DECIZIE nr. 83 din 8 martie 2001

privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 alin. 2, 3 şi 6, ale art. 183 alin. 1 şi 2, ale art. 284^1, ale art. 48 lit. d), ale art. 52 alin. 2 şi ale art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c) şi alin. 2 din Codul de procedură penală



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorCristina Radu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 alin. 2, 3 şi 6, ale art. 183 alin. 1 şi 2, ale art. 284^1, ale art. 48 lit. d), ale art. 52 alin. 2 şi ale art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c) şi alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anton Sommert în Dosarul nr. 2.089/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 1 martie 2001 în prezenta autorului excepţiei şi a reprezentantului Ministerului Public şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 8 martie 2001.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 21 iunie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 2.089/2000, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 alin. 2, 3 şi 6, ale art. 183 alin. 1 şi 2, ale art. 284^1, ale art. 48 lit. d), ale art. 52 alin. 2 şi ale art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c) şi alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anton Sommert.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile criticate din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 18 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 26 alin. (1), art. 48 alin. (3), art. 50 alin. (2), art. 123 alin. (1) şi (2), art. 125 alin. (1), art. 130 alin. (1) şi ale art. 131 alin. (1) din Constituţie.Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală, exprimandu-şi opinia în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, apreciază ca excepţia ridicată este admisibilă, întrucât textele de lege criticate „sunt norme procedurale de care depinde soluţionarea cauzei, acestea nefacand până în prezent obiectul vreunui control de constituţionalitate”. În continuare instanţa arata ca singurele norme constituţionale pertinente în cauza sunt cele prevăzute la art. 21 şi 24, dar nici unul dintre textele de lege criticate nu contravine acestor norme, excepţia ridicată nefiind intemeiata.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia ridicată nu este intemeiata, întrucât textele procedurale penale criticate nu contravin nici unei dispoziţii şi nici unui principiu dintre cele prevăzute în Constituţie. Astfel, acestea: a) nu afectează atributele statului român ca stat de drept; b) nu încalcă nici o convenţie sau tratat internaţional; c) nu împiedica cetăţenii sa beneficieze de drepturile şi libertăţile conferite de Constituţie şi de alte legi; d) nu încalcă principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminarii, fiind deopotrivă aplicabile tuturor cetăţenilor aflaţi în aceeaşi situaţie; e) nu ingradesc exerciţiul drepturilor cetăţenilor străini; f) nu ingradesc accesul liber la justiţie; g) nu aduc atingere dreptului la viaţa şi la integritate fizica şi psihică al persoanei; h) nu ingradesc exerciţiul dreptului la apărare; i) nu ating respectarea şi ocrotirea de către autorităţile publice a vieţii intime, familiale şi private; j) nu au nici o legătură cu răspunderea statului pentru erorile judiciare; k) nu vizează fidelitatea faţă de ţara; l) nu au nici o legătură cu înfăptuirea justiţiei în numele legii şi nici cu independenta judecătorilor; m) nu determina înfăptuirea justiţiei prin alte organisme; n) nu vizează rolul şi atribuţiile Ministerului Public. În concluzie, se retine ca toate dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele dispoziţii din Codul de procedură penală:– Art. 291 alin. 2, 3 şi 6: "Neprezentarea părţilor citate nu împiedica judecarea cauzei. Când instanţa considera ca este necesară prezenta uneia dintre părţile lipsa, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia, amanand în acest scop judecata.Partea prezenta la un termen nu mai este citata pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene. […]Când judecata rămâne în continuare, părţile şi celelalte persoane care participa la proces nu se mai citeaza.";– Art. 183: "O persoana poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 176, dacă fiind anterior citata nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenta ei este necesară.Invinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacă organul de urmărire penală sau instanţa constata motivat ca în interesul rezolvarii cauzei se impune această măsură.";– Art. 284^1: "În cazul infracţiunilor arătate în art. 279 alin. 2 lit. a), lipsa nejustificată a părţii vătămate la doua termene consecutive în faţa primei instanţe este considerată drept retragere a plângerii prealabile.";– Art. 48: "Judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectiva: […]d) exista împrejurări din care rezultă ca este interesat sub orice formă, el, soţul sau vreo ruda apropiată."; … – Art. 52 alin. 2: "Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultandu-se procurorul când este prezent în instanţa, iar dacă se găseşte necesar, şi părţile, precum şi persoana care se abţine sau a carei recuzare se cere.";– Art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c): "În caz de achitare sau de încetare a procesului penal în faţa instanţei de judecată, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate după cum urmează: […]2. În caz de încetare a procesului penal, de către: […]c) partea vătămată, în caz de retragere a plângerii."; … – Art. 192 alin. 2: "În cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea."Normele constituţionale invocate de autorii excepţiei ca fiind incalcate sunt următoarele:– Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.";– Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."; … – Art. 15 alin. (1): "Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.";– Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege."; … – Art. 18 alin. (1): "Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi.";– Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."; … – Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 22 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul la viaţa, precum şi dreptul la integritate fizica şi psihică ale persoanei sunt garantate.(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant."; … – Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";– Art. 26 alin. (1): "Autorităţile publice respecta şi ocrotesc viaţa intima, familială şi privată".;– Art. 48 alin. (3): "Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale.";– Art. 50 alin. (2): "Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţa a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.";– Art. 123: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. (2) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii."; … – Art. 125 alin. (1): "Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.";– Art. 130 alin. (1): "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.";– Art. 131 alin. (1): "Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei."Analizând cererea prin care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, sub aspectul comparării conţinutului textelor reproduse în extenso cu numerotarea acestora, Curtea constata ca autorul excepţiei a înţeles sa invoce neconstituţionalitatea art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c), iar nu pe cea a "art. 192 alin. 2 lit. c)", întrucât în realitate alin. 2 al art. 192 nu conţine "lit. c)". De asemenea, acesta a înţeles sa invoce neconstituţionalitatea alin. 2 al art. 192, iar nu pe cea a alin. 3 al aceluiaşi articol, care în realitate are un conţinut diferit faţă de textul citat de către autorul excepţiei.De asemenea, Curtea constata ca soluţionarea cauzei nu depinde de întreg ansamblul normelor procesual penale criticate, astfel încât, având în vedere dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea decide numai asupra constituţionalităţii unor dispoziţii legale în vigoare de care depinde soluţionarea pricinii, urmează ca, în temeiul alin. (6) al aceluiaşi articol, să se respingă, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate cu referire la dispoziţiile art. 291 alin. 2 şi 6, ale art. 183 alin. 1 şi 2, precum şi ale art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală.Curtea retine ca fiind determinante în soluţionarea cauzei doar dispoziţiile art. 284^1 (lipsa nejustificată a părţii vătămate la doua termene de judecată), ale art. 291 alin. 3 (citarea părţilor la judecata), ale art. 48 lit. d) şi ale art. 52 alin. 2 (modul de examinare a problemei incompatibilitatii judecătorilor şi al rezolvarii cererii de recuzare), precum şi ale art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c) (obligarea părţii vătămate la plata cheltuielilor judiciare) din Codul de procedură penală. În consecinţa, controlul de constituţionalitate se va limita la aceste dispoziţii legale.Examinând dispoziţiile constituţionale invocate, Curtea constata ca acestea vizează principii, drepturi şi obligaţii reglementate de Constituţie prin art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi (2) şi prin art. 24 alin. (1), referitoare, respectiv, la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, fără privilegii şi fără discriminări, la dreptul de acces liber la justiţie şi la garantarea dreptului la apărare. Asadar, examinarea constituţionalităţii textelor de lege criticate urmează să se facă cu raportare numai la aceste norme constituţionale, celelalte norme invocate de autorul excepţiei nefiind incidente în cauza.Analizând critica de neconstituţionalitate cu referire la dispoziţiile art. 284^1 din Codul de procedură penală, Curtea observa ca acestea sunt aplicabile doar în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 279 alin. 2 lit. a) din acelaşi cod, respectiv la acele 8 infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar aceasta plângere se adresează direct instanţei de judecată. Aceasta reglementare constituie o excepţie de la principiul oficialitatii procesului penal. În cazul acestor infracţiuni de o gravitate mai redusă legea conferă persoanei vătămate dreptul de dispoziţie cu privire la pornirea procesului penal ori la continuarea acestuia. Potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. 1 şi 2 din Codul penal lipsa plângerii prealabile, precum şi retragerea acesteia inlatura răspunderea penală, având drept consecinţa încetarea procesului penal. Conform art. 284^1 din Codul de procedură penală lipsa nejustificată a părţii vătămate la doua termene consecutive, dar numai în faţa primei instanţe, echivaleaza, ca manifestare de voinţa, cu retragerea plângerii prealabile. Aceasta pentru ca absenta nejustificată şi consecutiva demonstreaza lipsa de voinţa şi de staruinta a părţii vătămate pentru continuarea procesului penal, deci retragerea tacită a plângerii.Curtea nu poate retine încălcarea principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, pentru ca dispoziţiile legale criticate sunt aplicabile pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie. Nu este afectat nici dreptul de acces la justiţie, deoarece persoana vătămată s-a adresat fără nici o ingradire justiţiei şi depinde de ea dacă insista sau nu pentru continuarea procesului. Nici dreptul la apărare nu este îngrădit, acesta putându-se exercită pe tot parcursul procesului.Problema dacă lipsa, la doua termene consecutive, a părţii vătămate este sau nu este justificată aparţine competentei exclusive a instanţei de judecată. În acest scop partea are posibilitatea sa încunoştinţeze prima instanţa despre cauzele care justifica absenta sa ori să le invoce în faţa instanţei de recurs.Curtea mai constata ca în procesul penal necitarea părţilor pentru termenele următoare nu poate fi interpretată ca o atingere adusă dreptului la apărare, întrucât se considera ca exista obligaţia părţii de a se informa singura cu privire la eventualele termene ulterioare, acest minim de diligenta dându-i posibilitatea sa ia cunoştinţa de conţinutul dezbaterilor, sa participe la desfăşurarea acestora în scopul pregătirii şi sustinerii propriei apărări. În acest sens este de altfel şi jurisprudenta Curţii Constituţionale (de exemplu Decizia nr. 146 din 14 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 15 noiembrie 2000).Curtea constata ca stabilirea incompatibilitatii judecătorului, precum şi rezolvarea declaraţiei de abţinere ori a cererii de recuzare reprezintă probleme de fapt şi de aplicare corecta a legii, de competenţa exclusiva a instanţelor de judecată. Prin urmare, textele art. 48 lit. d) şi ale art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin nici unei dispoziţii sau vreunui principiu constituţional.Examinând dispoziţiile art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea retine ca nici o norma constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovata pentru provocarea acelor cheltuieli. În cazul în care partea vătămată s-a adresat justiţiei, dar ulterior îşi retrage plângerea (expres sau tacit), este firesc ca ea să fie obligată la plata cheltuielilor ocazionate, întrucât nu mai este posibila stabilirea vinovatiei altei persoane.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum şi al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 alin. 2 şi 6, ale art. 183 alin. 1 şi 2 şi ale art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anton Sommert în Dosarul nr. 2.089/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală.2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 alin. 3, ale art. 284^1, ale art. 48 lit. d), ale art. 52 alin. 2 şi ale art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 martie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Cristina Radu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește