Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 18 ianuarie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă
Ion Predescu – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată în faţa Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială de către: Ionel Ciochină în Dosarul nr. 14.396/301/2005, Adrian Sever Ţipan în Dosarul nr. 14.404/301/2005, Dan Badiu în Dosarul nr. 14.410/301/2005, Constantin Radu în Dosarul nr. 14.412/301/2005, Elena Viorica Rodica Zâmbrean în Dosarul nr. 17/301/2006, Paul Dumitru în Dosarul nr. 14.390/301/2005, Ion Gagu în Dosarul nr. 14.393/301/2005, Adrian Mateescu în Dosarul nr. 12.080/301/2005, Vasile Matei şi Raveica Matei în Dosarul nr. 18.935/301/2005, Alexandru Chioibaş în Dosarul nr. 16/301/2006, Rodica Stanciu şi Tudora Dărăşteanu în Dosarul nr. 18.943/301/2005, Natalia Victoria Cerba în Dosarul nr. 17.501/301/2005, Aron Butiri în Dosarul nr. 18.952/301/2005, Traian Popa în Dosarul nr. 14.401/301/2005, Fănică Pădineanu în Dosarul nr. 14.397/301/2005, Elena Dumitru şi Dumitru Dumitru în Dosarul nr. 18.950/301/2005, Margareta Ema Marieş în Dosarul nr. 16.328/301/2005, Floarea Ciulin în Dosarul nr. 12.472/301/2005, Vasile Pârva în Dosarul nr. 7/301/2006, Gheorghe Ciolac în Dosarul nr. 26/301/2006, Elena Nicolae în Dosarul nr. 11.734/301/2005, Filoftia Mitrea în Dosarul nr. 11.876/301/2005 şi Origen Trancă în Dosarul nr. 4.744/3/2006; în faţa Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti de către: Iren Kiss în Dosarul nr. 4.589/301/2006, Floare Curpaş în Dosarul nr. 4.572/301/2006, Zoltan Almăşan în Dosarul nr. 4.594/301/2006, Viorel-Adrian Mahu în Dosarul nr. 5.448/301/2006, Ştefan Laza şi Floare Laza în Dosarul nr. 4.567/301/2006, Gheorghe Popon în Dosarul nr. 4.562/301/2006, Ioan Mihai Nicodin în Dosarul nr. 4.560/301/2006, Teoctist Bejenaru în Dosarul nr. 9.074/301/2006, Milena Miucin în Dosarul nr. 5.495/301/2006, Zaharie Văran în Dosarul nr. 5.461/301/2006, Ion Craia în Dosarul nr. 5.460/301/2006, Victoria Iorga în Dosarul nr. 5.458/301/2006, Gheorghe Joldeş şi Simona Georgeta Pop Sabău în Dosarul nr. 5.450/301/2006, Gheorghe Joldeş şi Pantelie Neiconi în Dosarul nr. 5.449/301/2006, Iosif Torok în Dosarul nr. 4.588/301/2006, Iosif Cornel Farcaş în Dosarul nr. 4.574/301/2006 şi Ludovic Bereczki în Dosarul nr. 4.593/301/2006; în faţa Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie de către: Dumitru Manoliu în Dosarul nr. 12.097/301/2005 şi Tudor Marius Bratu în Dosarul nr. 13.790/301/2005.La apelul nominal se prezintă autorii excepţiei Adrian Mateescu şi Elena Nicolae, personal şi asistaţi de avocat Mugur-Jak Caracas, şi mandatarul Mihai-Cucu Dogaru, pentru ceilalţi autori ai excepţiei, asistat de acelaşi avocat. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate invocate în dosarele nr. 1.747-1.753D/2006, nr. 1.852-1.862D/2006, nr. 1.864D/2006, nr. 1.866-1.868D/2006, nr. 1.870D/2006, nr. 1879-1.895D/2006, nr. 1.915-1.916D/2006 este identic, pune în discuţie, din oficiu, conexarea dosarelor.Autorii excepţiei prezenţi, avocatul acestora, precum şi mandatarul Mihai-Cucu Dogaru sunt de acord cu conexarea.Reprezentantul Ministerului Public apreciază că sunt întrunite condiţiile conexării.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.748-1.753D/2006, nr. 1.852-1.862D/2006, nr. 1.864D/2006, nr. 1.866-1.868D/2006, nr. 1.870D/2006, nr. 1.879-1.895D/2006, nr. 1.915-1.916D/2006 la Dosarul nr. 1.747D/2006, care a fost primul înregistrat.Având cuvântul, avocatul autorilor excepţiei prezintă, pe larg, motivele de neconstituţionalitate formulate în concluziile scrise depuse în dosare. În concluzie, subliniind redactarea defectuoasă a textului de lege criticat, ce are drept consecinţă, în opinia sa, interpretarea eronată de către instanţele de judecată, lasă la aprecierea Curţii Constituţionale modul în care se va pronunţa.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile pronunţate în dosarele nr. 4.589/301/2006, nr. 4.572/301/2006, nr. 4.594/301/2006, nr. 5.448/301/2006, nr. 4.567/301/2006, nr. 4.562/301/2006, nr. 4.560/301/2006, nr. 9.074/301/2006, nr. 5.495/301/2006, nr. 5.461/301/2006, nr. 5.460/301/2006, nr. 5.458/301/2006, nr. 5.450/301/2006, nr. 5.449/301/2006, nr. 4.588/301/2006, nr. 4.574/301/2006 şi nr. 4.593/301/2006, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Iren Kiss, Floare Curpaş, Zoltan Almăşan, Viorel-Adrian Mahu, Ştefan Laza şi Floare Laza, Gheorghe Popon, Ioan Mihai Nicodin, Teoctist Bejenaru, Milena Miucin, Zaharie Văran, Ion Craia, Victoria Iorga, Gheorghe Joldeş şi Simona Georgeta Pop Sabău, Gheorghe Joldeş şi Pantelie Neiconi, Iosif Torok, Iosif Cornel Farcaş şi Ludovic Bereczki în dosarele menţionate.Prin încheierile pronunţate în dosarele nr. 14.396/301/2005, nr. 14.404/301/2005, nr. 14.410/301/2005, nr. 14.412/301/2005, nr. 17/301/2006, nr. 14.390/301/2005, nr. 14.393/301/2005, nr. 12.080/301/2005, nr. 18.935/301/2005, nr. 16/301/2006, nr. 18.943/301/2005, nr. 17.501/301/2005, nr. 18.952/301/2005, nr. 14.401/301/2005, nr. 14.397/301/2005, nr. 18.950/ 301/2005, nr. 16.328/301/2005, nr. 12.472/301/2005, nr. 7/301/2006, nr. 26/301/2006, nr. 11.734/301/2005, 11.876/301/2005 şi nr. 4.744/3/2006, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Ionel Ciochină, Adrian Sever Ţipan, Dan Badiu, Constantin Radu, Elena Viorica Rodica Zâmbrean, Paul Dumitru, Ion Gagu, Adrian Mateescu, Vasile Matei, Raveica Matei, Alexandru Chioibaş, Rodica Stanciu, Tudora Dărăşteanu, Natalia Victoria Cerba, Aron Butiri, Traian Popa, Fănică Pădineanu, Elena Dumitru, Dumitru Dumitru, Margareta Ema Marieş, Floarea Ciulin, Vasile Pârva, Gheorghe Ciolac, Elena Nicolae, Filoftia Mitrea şi Origen Trancă în dosarele menţionate.Prin încheierile pronunţate în dosarele nr. 12.097/301/2005 şi nr. 13.790/301/2005, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de către Dumitru Manoliu şi Tudor Marius Bratu în dosarele menţionate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, similară în toate dosarele menţionate, se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, dreptul la apărare şi la un proces echitabil, întrucât, prin imprecizia sa, dă posibilitatea instanţei de a-l aplica în litigiile dintre persoane fizice, necomercianţi, şi persoane juridice, comercianţi. În acest mod, prin aplicarea procedurii prealabile a concilierii, specifică soluţionării litigiilor în materie comercială, raportului juridic civil comerciant-necomerciant, se încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi se îngrădeşte dreptul persoanei de a beneficia de judecarea procesului într-un termen rezonabil, suficient pentru pregătirea apărării.Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât art. 720^1 din Codul de procedură civilă nu încalcă dispoziţiile constituţionale la care fac referire autorii excepţiei. În opinia instanţei, "reglementarea etapei prealabile de conciliere este justificată prin natura comercială a litigiilor şi necesitatea soluţionării cu celeritate a acestora, cu evitarea temporizării şi costurilor pe care le presupune demersul judiciar, în scopul protejării comerţului, a activităţii economice în general."Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorii excepţiei.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că "art. 720^1 din Codul de procedură civilă […] nu conţine norme, dispoziţii, care să contravină Constituţiei României, ci sunt norme de procedură, care nu încalcă principiile de drept procesual intern, cât şi cele referitoare la cele prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului."În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, referindu-se la bogata jurisprudenţă în materie a Curţii Constituţionale, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 720^1 din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins:"În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.În scopul arătat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face şi prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire.Data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2.Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecărei părţi.Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin. 2, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată."În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1) referitoare la universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în faţa legii, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat, prin numeroase decizii, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 361 din 2 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 29 mai 2006, şi Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 19 octombrie 2004, Curtea a statuat că prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi – mai pregnant în materie comercială – şi să degreveze activitatea instanţelor de judecată. Curtea a reţinut că rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului, fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente. Faţă de aceste raţiuni majore, condiţionarea sesizării instanţei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiţie, în accepţiunea prohibită de prevederile constituţionale de referinţă, atâta vreme cât partea interesată poate sesiza instanţa judecătorească cu cererea de chemare în judecată. Pentru considerentele arătate, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 720^1 din Codul de procedură civilă sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, accesul liber la justiţie, dreptul la apărare sau cele referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi cu reglementările internaţionale cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia adoptată şi argumentele ce au stat la baza deciziilor menţionate se menţin şi în cauza de faţă.Cât priveşte criticile privind imprecizia prevederilor legale ce fac obiectul excepţiei, care, în opinia autorilor excepţiei, determină interpretări şi soluţii eronate din partea instanţelor judecătoreşti, acestea nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. Prin urmare, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa cu privire la o eventuală redactare defectuoasă a textului legal criticat şi nici de a face propuneri de lege ferenda.Curtea mai constată că, în ceea ce priveşte dosarele nr. 1.852D/2006, nr. 1.856D/2006, nr. 1.867D/2006, nr. 1.868D/2006 şi nr. 1.870D/2006, Decizia nr. 361 din 2 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 29 mai 2006, are autoritate de lucru judecat, obiectul, cauza şi părţile fiind aceleaşi atât în ce priveşte excepţia anterioară, cât şi prezenta excepţie. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă a fost ridicată de aceiaşi autori – Adrian Mateescu, Natalia Victoria Cerba, Elena Nicolae, Filoftia Mitrea şi Origen Trancă, în aceleaşi cauze ce fac obiectul dosarelor nr. 12.080/301/2005, 17.501/301/2005, 11.734/301/2005, 11.876/301/2005, 4.744/3/2006 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.Pentru cele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Iren Kiss, Floare Curpaş, Zoltan Almăşan, Viorel-Adrian Mahu, Ştefan Laza şi Floare Laza, Gheorghe Popon, Ioan Mihai Nicodin, Teoctist Bejenaru, Milena Miucin, Zaharie Văran, Ion Craia, Victoria Iorga, Gheorghe Joldeş şi Simona Georgeta Pop Sabău, Gheorghe Joldeş şi Pantelie Neiconi, Iosif Torok, Iosif Cornel Farcaş şi Ludovic Bereczki în dosarele nr. 4.589/301/2006, nr. 4.572/301/2006, nr. 4.594/301/2006, nr. 5.448/301/2006, nr. 4.567/301/2006, nr. 4.562/301/2006, nr. 4.560/301/2006, nr. 9.074/301/2006, nr. 5.495/301/2006, nr. 5.461/301/2006, nr. 5.460/301/2006, nr. 5.458/301/2006, nr. 5.450/301/2006, nr. 5.449/301/2006, nr. 4.588/301/2006, nr. 4.574/301/2006 şi nr. 4.593/301/2006 ale Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, de Ionel Ciochină, Adrian Sever Ţipan, Dan Badiu, Constantin Radu, Elena Viorica Rodica Zâmbrean, Paul Dumitru, Ion Gagu, Adrian Mateescu, Vasile Matei, Raveica Matei, Alexandru Chioibaş, Rodica Stanciu, Tudora Dărăşteanu, Natalia Victoria Cerba, Aron Butiri, Traian Popa, Fănică Pădineanu, Elena Dumitru, Dumitru Dumitru, Margareta Ema Marieş, Floarea Ciulin, Vasile Pârva, Gheorghe Ciolac, Elena Nicolae, Filoftia Mitrea şi Origen Trancă în dosarele nr. 14.396/301/2005, nr. 14.404/301/2005, nr. 14.410/301/2005, nr. 14.412/301/2005, nr. 17/301/2006, nr. 14.390/301/2005, nr. 14.393/301/2005, nr. 12.080/301/2005, nr. 18.935/301/2005, nr. 16/301/2006, nr. 18.943/301/2005, nr. 17.501/301/2005, nr. 18.952/301/2005, nr. 14.401/301/2005, nr. 14.397/301/2005, nr. 18.950/301/2005, nr. 16.328/301/2005, nr. 12.472/301/2005, nr. 7/301/2006, nr. 26/301/2006, nr. 11.734/301/2005, nr. 11.876/301/2005 şi nr. 4.744/3/2006 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială şi de Dumitru Manoliu şi Tudor Marius Bratu în dosarele nr. 12.097/301/2005 şi nr. 13.790/301/2005 ale Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2006.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Marieta Safta–––-