Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 590 din 6 august 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Aurelia Staiu şi George Staiu în Dosarul nr. 9.623/303/2006 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 996D/2008, care are acelaşi obiect al excepţiei de neconstituţionalitate.La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepţiei, Vasile Donose, avocatul G.G. Florescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Este prezentă şi partea Ştefan Frânculescu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.302D/2007, care are acelaşi obiect al excepţiei de neconstituţionalitate.La apelul nominal se prezintă personal autoarea excepţiei Margot Munteanu, fiind asistată de avocatul G.G. Florescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, precum şi partea Ştefan Florenţiu Frânculescu. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, având în vedere că sunt îndeplinite cerinţele conexării prevăzute de art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.Părţile prezente sunt de acord ca aceste dosare să fie conexate.Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt întrunite condiţiile legale pentru conexare.Curtea, având în vedere că excepţiile au acelaşi obiect, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 996 D/2008 şi nr. 1.302D/2008 la Dosarul nr. 509D/2008, care este primul înregistrat.Cauza se află în stare de judecată.Avocatul G.G. Florescu solicită admiterea excepţiei. În acest sens, reiterează motivele de neconstituţionalitate invocate în notele scrise aflate la dosar. Totodată face referire la o propunere legislativă care vizează modificarea textului de lege criticat, potrivit căreia "proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilului”. Depune un număr de 3 înscrisuri.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că prevederile de lege criticate nu creează un regim discriminatoriu între foştii chiriaşi ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, şi foştii proprietari, deoarece situaţiile avute în vedere de legiuitor sunt diferite.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea din 13 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 9.623 /303/2006, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Aurelia Staiu şi George Staiu.Prin Încheierea din 30 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2.689/299/2005, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Vasile Donose.Prin Încheierea din 17 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2.687/299/2005, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, excepţie ridicată de Margot Munteanu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât "chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/199, urmează să fie desfiinţate sau au fost deja desfiinţate sunt defavorizaţi atât juridic, cât şi material, primind un tratament legislativ ambiguu şi inconsecvent şi măsuri reparatorii minore." În opinia autorilor excepţiei, foştii chiriaşi primesc despăgubiri la valoarea preţului plătit, actualizat, pe când foştii proprietari sunt despăgubiţi la valoarea de piaţă a imobilului. Or, soluţia reglementată de textul de lege criticat este în contradicţie cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în Cauza Raicu contra României, a statuat că despăgubirea ce trebuie plătită în cazul anulării contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil trebuie calculată la valoarea de piaţă a acestuia.De asemenea, se consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale privind dreptul la un proces echitabil, deoarece foştii chiriaşi nu au alt temei de a obţine despăgubiri decât textul de lege criticat, pe când foştii proprietari au la îndemână şi alte mijloace juridice pentru a fi despăgubiţi.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă consideră excepţia întemeiată, întrucât sunt încălcate dispoziţiile constituţionale "privind egalitatea de tratament nediscriminatoriu şi dreptul la un proces echitabil al părţilor".Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă apreciază că textul de lege criticat este în acord cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie şi cu prevederile din actele internaţionale referitoare la proprietate.Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată, arătând că, la data cumpărării imobilului de către chiriaşi, preţul plătit a fost unul de protecţie socială, şi nu la valoarea de piaţă a acestuia.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că Legea nr. 10/2001 este o lege specială în materia revendicării imobiliare, prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, a cărui redactare este următoarea: „(3)Restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.”Textele constituţionale invocate ca fiind încălcate sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi art. 44 alin. (3) şi (6) privind dreptul de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Principala critică de neconstituţionalitate vizează încălcarea principiului egalităţii prevăzut de art. 16 din Constituţie. Autorii excepţiei consideră că textul de lege criticat creează o discriminare între chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, fiind despăgubiţi la valoarea preţului plătit actualizat, şi foştii proprietari pentru care măsurile reparatorii se stabilesc la valoarea de piaţă a imobilului.Curtea, în jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia nr. 2 din 3 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998, a statuat că „violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără se existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite”.În speţă, situaţia juridică a foştilor chiriaşi care au cumpărat, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, imobilele ce urmează a fi restituite, este diferită de cea a foştilor proprietari, care, potrivit Legii nr. 10/2001, urmează a fi despăgubiţi la valoarea de piaţă a imobilului. Aşadar, textul de lege criticat îi vizează pe acei chiriaşi care au fost de rea-credinţă la cumpărarea imobilelor ce au făcut obiectul Legii nr. 112/1995.Pe de altă parte, Curtea, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 413 din 6 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 23 ianuarie 2004), a statuat, referindu-se la Legea nr. 10/2001 că, fiind vorba despre acordarea, prin reglementări legislative, a unor reparaţii pentru bunuri preluate de stat sau de alte persoane juridice în mod abuziv, legiuitorul este liber să opteze cu privire la sfera bunurilor pentru care stabileşte măsuri reparatorii, precum şi la întinderea şi modalitatea de acordare a acestora.Şi, în fine, textul acestui articol este în concordanţă şi cu exigenţele reglementărilor internaţionale avute în vedere de art. 20 din Constituţie.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Aurelia Staiu şi George Staiu în Dosarul nr. 9.623/303/2006 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, de Vasile Donose în Dosarul nr. 2.689/299/2005 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi de Margot Munteanu în Dosarul nr. 2.687/299/2005 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu–––-