DECIZIE Nr. 86 din 3 octombrie 1995

Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol pronunţarea asupra recursului declarat de Duta Marin împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 104 din 2 noiembrie 1994.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 12 septembrie 1995, în prezenta recurentului şi a reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea Constituţională, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru 19 septembrie 1995, pentru 26 septembrie 1995 şi apoi pentru 3 octombrie 1995. La termenul de pronunţare din 3 octombrie 1995, recurentul depune, în copie, acte apreciate ca probe privind neconstituţionalitatea Legii nr. 18/1991.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:În Dosarul nr. 4.819/1993 al Tribunalului Prahova, Duta Marin a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 18/1991, precum şi a hotărîrilor Guvernului şi a deciziilor prefecturilor date în baza acestei legi, cu care Curtea Constituţională a fost sesizată prin Încheierea din 11 februarie 1994.În esenta, în susţinerea excepţiei, arata ca Legea fondului funciar nr. 18/1991: are un caracter politic, în contradictie cu actele colectivizarii-cooperativizarii, fiind în fapt legea desfiinţării cooperaţiei agricole, a decimarii cadrelor agricole şi a distrugerii potenţialului agrar al tarii; este zonala, nu naţionala, deoarece zona montană necooperativizata nu face parte din fondul funciar naţional şi nu se regaseste în registrul agricol; este dubla – Legea nr. 59/1974 şi Decretul-lege nr. 42/1990; are carente tehnice, organizatorice şi juridice, unele în contradictie cu prevederile constituţionale şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, respectiv cu Convenţia Europeană a drepturilor omului, cu pactele şi convenţiile internaţionale adiacente, şi anume: nu garantează proprietatea şi dreptul la proprietate conform art. 41 şi 135 din Constituţie, comisiile de aplicare a Legii nr. 18/1991, constituite în baza art. 11 şi 26 din Legea nr. 18/1991, neavînd nici o răspundere nici pentru stabilirea dreptului de proprietate funciară, nici pentru nerealizarea activului şi neplata pasivului; nu protejeaza interesele naţionale şi exploatarea resurselor naturale în concordanta cu interesul naţional, potrivit art. 134 din Constituţie; prin prevederile art. 14, 18, 20, 39 şi 43 contravine prevederilor art. 25 din Constituţie privind libera circulaţie, prevederilor art. 13 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi celor ale art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia europeană a drepturilor omului; prevederile art. 95 şi ale art. 17 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 contravin celor ale art. 134 alin. (2) lit. b) şi c) din Constituţie, întrucît necesităţile economiei naţionale se satisfac numai de către exploataţii agricole mari, viabile.Cît priveşte hotărârile Guvernului şi deciziile prefecturilor, emise în baza Legii nr. 18/1991, recurentul nu motiveaza neconstituţionalitatea acestora şi nici nu sunt identificate.Prin Decizia nr. 104 din 1 noiembrie 1994, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 18/1991, precum şi a hotărîrilor Guvernului şi a deciziilor prefecturilor date în baza acestei legi, reţinându-se, în esenta: criticile vizind motivele politice ce au condus la adoptarea Legii nr. 18/1991 sunt inlaturate, deoarece se referă la un proces legislativ anterior Constituţiei din 1991, căruia nu i se poate aplica ordinea constituţională actuala; unica problema care s-ar putea pune în discuţie ar fi contrarietatea legii cu prevederile Constituţiei; dispoziţiile art. 14, 18, 20, 39, 43 şi 94 din Legea nr. 18/1991 se referă la stabilirea domiciliului în localităţile în care titularii au primit teren, ele nefiind în contradictie cu art. 25 din Constituţie, cu art. 13 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi cu art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; art. 95 din Legea nr. 18/1991 nu contravine art. 134 alin. (2) lit. b) şi c) din Constituţie, deoarece acest din urma articol este irelevant în ce priveşte art. 95 din Legea fondului funciar, care are în vedere suprafaţa de teren atribuită cadrelor de specialitate; constituţionalitatea hotărîrilor Guvernului şi a deciziilor prefecturilor nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii.Împotriva acestei decizii Duta Marin a declarat recurs, în esenta, pentru următoarele motive:– Curtea Constituţională nu a examinat cu atenţie motivele de neconstituţionalitate ale Legii nr. 18/1991 din cererea refăcută ca urmare a dispariţiei cererii-exemplar 1, depusa în Dosarul nr. 4.819/1993, şi din înscrisurile aflate la dosarul de fond şi în plicul expediat cu recomandată nr. 7/01/03/1994;– zona necooperativizata – montană – nu este reglementată de Legea nr. 18/1991 datorită unor interese politice;– sunt omise motivele politice care stau la baza Legii nr. 18/1991;– se invoca numai art. 25 alin. (1) din Constituţie, care se referă la dreptul la libera circulaţie, dar se nesocoteste alin. (2) al aceluiaşi articol care se referă la domiciliu şi la reşedinţa, nu la dreptul la libera circulaţie. Legea nr. 18/1991 instituie domiciliul fortat.Deoarece soluţionarea excepţiei s-a făcut în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fără citarea părţilor, după declararea recursului s-au solicitat puncte de vedere, conform art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege, Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată cu privire la Legea nr. 18/1991 nu este intemeiata şi deci nici recursul declarat împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 104/1994, deoarece: art. 18, 20, 39 şi 43 din Legea fondului funciar, privind stabilirea şi întemeierea unei noi gospodării, reglementează condiţii pentru ca persoanele respective sa beneficieze de constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce nu le-au aparţinut, fără a încalcă vreo dispoziţie constituţională, deci nu se contravine art. 25 şi art. 134 alin. (2) lit. b) şi c) din Constituţie, întrucît stabilirea domiciliului depinde de voinţa beneficiarului dreptului, care, dacă nu accepta condiţia legii pentru constituirea dreptului de proprietate, este liber sa renunţe la cerere sau la dreptul constituit, având posibilitatea să-şi stabilească domiciliul unde doreşte.Prevederile art. 18, 29, 39 şi 43 din Legea nr. 18/1991 nu sunt în contradictie cu prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) şi c) din Constituţie, care se referă la protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară şi, respectiv, la stimularea cercetării ştiinţifice naţionale. Cu privire la neconstituţionalitatea art. 95 din Legea nr. 18/1991, analizata în decizia recurată, chiar petentul arata, în motivele de recurs, că nu a ridicat aceasta problema.În punctul de vedere al Senatului se arata ca toate aspectele invocate pentru neconstituţionalitatea Legii nr. 18/1991 sunt analizate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 104/1994 şi apreciate ca vadit neintemeiate.Camera Deputaţilor nu şi-a exprimat punctul de vedere.CURTEA,examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, motivele de recurs, punctele de vedere ale Guvernului şi Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile orale ale recurentului şi notele scrise însoţite de anexe, depuse în şedinţa din 12 septembrie 1995, concluziile reprezentantului Ministerului Public susţine în şedinţa publică din 12 septembrie 1995, precum şi dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, precum şi dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine următoarele:Motivul de recurs, potrivit căruia Curtea Constituţională nu a examinat cu atenţie motivele de neconstituţionalitate ale legii, invocat în Dosarul nr. C/4.119/1993 al Judecătoriei Prahova, înscrisurile aflate în dosarul de fond şi în plicul expediat cu recomandată nr. 7/01/03/1994, urmează a fi respins ca neîntemeiat.Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 18/1991 prin Încheierea din 11 februarie 1994, pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 4.819/1993, însoţită de copia de pe susţinerile recurentului în motivarea excepţiei, precum şi de dosarul instanţei, în care este depus exemplarul original al acestei sustineri, identice cu cele înaintate Curţii. Cît priveşte celelalte înscrisuri la care recurentul face trimitere, acestea privesc exclusiv situaţii de fapt, ce nu intră în competenţa Curţii, care, potrivit art. 29 din regulamentul sau de organizare şi funcţionare, statuează numai asupra problemelor de drept.Motivul de recurs prin care se arata ca zona necooperativizata montană nu este reglementată de Legea nr. 18/1991 urmează, de asemenea, să fie respins, întrucît, pe de o parte, întreaga reglementare data prin lege regimului juridic al terenurilor ce alcătuiesc fondul funciar al tarii se aplică tuturor suprafeţelor de pământ, indiferent unde sunt situate, iar pe de altă parte, o serie de texte ale legii se referă în mod expres la terenuri din zonele montane necooperativizate, ca de pilda art. 21 (privind atribuirea, în proprietatea aşezămintelor religioase, a unor suprafeţe de teren), art. 39 (care reglementează atribuirea, în proprietatea familiilor ţinere de ţărani, a unor suprafeţe de până la 10 hectare, în zona montană, defavorizată de factori naturali), art. 56 lit. c) (privind posibilitatea schimbării categoriei de folosinţă a terenurilor situate în zonele de deal şi de munte).Cel de-al treilea motiv de recurs, prin care se susţine ca sunt omise motivele politice care stau la baza Legii nr. 18/1991, nu poate fi reţinut, întrucît competenţa Curţii Constituţionale este stabilită prin art. 144 din Constituţie, art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea este autoritatea de jurisdicţie constituţională care asigura controlul constituţionalităţii legilor, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului. În consecinţa, motivele politice ce au stat la baza adoptării Legii nr. 18/1991, invocate ca temei de casare a Deciziei sale nr. 104 din 2 noiembrie 1994, nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii.Ultimul motiv de recurs, prin care se susţine ca prin dispoziţiile Legii nr. 18/1991 se stabileşte "domiciliul fortat", ca urmare a aplicării prevederilor art. 18 şi 20 din Legea fondului funciar, personalului de specialitate prevăzut la art. 95 din aceeaşi lege, ceea ce ar contraveni art. 25 şi art. 134 lit. b) şi c) din Constituţie, este neîntemeiat. Aceasta deoarece reglementarea data prin Legea fondului funciar instituie condiţia stabilirii domiciliului în anumite localităţi exclusiv în considerarea atribuirii, la cerere, a unor terenuri în proprietate; ca atare, asumarea unei asemenea obligaţii depinde exclusiv de voinţa şi de interesul persoanei în cauza. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. b) şi c) din Constituţie, care prevăd ca statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, precum şi stimularea cercetării ştiinţifice naţionale, sunt irelevante în susţinerea aspectului neconstitutionalitatii art. 95 din Legea nr. 18/1991.Faţa de cele arătate, recursul declarat de Duta Marin împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 104 din 2 noiembrie 1994 urmează a fi respins.Curtea Constituţională, din oficiu, în condiţiile art. 304^1 din Codul de procedură civilă, a examinat decizia atacată şi nu a constatat existenta unor motive pentru casarea Deciziei nr. 104 din 2 noiembrie 1994, atacată cu prezentul recurs.Cele solicitate prin cererea depusa la dosar în şedinţa publică din 12 septembrie 1995 urmează, de asemenea, a fi înlăturată. Cît priveşte violarea corespondentei transmise de Curte recurentului, Curtea nu este competenţa sa întreprindă investigaţii în acest sens. În legătură cu faptul ca ar fi existat înscrisuri pe care recurentul le-ar fi adresat Curţii şi acestea nu au fost înregistrate, se constată că ele se afla în dosarul cauzei şi au fost luate în considerare la pronunţarea soluţiei.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3 şi art. 13 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Duta Marin împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 104 din 2 noiembrie 1994.Definitivă.Pronunţată în şedinţa din 3 octombrie 1995.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește