DECIZIE nr. 83 din 8 februarie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Primcom" – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.571/2005 al Judecătoriei Pucioasa.La apelul nominal se prezintă avocatul autoarei excepţiei, Cristian Florian Pop, lipsind partea Societatea Comercială "Textila Sinmatex" – S.A., faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Având cuvântul pe fondul cauzei, avocatul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate susţine admiterea criticii, întrucât dispoziţiile procesuale cuprinse în art. 18^1 îngrădesc posibilitatea părţii interesate de a solicita instanţei judecătoreşti învestite trimiterea cauzei spre judecare instanţei competente material, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că raţiunea care a stat la baza adoptării art. 18^1 din Codul de procedură civilă o constituie respectarea principiului celerităţii, prevăzut expres de art. 21 alin. (3) din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 30 iunie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.571/2005, Judecătoria Pucioasa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Primcom" – S.A. din Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că raţiunea legiuitorului de a stabili competenţa materială a instanţelor judecătoreşti ţine de anumiţi factori legali şi morali, printre care asigurarea posibilităţii justiţiabilului de a fi judecat de o instanţă formată din judecători competenţi atât din punct de vedere al cunoştinţelor acumulate în timp, cât şi al profesionalismului lor. Or, art. 18^1 din Codul de procedură civilă înfrânge dispoziţiile art. 21 din Constituţie referitoare la liberul acces la justiţie şi creează o inegalitate între reclamant şi pârât sub aspectul alegerii instanţei care să soluţioneze litigiul, încălcând astfel principiul egalităţii armelor, circumscris noţiunii de proces echitabil. De asemenea, netrimiterea cauzei la instanţa devenită competentă în urma modificării cuantumului valorii obiectului nu respectă nici condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, iar aplicarea textului de lege criticat determină judecarea pricinii de o instanţă necompetentă material după valoare, cu încălcarea normelor imperative prevăzute de art. 2 din Codul de procedură civilă şi a dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie.Judecătoria Pucioasa apreciază ca fiind neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 din Codul de procedură civilă.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate, prin care sunt sancţionate faptele culpabile ale unor persoane care au cauzat starea de insolvenţă a debitorului, sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18^1 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: "Instanţa învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece, chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect".Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3), care prevăd accesul liber la justiţie, ale art. 53, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, şi ale art. 126 alin. (2) privind instanţele judecătoreşti.Examinând dispoziţiile Codului de procedură civilă, Curtea observă că delimitarea activităţii instanţelor judecătoreşti, între ele, se realizează prin intermediul regulilor competenţei jurisdicţionale, materiale şi teritoriale. În cadrul competenţei materiale, criteriul referitor la natura cauzei este hotărâtor pentru stabilirea instanţelor competente de a judeca litigiile deduse justiţiei. Însă, ori de câte ori litigii de aceeaşi natură sunt distribuite unor instanţe de grade diferite, criteriul menţionat nu poate determina de unul singur delimitarea competenţei, astfel încât este nevoie de utilizarea celorlalte criterii obiective prevăzute de lege, cum ar fi importanţa economică sau valoarea obiectului pricinii, calitatea părţilor sau urgenţa soluţionării procesului.Dispoziţiile art. 18^1 din Codul de procedură civilă fac trimitere la criteriul valoric ce determină stabilirea competenţei materiale a instanţei şi au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 în scopul eliminării unor probleme de interpretare pe care le-a ridicat aplicarea în practică a acestui criteriu. Prevederile legale criticate, cuprinse în titlul III „Dispoziţii speciale” al cărţii I „Competenţa instanţelor judecătoreşti”, stabilesc competenţa instanţei, învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului, de a judeca litigiul chiar dacă, ulterior sesizării sale, intervin modificări în ceea ce priveşte valoarea obiectului litigiului. Prin urmare, norma procedurală este incidentă în cazul litigiilor evaluabile în bani doar cu privire la modificările survenite pe parcursul desfăşurării procesului şi numai în situaţia în care aceste modificări se referă la obiectul indicat în actul de învestire, respectiv în cererea de chemare în judecată. Textul are o valoare de principiu, deoarece confirmă regula potrivit căreia competenţa se fixează încă din momentul sesizării instanţei, cererea de chemare în judecată, ca element al acţiunii civile, individualizând instanţa.În virtutea acestui text de lege, instanţa judecătorească învestită prin cererea de chemare în judecată îşi prelungeşte competenţa cu privire la soluţionarea litigiului al cărui obiect şi-a modificat valoarea. Curtea constată că o atare soluţie legislativă este justificată de necesitatea realizării unei bune administrări a justiţiei, printr-o judecată a cauzei într-un termen rezonabil, finalitatea prevederilor art. 18^1 din Codul de procedură civilă fiind aceea de a evita declinările de competenţă impuse de majorarea sau micşorarea cuantumului obiectului supus litigiului.În considerarea celor arătate, Curtea nu poate reţine critica potrivit căreia art. 18^1 din Codul de procedură civilă aduce atingere dispoziţiilor art. 21 alin. (1), (2) şi (3), care prevăd accesul liber la justiţie, şi ale art. 53, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, textul de lege criticat constituind o normă de procedură reglementată de legiuitor în temeiul prevederilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2).Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Primcom" – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.571/2005 al Judecătoriei Pucioasa.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 februarie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește