DECIZIE Nr. 85 din 27 iulie 1994

cu privire la constituţionalitatea Legii privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează



Curtea Suprema de Justiţie, cu adresa nr. 252 din 21 iulie 1994, a sesizat Curtea Constituţională pentru constatarea neconstitutionalitatii unor texte din Legea privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează. Din conţinutul sesizării rezultă ca aceasta priveşte legea în ansamblul sau, cu doua excepţii referitoare la art. 2 alin. 2 şi art. 5 alin. 2, precum şi la art. 26. În esenta, obiecţiile de neconstituţionalitate sunt următoarele: a) Se susţine ca noua reglementare, denaturând scopul Legii nr. 58/1991, ingradeste dreptul unor categorii de cetăţeni de a participa la procesul de privatizare, ca urmare a încălcării prevederilor art. 41, art. 135 şi art. 37 alin. (1) din Constituţie referitoare la dreptul de proprietate şi la dreptul de libera asociere.  … În acest sens se arata ca, întrucît legea se bazează pe disponibilitatea unor persoane de a privatiza societăţile comerciale unde sunt încadrate, Fondul Proprietăţii de Stat şi Fondurile Proprietăţii Private, în calitate de proprietari ai acţiunilor sau au părţilor sociale ce alcătuiesc capitalul de stat al acestor societăţi, nu vor mai putea influenţa "forma şi ritmul privatizării", ceea ce ar putea "incetini şi chiar denatura activitatea de privatizare de la finalitatea ei". De asemenea, se considera ca noua reglementare "contravine spiritului ce se delega din Constituţie în ce priveşte libertatea de asociere şi protecţia proprietăţii private", întrucît conţine dispoziţii ce limitează libertatea actului de comerţ şi protecţia concurentei ori care sunt "contrare principiilor fundamentale de asociere". Aceasta din urma caracterizare se referă îndeosebi la prevederile art. 26 din lege, privind atribuţiile consiliului de administraţie al asociaţiei, considerindu-se ca ele "ar fi firesc sa apartina adunării generale". În acelaşi sens, se considera ca generalizând constituirea de asociaţii ale salariaţilor la toate societăţile comerciale, consecinţele practice vor fi ca acţiunile societăţilor comerciale nu vor mai putea fi puse în vînzare de Fondul Proprietăţii de Stat prin oferte de vînzare către public sau pe bază de licitaţie publică, ceea ce este contrar art. 134 din Constituţie care consacra principiile economiei de piaţa, începând cu libertatea comerţului şi protecţia concurentei loiale. În ceea ce priveşte art. 2 alin. 2 şi art. 5 alin. 2 din lege, potrivit cărora în aceeaşi unitate economică se poate constitui o singura asociaţie, se considera ca aceste prevederi încalcă dreptul la libera asociere prevăzut de art. 37 alin. (1) din Constituţie. b) Se susţine ca generalizarea metodei de privatizare constind în schimbul de certificate de proprietate "fără a se tine seama de gradul diferit de atractivitate al fiecărei societăţi" ar putea crea inechitati sociale şi economice, întrucît da posibilitatea salariaţilor societăţii de a participa, în condiţii avantajoase, la privatizarea acesteia, spre deosebire de salariaţii bugetari şi agricultori care nu vor putea participa la acest proces. În acest sens se considera ca se încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, mai ales ca "noua lege admite o singura metoda de privatizare (MEBO), ceea ce limitează cadrul juridic al acestei activităţi".  … În temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 s-au cerut punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului care, însă, nu le-au comunicat. La data de 25 iulie 1994, Grupul parlamentar al P.U.N.R. din Senat a depus un memoriu prin care, în esenta, considera ca obiecţiile de neconstituţionalitate invocate de Curtea Suprema de Justiţie sunt neintemeiate. În acest sens se arata ca legea criticata a fost elaborata tinindu-se seama de opiniile reprezentanţilor tuturor partidelor reprezentate în Parlament, iar aspectele menţionate în sesizare au fost dezbătute şi cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Fondului Proprietăţii de Stat şi Fondurilor Proprietăţii Private. De asemenea, se menţionează că singura intervenţie contrară legii a fost din partea unor reprezentanţi ai Guvernului, asa cum a rezultă şi din nota transmisă Parlamentului de către domnul ministru de stat Mircea Cosea, al carei conţinut este similar cu cel al sesizării. În legătură cu critica legată de inechitatile sociale pe care le-ar putea genera noua reglementare, se arata ca ea este nejustificată, cît timp prevederile referitoare la oferta şi licitaţia publică sau la negocierea directa, din Legea privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991, nu sunt afectate. De asemenea, referitor la afirmatia ca noua lege ar denatura activitatea de privatizare, se considera ca, dimpotriva, aplicarea ei presupune conlucrarea Fondului Proprietăţii de Stat şi a Fondurilor Proprietăţii Private, precum şi ca ea este utila, îndeosebi, pentru privatizarea întreprinderilor mici şi mijlocii, urmînd ca metoda cea mai adecvată să fie stabilită de către cele doua Fonduri, în calitate de proprietare ale acţiunilor ce se înregistrează. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere obiecţiile de neconstituţionalitate din sesizarea Curţii Supreme de Justiţie, opinia Grupului de parlamentar al P.U.N.R. din Senat, prevederile Legii privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează, precum şi principiile şi dispoziţiile Constituţiei, retine următoarele: În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea constata ca este competenţa să soluţioneze cauza, în temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie şi al prevederilor art. 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, iar sesizarea s-a făcut cu respectarea cerinţelor legale. În legătură cu încălcarea dreptului de proprietate al Fondului Proprietăţii de Stat şi al Fondurilor Proprietăţii Private asupra acţiunilor şi părţilor sociale ce alcătuiesc capitalul de stat al societăţilor comerciale ce se privatizează, în sesizare se considera ca dreptul asociaţiilor salariaţilor de a cumpara, pentru membrii lor, acţiunile – proprietatea acestor Fonduri -, limitează posibilitatea Fondurilor de a influenţa "forma şi ritmul privatizării" şi de a instraina acţiunile prin oferta de vînzare către public sau pe bază de licitaţie publică. Dreptul de proprietate al celor două Fonduri asupra acţiunilor este subordonat scopului final, care este privatizarea capitalului de stat al societăţilor comerciale. Aceasta rezultă din prevederile art. 1 din Legea nr. 58/1991, potrivit cărora „Legea privatizării societăţilor comerciale stabileşte cadrul juridic corespunzător transferului proprietăţii de stat în proprietatea privată a persoanelor fizice şi a persoanelor juridice”. De aceea, de principiu, o metoda care, fără a inlatura procedeele actuale de privatizare, prevăzute de Legea nr. 58/1991, este subordonata aceluiaşi scop, nu poate fi contrară destinaţiei sociale a dreptului de proprietate al acestor Fonduri asupra capitalului social al societăţilor supuse privatizării. De altfel, din conţinutul art. 26 lit. b) şi art. 48 din lege rezultă ca acţiunile se negociaza de asociaţia salariaţilor cu cele doua Fonduri, între care se semnează şi contractul pentru cumpărarea lor. De asemenea, după cum rezultă din prevederile art. 29, asociaţia dobîndeşte acţiuni în condiţiile art. 48 alin. 2 din Legea nr. 58/1991. Deci, dacă se are în vedere ca, potrivit art. 46 din aceasta din urma lege, privatizarea se face prin oferte către public, vînzare prin licitaţie, vînzare prin negociere directa sau prin orice combinaţie a acestor proceduri şi ca art. 48 alin. 2 se referă numai la negocierea directa, instituind un drept de preferinta în favoarea salariaţilor care se afla în condiţii egale de concurenta cu alţi cumpărători potenţiali, rezultă ca noua reglementare se aplică numai în aceasta ipoteza. Ca urmare, asociaţia salariaţilor nu participa la oferta sau licitaţia publică, iar la negocierea directa ea poate dobîndi acţiuni numai în cazul în care, asa cum prevede art. 48 alin. 2 din Legea nr. 58/1991, oferă condiţii egale cu alţi cumpărători potenţiali. De aceea, obiecţia legată de limitarea procedeelor de privatizare constind în oferta şi licitaţia publică şi de încălcarea, astfel, a dreptului de proprietate al Fondurilor asupra acţiunilor care urmează a fi privatizate este nejustificată. Nu se poate încalcă o procedură de privatizare la care asociaţiile nu participa, cît timp noua reglementare nu instituie o ordine prioritara sau de preferinta pentru negocierea directa, care este singura metoda de privatizare la care participa asociaţia salariaţilor. În concluzie, având în vedere şi dispoziţiile art. 41 din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege, rezultă ca prevederile legii criticate, în ceea ce priveşte garantarea dreptului de proprietate al Fondului Proprietăţii de Stat şi al Fondurilor Proprietăţii Private, fiind în concordanta cu finalizarea acestui drept, nu sunt neconstituţionale. Aceste prevederi nu ar putea fi considerate neconstituţionale nici sub aspectul dreptului salariaţilor, cît timp participarea lor la asociaţie este benevolă, şi nici al celorlalţi cetăţeni, întrucît participarea lor la procesul privatizării, astfel cum este el reglementat de Legea nr. 58/1991, nu este afectată. În ceea ce priveşte art. 16 din Constituţie, ce consacra egalitatea cetăţenilor în faţa legii, în sesizare se susţine ca acest principiu ar fi încălcat deoarece de avantajele asocierii nu beneficiază decît salariaţii asociaţi, nu toţi cetăţenii care cumpara acţiuni în procesul privatizării. Sunt avute în vedere, în primul rind facilităţile prevăzute în favoarea salariaţilor. Este de menţionat însă ca avantajele legate de cumpărarea de acţiuni în rate sau pe bază de credit sunt prevăzute şi de Legea privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991, care, la art. 49, prevede că salariaţii, membrii conducerii şi pensionării beneficiază, în condiţiile stabilite de Fondul Proprietăţii de Stat, de credite, plata la termen, plata în rate sau alte facilităţi, ţinând seama de specificul acţiunilor şi de condiţiile concrete de efectuare a vinzarii. Deci facilităţile prevăzute de noua reglementare corespund celor instituite de Legea nr. 58/1991. Aceasta din urma lege, pe lângă facilităţile pe care le-a menţionat expres, îngăduie Fondului Proprietăţii de Stat sa stabilească şi alte facilităţi. De aceea, stabilirea unor asemenea facilităţi de către legiuitor, cum ar fi în legătură cu plafonarea dobinzii şi fixarea unei durate minime a ratelor, evident că nu poate fi neconstitutionala, cît timp ele sunt de natura sa înlesnească procesul de privatizare. De principiu, însă, instituirea unor facilităţi pentru salariaţi nu este contrară prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece egalitatea în drepturi nu înseamnă o măsura egala pentru situaţii diferite. Or, este evident ca situaţia salariaţilor nu poate fi aceeaşi cu a altor cetăţeni, atât sub aspectul motivatiei, cît şi al interesului în privatizarea societăţii. În lipsa acestor facilităţi ar insemna ca privatizarea să fie exclusiv în favoarea celor care au capitalul financiar necesar pentru cumpărarea acţiunilor, cu excluderea, practic, a celor prin a căror activitate capitalul astfel investit se valorifica, ceea ce este inechitabil şi discriminatoriu. Tocmai de aceea, Legea privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991, ca şi unele reglementări similare din alte tari, a stabilit unele facilităţi la care se referă şi noua lege. Acestea puteau fi acordate, potrivit Legii nr. 58/1991, de către Fondul Proprietăţii de Stat, astfel încât cu atât mai mult ele pot fi acordate de legiuitor. În ceea ce priveşte susţinerea din sesizare ca noua reglementare ar exclude anumite categorii de cetăţeni de la procesul de privatizare, ea este neîntemeiată cît timp, asa cum s-a arătat, nu sunt inlaturate metoda privatizării prin oferta sau licitaţie publică şi nici negocierea directa cu participarea oricărui alt competitor în afară de asociaţia salariaţilor. În aceste condiţii, nimeni nu este discriminat întrucît, în esenta, asociaţia salariaţilor este doar un mijloc de organizare şi reprezentare a salariaţilor în cadrul mecanismului general de privatizare prin negocierea directa a acţiunilor, prevăzut de Legea nr. 58/1991, spre a asigura efectivitatea drepturilor pe care le au, astfel încât nu poate avea semnificatia unei încălcări a egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Constituirea asociaţiei se face prin liberul consimtamint ale celor ce se asociaza. Principiul prevăzut la art. 2 alin. 2 şi la art. 5 alin. 2 din lege, potrivit căruia într-o societate comercială funcţionează o singura asociaţie, este o restringere a dreptului a dreptului de asociere justificată însă de prevederile art. 49 alin. (1) din Constituţie, întrucît, evident, o asemenea asociaţie poate valorifica în condiţii mai bune drepturile membrilor decît dacă aceştia s-ar organiza în mai multe asociaţii care ar concura între ele. Concurenta, la negociere, este – asa cum rezultă din prevederile art. 48 alin. 2 din Legea nr. 58/1991 -, în principal, între salariaţi şi alţi cumpărători potenţiali. În ceea ce priveşte atribuţiile consiliului de administraţie prevăzute la art. 26, care se susţine în sesizare ca "ar fi firesc sa apartina adunării generale", este de menţionat ca aceasta nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, cît timp nu se încalcă un drept fundamental al membrilor asociaţi, consfintit de Constituţie. De asemenea, nu reprezintă o problemă de constituţionalitate critica facuta în sesizare în legătură cu utilizarea pentru, dobindirea acţiunilor, a certificatelor de proprietate "fără a se tine seama de gradul diferit de atractivitate al fiecărei societăţi comerciale" având în vedere ca la baza declanşării privatizării sta, potrivit art. 7 din lege, un studiu de fezabilitate. În legătură cu obiecţia de neconstituţionalitate legată de încălcarea prevederilor art. 134 din Constituţie, care consacra principiile economiei de piaţa, este de menţionat ca asociaţiile salariaţilor, facilitind privatizarea, evident ca inlesnesc crearea unei asemenea economii şi deci, prin ipoteza, nu pot fi contrare ei. Numai într-o conceptie potrivit căreia o asemenea economie este asociata cu o polarizare accentuata a societăţii, noua reglementare ar putea fi considerată ca antinomica. Dar aceasta conceptie nu este a Constituţiei, care proclama, la art. 1 alin. (3), demnitatea omului şi libera dezvoltare a personalităţii umane ca valori supreme şi garantate. De aceea privatizarea, în măsura în care este concepută ca un proces democratic nu poate fi în favoarea numai a celor care au acumulat capitalul necesar pentru cumpărarea acţiunilor societăţilor comerciale ce se privatizează, astfel încât posibilitatea salariaţilor de a participa, în mod organizat, la acest proces, este o măsura legislativă de natura să asigure efectivitatea drepturilor ce le-au fost conferite de lege spre a putea accede la proprietatea acţiunilor deţinute în prezent de stat. Ţinând seama de considerentele expuse, se constată că prevederile Legii privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează sunt constituţionale. Vazind şi dispoziţiile art. 41, art. 134, art. 37 alin. (1) şi art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 17-20 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Dispoziţiile Legii privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează sunt constituţionale. 2. Prezenta decizie se comunică, potrivit legii, Preşedintelui României, precum şi Curţii Supreme de Justiţie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deliberarea a avut loc la data de 27 iulie 1994 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecători. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Constantin Burada––––––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește