DECIZIE nr. 865 din 28 noiembrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Felicia Crişan în Dosarul nr. 7.322/300/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2006 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, ca urmare a solicitării autoarei excepţiei, a amânat pronunţarea pentru data de 28 noiembrie 2006.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 23 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 7.322/300/2005, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Felicia Crişan.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16, art. 20 şi art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie. De asemenea, se susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 20 din Carta drepturilor omului adoptată de Uniunea Europeană. În acest sens, arată că textul de lege criticat creează în mod evident o discriminare a părţilor cu privire la calea de atac a recursului, care poate fi exercitată împotriva unei încheieri prin care s-a admis cererea de suspendare a cauzei, dar nu poate fi promovată împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare.Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că reglementarea diferită a căii de atac ce se poate exercita împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii şi a celei prin care a fost respinsă o cerere de suspendare a judecăţii nu creează premise de discriminare şi de împiedicare a liberului acces la justiţie, ci este de natură a asigura judecarea procesului într-un termen rezonabil şi evită posibilitatea exercitării abuzive a drepturilor procesuale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 244^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Textul de lege criticat a fost introdus prin art. I pct. 77 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, ordonanţă aprobată cu modificări prin Legea nr. 219/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului".În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul român, ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie. De asemenea, se susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 224 din 3 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 27 iunie 2003, a reţinut că textul legal criticat nu conţine nicio dispoziţie discriminatorie, regimul juridic diferit constând în aceea că numai încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecăţii poate fi atacată cu recurs separat, în vreme ce încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare poate fi atacată doar o dată cu fondul – fiind determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite, ambele fiind determinate de asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Aşa fiind, nu se poate reţine nicio încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie. Reglementarea procedurală dedusă controlului nu contravine nici art. 21 din Constituţie, întrucât, chiar dacă încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate fi atacată cu recurs separat, ea poate fi atacată o dată cu fondul, potrivit prevederilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care constituie reglementarea de drept comun în materie.Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.De asemenea, Curtea constată că jurisprudenţa sa în această materie este în strânsă corelare cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu poate reţine critica potrivit căreia textul de lege atacat contravine dispoziţiilor art. 20 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Felicia Crişan în Dosarul nr. 7.322/300/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește