civil, precum şi ale art. 244^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Maurer amp;Kasper Construct" – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.678/197/2009 al Judecătoriei Braşov.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește