DECIZIE nr. 851 din 24 iunie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 414^2 alin. 3 teza finală, art. 264 alin. 3 şi 4 şi art. 197 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 414^2 alin. 3 teza finală, art. 264 alin. 3 şi 4 şi art. 197 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Adrian Codreanu în Dosarul nr. 3.108/208/2007 al Judecătoriei Caransebeş.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 7 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.108/208/2007, Judecătoria Caransebeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 414^2 alin. 3 teza finală, art. 264 alin. 3 şi 4 şi art. 197 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Adrian Codreanu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 21, art. 61, art. 124 şi art. 126 alin. (2), deoarece nu se prevede în mod expres în legea procesuală forma pe care trebuie să o îmbrace actul de verificare a legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului. Semnarea adresei de înaintare a dosarului către instanţa de judecată nu poate fi considerată ca fiind rezultatul unui act de verificare a actului de inculpare, ci doar o simplă corespondenţă între autorităţile judiciare.De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008, prilej cu care a apreciat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 414^2 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, lipsa verificării legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului reprezintă o nulitate relativă, şi nu absolută, care poate fi acoperită de îndată sau prin acordarea unui termen de judecată. În opinia autorului, o asemenea interpretare duce la situaţia incredibilă ca o hotărâre judecătorească să modifice procedura de judecată, care, conform art. 126 alin. (2) teza finală din Constituţie, este prevăzută numai prin lege. Astfel, regulile referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată, la actele de urmărire penală, la judecată, la termenele în care trebuie sau pot fi îndeplinite anumite acte reprezintă norme procedurale a căror stabilire revine exclusiv în competenţa legiuitorului. Faţă de această situaţie, se mai arată că se încalcă liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil, precum şi principiul neretroactivităţii legii şi al aplicării legii penale mai favorabile.În temeiul aceloraşi considerente, justiţia nu se mai înfăptuieşte în numele legii, ci în numele hotărârilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar judecătorii nu se mai supun legii, ci doar acestor hotărâri, care tind să anihileze drepturi şi garanţii procesuale.Judecătoria Caransebeş opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 414^2 alin. 3 teza finală referitoare la Recursul în interesul legii, art. 264 alin. 3 şi 4 referitoare la Actul de sesizare a instanţei şi art. 197 alin. 2 şi 3 referitoare la Încălcările care atrag nulitatea din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:– Art. 414^2 alin. 3 teza finală: "Soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe.";– Art. 264 alin. 3 şi 4: "Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când urmărirea este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când urmărirea penală este efectuată de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţă şi înainte de expirarea duratei arestării preventive.Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.";– Art. 197 alin. 2 şi 3: "Dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum şi la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.Nulitatea prevăzută în alin. 2 nu poate fi înlăturată în niciun mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în considerare chiar din oficiu."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 466 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 11 iunie 2008, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 414^2 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, statuând că prevederile art. 414^2 din Codul de procedură penală consacră instituţia recursului în interesul legii ca o cale extraordinară de atac, a cărei raţiune izvorăşte din necesitatea de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, şi nu de a se reforma hotărârile judecătoreşti definitive. În acest sens, teza finală a alin. 3 al art. 414^2 din Codul de procedură penală prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe.Curtea a reţinut că această soluţie legislativă nu încalcă cu nimic prevederile referitoare la accesul liber la justiţie, având în vedere faptul că deciziile pronunţate ca urmare a formulării unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţele ierarhic inferioare, acestea urmând să ţină seama de ele în judecarea cauzelor aflate pe rolul lor în modul prevăzut de lege.Totodată, referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 414^2 din Codul de procedură penală faţă de art. 61 din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât scopul căii de atac a recursului în interesul legii nu este acela de creare a unor norme de drept, ci interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul ţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se pronunţă exclusiv asupra chestiunilor de drept care au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti.Curtea a mai constatat că nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate a prevederilor contestate faţă de art. 124 alin. (1) şi (3) din Constituţie, deoarece în Decizia nr. 528 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 26 februarie 1998, Curtea a statuat că principiul supunerii judecătorului numai faţă de lege, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituţie, „nu are şi nici nu poate să aibă semnificaţia aplicării diferite şi chiar contradictorii a uneia şi aceleiaşi dispoziţii legale, în funcţie exclusiv de subiectivitatea interpretării unor judecători diferiţi. O asemenea concepţie nu ar putea duce decât la consacrarea, chiar pe temeiul independenţei judecătorilor, a unor soluţii ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât, legea fiind aceeaşi, aplicarea ei nu poate fi diferită”. De asemenea, Curtea a constatat că „asigurarea caracterului unitar al practicii judiciare este impusă şi de principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deci inclusiv a autorităţilor judecătoreşti, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia şi aceleiaşi legi soluţiile instanţelor judecătoreşti ar fi diferite şi chiar contradictorii”.În plus, tot prin Decizia nr. 466/2008 Curtea a statuat că prevederile art. 414^2 din Codul de procedură penală reprezintă expresia normei constituţionale potrivit căreia „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, inclusiv pentru excepţia ce vizează dispoziţiile art. 264 alin. 3 şi 4 şi art. 197 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală.Cât priveşte celelalte aspecte invocate de autor în susţinerea excepţiei, respectiv cele referitoare la verificarea legalităţii şi temeiniciei actului de inculpare şi la incidenţa într-un caz ori altul a dispoziţiilor ce reglementează încălcări care atrag nulitatea absolută ori relativă, Curtea constată că acestea au fost dezlegate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008, prilej cu care a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând ca dispoziţiile art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală să se interpreteze în sensul că rechizitoriul trebuie să conţină menţiunea „verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei”, iar lipsa menţiunii atrage neregularitatea actului de sesizare, în condiţiile art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, în sensul că ea poate fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop. De asemenea, toate aceste critici vizează modul de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excedează competenţei instanţei de contencios constituţional.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 414^2 alin. 3 teza finală, art. 264 alin. 3 şi 4 şi art. 197 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Adrian Codreanu în Dosarul nr. 3.108/208/2007 al Judecătoriei Caransebeş.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește