DECIZIE nr. 844 din 2 octombrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^2 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nedad Vuletici în Dosarul nr. 8.620/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală.La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Autorul solicită admiterea excepţiei şi depune concluzii scrise.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 24 aprilie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 8.620/3/2007, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 140^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nedad Vuletici în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei încheieri de şedinţă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece este încălcat dreptul unei persoane de a ataca o hotărâre în acelaşi condiţii ca şi reprezentantul Ministerului Public, apărarea neavând, în acest caz, aceleaşi drepturi ca şi acuzarea.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece textul legal criticat vine în contradicţie cu prevederile art. 21 din Constituţie care reglementează accesul liber la justiţie şi, prin aceasta, dreptul persoanei de a se apăra împotriva oricărei măsuri luate de o instanţă sau orice alt organism jurisdicţional. Totodată sunt afectate şi prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează acest drept cu valoare de principiu.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitu- ţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 140^2 din Codul de procedură penală astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, cu denumirea marginală Plângerea împotriva ordonanţei procurorului privind măsurile preventive prevăzute în art. 136 lit. b) şi c), care au următorul conţinut:"Împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, învinuitul sau inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii, la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.Plângerea se va soluţiona în camera de consiliu.Citarea învinuitului sau inculpatului este obligatorie. Neprezentarea acestuia nu împiedică judecarea plângerii.Participarea procurorului la judecarea plângerii este obligatorie.Dosarul va fi înaintat instanţei în termen de 24 de ore, iar plângerea se soluţionează în termen de 3 zile.Instanţa se pronunţă în aceeaşi zi, prin încheiere.Când consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată, instanţa dispune revocarea ei.Plângerea învinuitului sau inculpatului împotriva ordonanţei procurorului, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive, nu este suspensivă de executare.Dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la soluţionarea plângerii."În opinia autorului excepţiei, deşi nu a precizat in terminis, aceste prevederi încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie şi art. 24 referitoare la Dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi. Astfel, prin Decizia nr. 392 din 12 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 19 august 2005, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^2 din Codul de procedură penală, prilej cu care a statuat că este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a stabili care sunt căile de atac şi în ce condiţii pot fi exercitate, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, care prevede: „Competenţa [… ] şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.” De asemenea, lipsa reglementării privind exercitarea căii de atac a recursului împotriva unor încheieri de şedinţă prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara se justifică prin nevoia de a se evita tergiversarea inutilă a soluţionării fondului cauzei. În plus, în acord cu Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, accesul liber la justiţie nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate căile de atac prevăzute de lege – apel, recurs – deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nedad Vuletici în Dosarul nr. 8.620/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 octombrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește