DECIZIE nr. 848 din 28 noiembrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Eybl Automotive România” – S.R.L. din Deta în Dosarul nr. 3.197/COM/2006 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, avocat Vasile Onofrei, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Având cuvântul, reprezentantul autoarei excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, reiterând argumentele expuse în faţa instanţei de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 26 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.197/COM/2006, Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Eybl Automotive România” – S.R.L. din Deta.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că, prin procedura instituită, ordonanţa creează o discriminare între creditor şi debitor, favorizându-l pe primul, prin faptul că îngrădeşte în mod nepermis dreptul la apărare al debitorului. De asemenea, se susţine că, prin faptul că somaţia de plată este emisă de aceeaşi instanţă care judecă şi calea de atac împotriva acesteia, se încalcă principiile constituţionale ale egalităţii în drepturi, liberului acces la justiţie, ocrotirii proprietăţii private, precum şi dreptul la un proces echitabil statuat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001), aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002), cu modificările şi completările ulterioare.Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile legale atacate contravin următoarelor prevederi din Constituţia României: art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că instanţa constituţională a mai fost sesizată în numeroase cazuri cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, în ansamblu, ori a principalelor dispoziţii ale acesteia, criticile de neconstituţionalitate fiind similare cu cele din cauza de faţă.Astfel, privitor la critica de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 în raport cu art. 16 din Constituţie, prin Decizia nr. 161 din 30 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 26 iunie 2002, Curtea a statuat că „dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 instituie un tratament juridic identic pentru toţi creditorii, pe de o parte, şi pentru toţi debitorii, pe de altă parte. Creditorii şi debitorii se află în situaţii evident diferite. Creditorii sunt îndreptăţiţi să opteze pentru procedura specială, accelerată în vederea realizării creanţelor lor, formulând în acest sens cerere şi depunând înscrisurile necesare pentru susţinerea cererii, iar debitorii au dreptul şi posibilitatea combaterii pretenţiilor creditorilor, depunând şi ei înscrisuri doveditoare”.Cu privire la susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 îngrădesc liberul acces la justiţie, Curtea s-a pronunţat prin aceeaşi decizie astfel: „Faptul că accesul liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, nu este limitat rezultă chiar din dispoziţiile ordonanţei criticate, care lasă la libera alegere a creditorului dacă vrea să acţioneze pentru recuperarea creanţelor sale pe baza regulilor din dreptul comun ori vrea să folosească procedura specială, accelerată, instituită prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001. În ceea ce îl priveşte pe debitor, acesta poate formula acţiune în anulare împotriva ordonanţei cu somaţia de plată, care se judecă conform regulilor din dreptul comun, inclusiv celor referitoare la exercitarea căilor de atac”.De asemenea, în Decizia nr. 72 din 5 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002, Curtea a constatat că nici dreptul la apărare reglementat prin art. 24 din Constituţie nu este încălcat prin dispoziţiile legale criticate, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, ordonanţa dată de judecător „se va înmâna părţii prezente sau se va comunică fiecărei părţi de îndată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire”, iar conform art. 8 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, „Împotriva ordonanţei prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula acţiune în anulare în termen de 30 de zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.”În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei în sensul că prin prevederea aceleiaşi instanţe pentru emiterea somaţiei de plată, cât şi pentru judecarea căii de atac este afectat dreptul la un proces echitabil, Curtea s-a mai pronunţat, de asemenea, statuând prin Decizia nr. 505 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 13 ianuarie 2005, următoarele: „(…) modul de reglementare a competenţei instanţelor în materia soluţionării cererilor de emitere a ordonanţelor care conţin somaţia de plată către creditor şi în materia soluţionării cererilor în anulare a unor asemenea ordonanţe face posibil ca aceeaşi instanţă (…) să fie competentă să judece atât cererea, cât şi calea de atac formulată împotriva acesteia. O asemenea împrejurare nu este însă de natură să confere caracter neconstituţional textului de lege dedus controlului, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti”.Referitor la critica de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, raportată la art. 44 din Constituţie, în Decizia Curţii Constituţionale nr. 317 din 19 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 19 decembrie 2002, s-a reţinut că „executarea oricărei obligaţii de a da determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui obligat să dea. În toate cazurile în care o asemenea obligaţie se execută, chiar şi în mod silit, pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prevăzută cu formulă executorie, atingerea adusă dreptului de proprietate, prin diminuarea patrimoniului datornicului, se înscrie în limitele prevederilor constituţionale. De altfel, învestirea hotărârii judecătoreşti cu formulă executorie se poate face numai după epuizarea tuturor căilor ordinare de atac ori după expirarea termenului pentru exercitarea acestora, ceea ce asigură tuturor părţilor un tratament egal şi posibilitatea formulării unor apărări adecvate. Chiar şi după momentul dispunerii sau al începerii executării, partea care se consideră nedreptăţită are dreptul să introducă, în faţa instanţei de executare, contestaţie la executare”.În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 sunt neconstituţionale, deoarece permit instanţei să soluţioneze cauza doar pe baza susţinerilor părţilor şi pe baza înscrisurilor depuse la dosar, Curtea a constatat în Decizia nr. 447 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 5 ianuarie 2005, că aceasta este neîntemeiată, deoarece „Limitarea mijloacelor de probă doar la înscrisuri completate cu explicaţii şi lămuriri date de părţi a fost determinată tocmai de caracterul special al procedurii ce se aplică, potrivit art. 1 alin. (1), doar «creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege (…)». Întrucât ordonanţa privind somaţia de plată, ce urmează a fi emisă de judecător, se va referi doar la obligaţii de plată a unor sume de bani rezultate din înscrisuri însuşite de părţi, este justificată cerinţa ca dovada acestora să se facă prin înscrisuri. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părţi urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun. Limitarea este deopotrivă valabilă pentru ambele părţi, ele având condiţii identice pentru exercitarea dreptului la apărare, fără a se încălca prin aceasta egalitatea în drepturi sau accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil”.În sfârşit, se constată că este neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 în raport cu art. 53 din Constituţie, întrucât nu este vorba de o restrângere de drepturi, ci de reglementarea unei proceduri speciale, simplificate şi accelerate pentru recuperarea creanţelor al căror caracter cert, lichid şi exigibil rezultă din înscrisuri.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Eybl Automotive România” – S.R.L. din Deta în Dosarul nr. 3.197/COM/2006 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește