DECIZIE nr. 834 din 2 octombrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12, art. 13, art. 14 şi art. 15 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12, art. 13, art. 14 şi art. 15 din Codul penal, excepţie ridicată de Daniel Herchia în Dosarul nr. 249/231/2007 al Tribunalului Vrancea – Secţia penală.La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, apărătorul ales, cu delegaţie la dosar.Cauza se află în stare de judecată.Apărătorul ales al autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, reluând aceleaşi argumente invocate şi în notele scrise.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă pentru art. 12 şi art. 15 din Codul penal şi ca neîntemeiată pentru art. 13 şi art. 14 din Codul penal.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 6 aprilie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 249/231/2007, Tribunalul Vrancea – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12, 13, 14 şi 15 din Codul penal, excepţie ridicată de Daniel Herchia în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile şi ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor, deoarece instanţa de judecată competentă să soluţioneze contestaţia la executare nu a procedat la aplicarea dispoziţiilor art. 81 din Codul penal referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare la care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzute şi pedepsite de art. 182 alin. 2 din Codul penal. Aceasta, deoarece s-a apreciat de către instanţă că, din economia textelor art. 12-15 din Codul penal, noţiunea de lege penală mai favorabilă priveşte doar incriminarea sau scoaterea de sub incidenţa ilicitului penal a unei fapte, precum şi sancţiunile prevăzute pentru o infracţiune.Or, chiar dacă la data săvârşirii faptei infracţiunea de vătămare corporală gravă era exceptată de la acordarea suspendării condiţionate, ulterior, prin Legea nr. 278/2006, a fost înlăturat acest impediment şi, pe cale de consecinţă, a intervenit o lege mai favorabilă care permite executarea pedepsei aplicate într-un regim mai blând.Tribunalul Vrancea – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi art. 14 din Codul penal este neîntemeiată. Cât priveşte art. 13 din Codul penal, se arată că acesta este neconstituţional în raport cu art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece delimitează aplicarea legii mai favorabile numai până la judecarea definitivă a cauzei, creând inegalităţi între cetăţeni în funcţie de stadiul procesului penal.În opinia instanţei, art. 15 din Codul penal contravine art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât limitează aplicarea dispoziţiilor penale mai favorabile numai în ce priveşte durata pedepselor, fără a lua în considerare şi aplicarea altor dispoziţii penale mai blânde, cum ar fi cele referitoare la individualizarea judiciară a executării pedepsei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece art. 12 din Codul penal instituie un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, fără nicio deosebire. Chiar dacă art. 13 din Codul penal se referă la aplicarea legii penale mai favorabile numai până la judecarea definitivă, art. 14 şi art. 15 din acelaşi cod reglementează cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile şi în cazul pedepselor definitive, deci nu se creează diferenţe de tratament juridic între persoane în funcţie de stadiul procesului penal şi nu încalcă, astfel, art. 15 şi art. 16 din Constituţie. Condiţiile de aplicare a legii penale mai favorabile infracţiunilor definitiv judecate sunt evidenţiate în art. 14 din Codul penal şi au în vedere situaţiile când legea nouă prevede pentru aceeaşi infracţiune o pedeapsă mai uşoară ca natură sau ca maxim special decât pedeapsa aplicată. Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile, prevăzută în art. 14 din Codul penal, reprezintă cadrul comun de rezolvare a succesiunii legilor penale în timp.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, textele criticate fac parte din Secţiunea a II-a a Capitolului II din Codul penal, intitulată Aplicarea legii penale în timp. Dispoziţiile din această secţiune se referă la patru situaţii diferite care dau expresie principiului constituţional al neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale mai favorabile. Sub acest aspect, stabilirea cazurilor de aplicare a legii penale mai favorabile reprezintă opţiunea legiuitorului bazată pe opţiuni de politică penală. În plus, aplicarea dispoziţiilor penale mai favorabile şi în ce priveşte individualizarea judiciară a executării pedepsei ar echivala cu completarea prevederilor legale supuse controlului de constituţionalitate. Or, Curtea Constituţională nu poate da o altă formulare textelor de lege pe care le-ar considera nesatisfăcător redactate, ea nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică, spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv.Cât priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Avocatul Poporului arată că prevederile art. 12-15 din Codul penal se aplică uniform pentru toţi cetăţenii care se află în situaţia stabilită de ipoteza normei menţionate şi nu instituie privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare. Principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel încât este constituţional ca o lege să stabilească reguli diferite în raport de persoane care se găsesc în situaţii deosebite şi reguli analoge pentru persoane care se află în situaţii egale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 cu denumirea marginală Retroactivitatea legii penale, ale art. 13 cu denumirea marginală Aplicarea legii penale mai favorabile, ale art. 14 cu denumirea marginală Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive şi ale art. 15 cu denumirea marginală Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, toate din Codul penal, care au următorul conţinut:Art. 12: "Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz executarea pedepselor, a măsurilor de siguranţă şi a măsurilor educative, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.Legea care prevede măsuri de siguranţă sau măsuri educative se aplică şi infracţiunilor care nu au fost definitiv judecate până la data intrării în vigoare a legii noi."Art. 13: "În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.Când legea anterioară este mai favorabilă, pedepsele complementare care au corespondent în legea penală nouă se aplică în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu mai sunt prevăzute în legea penală nouă nu se mai aplică."Art. 14: "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amendă, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.Pedepsele complementare, măsurile de siguranţă, precum şi măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de această lege.Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alineatelor precedente."Art. 15: "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicată nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezultă din reducerea acestei pedepse proporţional cu micşorarea maximului special prevăzut pentru infracţiunea săvârşită.Dispoziţiile art. 14 alin. 5 se aplică şi în cazul condamnărilor arătate în prezentul articol, executate până la data intrării în vigoare a legii noi, pedeapsa din hotărâre reducându-se cu o treime."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:Din dosarul instanţei de judecată rezultă că autorul excepţiei a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 3.562 din 7 decembrie 2004 a Judecătoriei Focşani la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută şi pedepsită de art. 182 alin. 2 din Codul penal. Ulterior, prin Decizia penală nr. 138 din 11 martie 2005 a Tribunalului Vrancea, pedeapsa a fost redusă la 1 an închisoare cu executare şi a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia penală nr. 379 din 15 iunie 2005 a Curţii de Apel Galaţi. De atunci şi până în prezent, autorul excepţiei s-a sustras de la executare şi figurează, potrivit Încheierii din 31 ianuarie 2007 pronunţate în Dosarul nr. 249/231/2007 al Judecătoriei Focşani chemată să judece contestaţia la executare, ca urmărit general. Prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată în Dosarul nr. 249/231/2007 al Tribunalului Vrancea având ca obiect soluţionarea recursului formulat de autor împotriva Sentinţei penale nr. 486 din 28 februarie 2007, pronunţată de Judecătoria Focşani, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare.Determinând astfel stadiul procesual, Curtea constată că numai prevederile art. 12 şi art. 15 din Codul penal au legătură cu soluţionarea cauzei, deoarece, pe de o parte, pe fond, este incidentă doar o eventuală aplicare a dispoziţiilor art. 458 din Codul de procedură penală (Intervenirea unei legi penale noi), cu referire la Înlăturarea sau modificarea pedepsei, şi, pe de altă parte, aplicarea legii penale mai favorabile vizează faza de executare a unei pedepse mai mici decât maximul special prevăzut de legea nouă, şi nu o pedeapsă mai mare decât acest maxim. De menţionat că legea mai favorabilă pe care o invocă autorul excepţiei este Legea nr. 278/2006 (care a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicare, respectiv 12 iulie 2006) care permite aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi pentru fapta de vătămare corporală gravă, şi nu modificări referitoare la durata pedepsei pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat.Aşa fiind, dispoziţiile art. 13 care reglementează cu privire la aplicarea legii mai favorabile în cazul în care legea nouă intervine până la judecarea definitivă a cauzei şi ale art. 14 care reglementează cu privire la aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive (cum este cazul în speţă), dar mai aspre faţă de pedeapsa prevăzută de legea nouă pentru aceeaşi faptă, nu au legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii de fond.Pe cale de consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi art. 14 din Codul penal este inadmisibilă, deoarece, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor referitoare la prevederi din legi sau ordonanţe care au legătură cu soluţionarea cauzei.Cât priveşte dispoziţiile art. 12 şi art. 15 din Codul penal, Curtea constată că acestea reglementează cu privire la retroactivitatea legii penale noi care nu mai incriminează faptele săvârşite sub legea veche şi cu privire la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile atunci când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă. Aşa fiind, este evident că aceste dispoziţii nu cuprind norme de natură a încălca principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ele aplicându-se tuturor persoanelor ce cad sub incidenţa lor. Mai mult, dispoziţiile legale criticate reprezintă o consacrare a principiului constituţional potrivit căruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."De altfel, prin aplicarea legii penale în timp se înţelege ansamblul de norme juridice penale prin care se reglementează aplicarea legii penale în raport cu timpul săvârşirii infracţiunii şi cu timpul tragerii la răspundere penală a celor ce au săvârşit infracţiuni.Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de aspecte, determinarea nefiind un proces abstract, ci unul concret în raport direct cu fapta comisă şi cu autorul ei. Aşa fiind, procesul nu vizează determinarea dispoziţiilor mai favorabile, ci a legii mai favorabile, şi poate fi făcut numai de către instanţa de judecată, singura competentă să decidă cu privire la sensul, înţelesul şi modul de aplicare al normelor criticate. Altfel spus, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, doar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate asigura interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 12 şi art. 15 din Codul penal şi dacă sub incidenţa principiului mitior lex în materie penală intră şi aspectele legate de individualizarea judiciară a pedepselor, proces care consacră nu un drept, ci o vocaţie a persoanelor condamnate. Per a contrario, Curtea Constituţională ar converti controlul de constituţionalitate într-unul de drept comun, depăşindu-şi competenţa atribuită de Legea fundamentală.Pe lângă toate acestea, Curtea constată că, de fapt, autorul excepţiei nu critică reglementarea ca atare, ci este nemulţumit de redactarea deficitară. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. În caz contrar ar deveni legislator, fapt ce contravine art. 61 din Legea fundamentală, potrivit căruia numai Parlamentul „este unica autoritate legiuitoare a ţării”.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12, art. 13, art. 14 şi art. 15 din Codul penal, excepţie ridicată de Daniel Herchia în Dosarul nr. 249/231/2007 al Tribunalului Vrancea – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 octombrie 2007.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește