DECIZIE nr. 866 din 23 iunie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal, excepţie ridicată de Cranislav Stamoran în Dosarul nr. 5.023/221/2010 al Judecătoriei Deva şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.653D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 4.783D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Gabriela Bacter în Dosarul nr. 7.846/111/2010 al Tribunalului Bihor – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.Curtea, având în vedere identitatea parţială de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 4.783D/2010 la Dosarul nr. 4.653D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea din 22 noiembrie 2010 şi Decizia penală nr. 592/R/2010 din 5 noiembrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 5.023/221/2010 şi nr. 7.846/111/2010, Judecătoria Deva şi Tribunalul Bihor – Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal şi, respectiv, art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal.Excepţia a fost ridicată de Cranislav Stamoran şi Gabriela Bacter în dosarele de mai sus, din care în unul se fac cercetări cu privire la comiterea infracţiunii reglementate de textul criticat şi în altul se soluţionează un recurs formulat împotriva încheierii prin care s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitoare la principiul legalităţii pedepsei, art. 28 referitoare la Secretul corespondenţei, art. 45 referitoare la Libertatea economică, art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la libertatea comerţului, precum şi ale art. 1, 6, 7, 8, 17 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Interzicerea privării de libertate pentru datorii, deoarece dispoziţiile legale criticate instituie o sancţiune penală în condiţiile în care derularea contractuală sau neîndeplinirea unei obligaţii contractuale nu pot fi sancţionate decât prin aplicarea unei pedepse civile.Totodată, spre deosebire de forma simplă a infracţiunii de înşelăciune, dispoziţiile legale criticate instituie o dublă sancţiune şi un tratament sancţionator mai aspru de natură a pedepsi o persoană de două ori pentru aceeaşi faptă.Judecătoria Deva şi Tribunalul Bihor – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal – Înşelăciunea, care au următorul conţinut:"Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate."Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitoare la principiul legalităţii pedepsei, art. 28 referitoare la Secretul corespondenţei, art. 45 referitoare la Libertatea economică, art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la libertatea comerţului, precum şi ale art. 1, 6, 7, 8, 17 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Obligaţia de a respecta drepturile omului, la Dreptul la un proces echitabil, la Nicio pedeapsă fără lege, la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, la Interzicerea abuzului de drept şi la Limitarea folosirii restrângerii drepturilor, precum şi ale art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţie referitoare la Interzicerea privării de libertate pentru datorii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.366 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Deciziei nr. 709 din 19 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 7 noiembrie 2006, şi Deciziei nr. 1.390 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, Curtea a statuat că înşelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. În toate sistemele de drept înşelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată şi sever sancţionată. Scopul acestei reglementări este acela de a-i proteja pe cei ce îşi exercită cu bună-credinţă drepturile şi libertăţile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale. Curtea a mai arătat că nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale.Drept urmare, prin încriminarea ca infracţiune de înşelăciune a faptei săvârşite prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, precum şi a faptei de inducere sau menţinere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 11 şi 20 din Legea fundamentală, referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern, respectiv la Tratatele internaţionale privind drepturile omului.Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 45 referitoare la libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la asigurarea de către statul român a libertăţii comerţului, Curtea a statuat că elementul material al infracţiunii de înşelăciune are drept premisă o acţiune şi, respectiv, o omisiune, care induce cocontractantul într-o eroare determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor constituţionale menţionate, precum şi a celor ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la interzicerea privării de libertate pentru datorii, este nepertinentă.Totodată, cu aceleaşi ocazii Curtea a stabilit că textul art. 215 alin. 2 din Codul penal prevede în fraza întâi o variantă agravantă a infracţiunii de înşelăciune, care se realizează atunci când înşelăciunea se săvârşeşte prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase. Menţiunea din fraza a doua a alineatului, potrivit căreia dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni, nu are semnificaţia unei duble sancţionări a aceleiaşi infracţiuni. Mijloacele frauduloase folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite, iar simpla existenţă a acestora, indiferent de numărul sau gravitatea lor, conferă infracţiunii de înşelăciune caracterul calificat, fiind necesară, potrivit voinţei legiuitorului, o sancţiune mai aspră. Faptul că mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune nu poate schimba caracterul agravant al incriminării. Fiind menţinut acest caracter, intervine o pluralitate de infracţiuni, care însă nu semnifică o pluralitate de sancţiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni. În consecinţă, întrucât este vorba despre două infracţiuni, este firesc să se aplice infractorului două pedepse, după regulile prevăzute pentru concursul de infracţiuni, fără ca prin aceasta dreptul său la un proces echitabil să fie afectat şi fără să fie încălcate prevederile art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.În sfârşit, Curtea constată că dispoziţiile art. 28 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal, excepţie ridicată de Cranislav Stamoran în Dosarul nr. 5.023/221/2010 al Judecătoriei Deva şi de Gabriela Bacter în Dosarul nr. 7.846/111/2010 al Tribunalului Bihor – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iunie 2011.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește