DECIZIE nr. 831 din 23 iunie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. 1, art. 92 alin. 4 şi 6, art. 92^1, art. 371^1, art. 371^3, art. 373^1, art. 387 alin. 1 pct. 5 şi alin. 2 şi art. 411 alin. 1 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorFabian Niculae – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. 1, art. 92 alin. 4 şi 6, art. 92^1, art. 371^1,art. 371^3, art. 373^1, art. 387 alin. 1 pct. 5 şi alin. 2 şi art. 411 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Corneliu Călianu în Dosarul nr. 11.404/245/2010 al Judecătoriei Iaşi – Secţia civilă.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, domnul Corneliu Călianu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 11.404/245/2010, Judecătoria Iaşi – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 86 alin. 1, art. 92 alin. 4 şi 6, art. 92^1, art. 371^1, art. 371^3, art. 373^1, art. 387 alin. 1 pct. 5 şi alin. 2 şi art. 411 alin. 1 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Corneliu Călianu, într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare, precum şi a unei cereri de suspendare a executării.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale din perspectiva următoarelor argumente:Prevederile legale criticate prelungesc procedura executării silite, încălcându-se dreptul la un proces echitabil prin depunerea cererii de executare silită la executorul judecătoresc, acesta fiind obligat, la rândul său, să ceară încuviinţarea executării silite instanţei de executare, în loc ca cererea de executare silită să fie considerată cerere de chemare în judecată şi să fie depusă direct la instanţa care să procedeze în consecinţă.De asemenea, se încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, întrucât încuviinţarea executării silite se dispune fără citarea părţilor.Mai mult, o entitate administrativă nu are ce să caute într-un proces civil în care se stabilesc culpe şi responsabilităţi între părţi cu care nu are nicio legătură procesuală. Executorul judecătoresc trebuie să intervină după ce instanţa de executare dispune, cu respectarea drepturilor ambelor părţi, începerea executării silite.Între momentul depunerii cererii de încuviinţare a executării silite şi executarea propriu-zisă se întocmesc, în mod inutil, o serie de dosare şi acte al căror cost este suportat fie de către debitor, fie de către creditor.Totodată, având în vedere faptul că executarea silită este o parte a procesului civil, se încalcă toate principiile procesului civil.Judecătoria Iaşi – Secţia civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 86 alin. 1, art. 92 alin. 4 şi 6, art. 92^1, art. 371^1, art. 371^3, art. 373^1, art. 387 alin. 1 pct. 5 şi alin. 2 şi art. 411 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care la data sesizării aveau următorul conţinut:– Art. 86 alin. 1: "Comunicarea cererilor şi a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul.";– Art. 92 alin. 4 şi 6: "Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverinţa de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citaţia în mâna lor; dacă cei arătaţi nu voiesc să primească citaţia sau sunt lipsă, agentul va afişa citaţia, fie pe uşa locuinţei celui citat, fie, dacă nu are indicaţia apartamentului sau camerei locuite, pe uşa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.[…]Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi la comunicarea sau notificarea oricărui alt act de procedură.";– Art. 92^1: "Comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afişare în cazul persoanelor juridice, precum şi al asociaţiilor sau societăţilor care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepţia cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora.";– Art. 371^1: "Obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă legea nu prevede altfel.Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare.";– Art. 371^3: "Veniturile şi bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă, potrivit legii, sunt urmăribile şi numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor.Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.";– Art. 373^1: "Cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, de îndată, va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv.Asupra cererii de încuviinţare, preşedintele instanţei de executare se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Încheierea de încuviinţare a cererii de executare silită nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.După încuviinţarea cererii potrivit alin. 2, la instanţa de executare se va alcătui un dosar privind executarea, la care executorul judecătoresc este obligat să depună câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia.În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.Dacă socoteşte că este în interesul executării, executorul judecătoresc îl va putea invita pe debitor pentru a-i cere, în scris, în condiţiile legii, lămuriri în legătură cu veniturile şi bunurile sale asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea, precum şi pentru a-l determina să execute de bunăvoie obligaţia sa, arătându-i consecinţele la care s-ar expune în cazul executării silite.Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle necesare, precum şi darea de informaţii incomplete ori eronate atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum şi aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 108^2 alin. 2, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală.În situaţia prevăzută de art. 371^7 alin. 1, executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părţii să îşi îndeplinească de îndată obligaţia de avansare a cheltuielilor de executare.";– Art. 387 alin. 1 pct. 5 şi alin. 2: "În afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunică debitorului o somaţie care va cuprinde următoarele: […]5. termenul în care cel somat urmează să-şi execute de bunăvoie obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi arătarea consecinţelor nerespectării acesteia; […]Dacă în termenul arătat în somaţie debitorul nu-şi execută de bunăvoie obligaţia, executorul judecătoresc va proceda de îndată la executarea silită.";– Art. 411 alin. 1: "Dacă în termen de o zi de la primirea somaţiei debitorul nu plăteşte suma datorată, executorul judecătoresc de pe lângă instanţa de executare va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, chiar dacă acestea sunt deţinute de un terţ."Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, art. 373^1 a fost modificat prin art. I pct. 36 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, şi are următorul cuprins:– Art. 373^1: "Cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv.Instanţa de executare încuviinţează executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, printr-o singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviinţare a executării silite.În temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviinţare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege, dispoziţiile art. 3711 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător, încuviinţarea executării silite este de drept valabilă şi pentru titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate.Instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă:1. cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat;2. titlul nu a fost învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această cerinţă este necesară pentru pornirea executării silite;3. creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă.4. titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;5. există alte impedimente prevăzute de lege.Încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.Dacă socoteşte că este în interesul executării, executorul judecătoresc îl va putea invita pe debitor pentru a-i cere, în scris, în condiţiile legii, lămuriri în legătură cu veniturile şi bunurile sale, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie, asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea, precum şi pentru a-l determina să execute de bunăvoie obligaţia sa, arătându-i consecinţele la care s-ar expune în cazul continuării executării silite. În toate cazurile, debitorul va fi informat cu privire la cuantumul estimativ al cheltuielilor de executare.Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle necesare, precum şi darea de informaţii incomplete ori eronate atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum şi aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 108^2 alin. 2, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală.În situaţia prevăzută la art. 371^7 alin. 1, executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părţii să îşi îndeplinească de îndată obligaţia de avansare a cheltuielilor de executare."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi alin. (4) privind statul român şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiţie şi art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 373^1 au fost modificate prin Legea nr. 202/2010.De asemenea, Curtea reţine că prin Decizia nr. 766*) din 15 iunie 2011, Curtea Constituţională şi-a reconsiderat jurisprudenţa cu privire la sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, constatând că aceasta este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.–––Notă …
*) Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.Astfel, Curtea a statuat că "se poate solicita controlul de constituţionalitate numai al acelor dispoziţii legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluţionarea litigiilor aflate pe rolul instanţelor, legi sau ordonanţe în ansamblu ori doar anumite reglementări din cuprinsul acestora. Instituirea acestei proceduri de control al constituţionalităţii legii aplicabile în cauza dedusă judecăţii instanţei de fond, ca modalitate de acces la justiţie, implică în mod necesar asigurarea posibilităţii de a o utiliza pentru toţi cei care au un drept, un interes legitim, capacitate şi calitate procesuală. Condiţia ca dispoziţia legală criticată pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei este, evident, necesară, dar şi suficientă."Curtea a mai constatat că "prin aplicarea rigidă a condiţiei ca legea sau ordonanţa să fie "în vigoare" la data ridicării excepţiei, ca şi la data soluţionării acesteia de Curtea Constituţională, se înlătură de la controlul de constituţionalitate dispoziţiile legale determinante în soluţionarea cauzei".În aceste condiţii, Curtea va analiza constituţionalitatea dispoziţiilor art. 373^1 în forma avută la data sesizării sale.Astfel, examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că susţinerile autorului acesteia sunt neîntemeiate. Aşa cum a reţinut şi în Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, procesul civil constituie activitatea desfăşurată de instanţă, părţi, organe de executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în cauzele civile, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile deduse judecăţii şi executării silite a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii. Aşadar, procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bună voie obligaţia.Caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garanţiilor ce caracterizează dreptul la un proces echitabil atât în faza judecăţii, cât şi a executării silite, cea mai importantă dintre aceste garanţii fiind "dreptul la un tribunal" în sensul art. 21 din Constituţie şi al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adică liberul acces la o instanţă independentă şi imparţială, stabilită prin lege, şi controlul actelor efectuate în ambele faze ale procesului de către instanţele judecătoreşti.În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a statuat în jurisprudenţa sa că "dreptul la un tribunal garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părţi. Executarea unei sentinţe, a oricărei instanţe, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces" în sensul art. 6." (Hotărârea din 12 iulie 2007, pronunţată în Cauza SC Ruxandra Trading împotriva României şi Hotărârea Hornsby împotriva Greciei, 1997).Autorul excepţiei susţine însă că prin recurgerea la instituţia executorului judecătoresc, care ar avea anumite atribuţii discreţionare în materia declanşării procedurii executării silite (cum ar fi impunerea unor termene imposibil de respectat), se poate ajunge la abuzuri din partea acestuia. Acesta ar trebui, în opinia autorului, să fie sesizat de către instanţa de judecată doar pentru efectuarea executării silite.Curtea reţine că executorul judecătoresc este un auxiliar al justiţiei, având, prin natura competenţelor sale specializate, un rol important în procesul executării titlurilor executorii, fiind învestit să îndeplinească un serviciu de interes public.Legiuitorul a ales să încredinţeze acestuia o parte din actele pe care le presupune etapa executării silite, luând în considerare competenţele specializate ale executorului judecătoresc, ca parte a unui mecanism în care instanţa de judecată este implicată pentru a garanta corectitudinea acestei etape. Opţiunea legiuitorului s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor constituţionale a căror încălcare este invocată de către legiuitor.De asemenea, cu privire la criticile referitoare la faptul că încuviinţarea executării silite se dispune fără citarea părţilor, Curtea mai constată că dispoziţiile art. 373^1 din Codul de procedură civilă reprezintă norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate hotărî să nu supună regulilor de citare sau de exercitare a căilor de atac anumite proceduri, în considerarea caracterului specific al acestora ori în vederea asigurării celerităţii în procesul civil. De altfel, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituţională a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Pe cale de consecinţă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie sau al folosirii căilor de atac presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, dar numai în formele şi în modalităţile instituite de lege.În aceste condiţii Curtea nu poate reţine încălcarea art. 1 alin. (3) şi (4), a art. 15 alin. (1) şi a art. 16 din Constituţie.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. 1, art. 92 alin. 4 şi 6, art. 92^1, art. 371^1, art. 371^3, art. 373^1, art. 387 alin. 1 pct. 5 şi alin. 2 şi art. 411 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Corneliu Călianu în Dosarul nr. 11.404/245/2010 al Judecătoriei Iaşi – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iunie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește