DECIZIE nr. 854 din 9 octombrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Mesrobyan Armen în Dosarul nr. 910/302/2007 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent învederează faptul că partea Oficiul Român pentru Imigrări a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că nu se impune schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 910/302/2007, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Mesrobyan Armen într-o cauză civilă având ca obiect plângerea formulată de acesta împotriva hotărârii prin care Oficiului Naţional pentru Refugiaţi (actualul Oficiu Român pentru Imigrări) i-a respins cererea de acordare a statutului de refugiat sau de obţinere a protecţiei subsidiare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin regula instituită de art. 66 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 se creează o situaţie inechitabilă între solicitantul de azil şi Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, întrucât, la momentul pronunţării soluţiei instanţei, solicitantul de azil nu cunoaşte ce motive a reţinut instanţa de judecată pentru acordarea statutului de refugiat. În acest fel, el este obligat să declare recurs indiferent de soluţia instanţei de fond, numai pentru a nu pierde acest drept. În schimb, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi va declara recurs numai atunci când soluţia pronunţată de instanţa de fond îi este nefavorabilă. Regulile procedurale speciale referitoare la termenul de exercitare a recursului de către solicitantul statutului de refugiat sunt în defavoarea acestuia. Prin urmare, lipsa solicitantului la momentul pronunţării hotărârii instanţei de fond, chiar dintr-o cauză obiectivă, neimputabilă lui, îl împiedică să folosească singura cale de atac prevăzută de lege.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile Legii nr. 122/2006 fiind în concordanţă cu prevederile constituţionale şi cu cele ale convenţiei invocate, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul, referindu-se la jurisprudenţa constantă în materie a Curţii Constituţionale, apreciază că aspectele deja statuate sunt valabile şi în prezenta cauză, motiv pentru care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că "posibilitatea de declarare a recursului în termen de 5 zile de la pronunţare nu este de natură a afecta dreptul părţilor la un proces echitabil, având în vedere specificul de reglementare a procedurii acordării azilului în România".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Ca urmare a dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007, potrivit cărora, „În cuprinsul actelor normative în vigoare, sintagmele «Autoritatea pentru Străini» şi «Oficiul Naţional pentru Refugiaţi» se înlocuiesc, în mod corespunzător, cu sintagma «Oficiul Român pentru Imigrări»”, dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut:Art. 66 alin. (1): "(1) Împotriva hotărârii instanţei contestatarul sau Oficiul Român pentru Imigrări poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunţare."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie – referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil – şi celor ale art. 16 alin. 1 şi 2 din Convenţia privind Statutul refugiaţilor – Geneva, 1951, la care România a aderat prin Legea nr. 46/1991, referitoare la „Dreptul de a sta în justiţie”, prin raportare la următoarele prevederi din Constituţie: art. 11 alin. (1) şi (2) – Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 18 alin. (2) – Dreptul de azil şi art. 20 alin. (2) – Tratatele internaţionale privind drepturile omului.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că dispoziţiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Astfel, prin Decizia nr. 898 din 5 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 23 ianuarie 2007, Decizia nr. 117 din 15 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 12 martie 2007, şi Decizia nr. 286 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007, Curtea a constatat că aceste dispoziţii de lege sunt constituţionale pentru argumentele acolo reţinute.Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Mesrobyan Armen în Dosarul nr. 910/302/2007 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 octombrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește