DECIZIE nr. 83 din 19 mai 1998

privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 22/1997 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicată



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecător Romul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorPaula C. Pantea – procurorDoina Suliman – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 22 din 26 mai 1997 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicată, ridicată de Diaconu Emilian în Dosarul nr. 2.724/1997 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 12 mai 1998 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 19 mai 1998.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea de Apel Galaţi – Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Încheierea din 24 noiembrie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 2.724/1997, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 22/1997 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicată, invocată de Diaconu Emilian într-o cauza civilă ce are ca obiect anularea Hotărârii Consiliului Judeţean Vrancea nr. 38 din 12 septembrie 1997, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia de vicepreşedinte al acestui consiliu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale atacate contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. o) şi ale art. 114 alin. (1) şi (4) din Constituţie.Exprimindu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca "ordonanţa de urgenţă este neconstitutionala", deoarece, potrivit art. 72 din Constituţie, reglementarea pe care o instituie este de domeniul legii organice, iar, conform prevederilor constituţionale ale art. 144 alin. (1), Guvernul poate fi abilitat prin lege sa emita ordonanţe numai în domenii care nu fac obiectul legilor organice.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.În punctul sau de vedere Guvernul apreciază ca "excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 22/1997 este neîntemeiată”, deoarece ordonanţele de urgenta, constituind o excepţie de la regula instituită la art. 114 alin. (1) din Constituţie, pot fi emise în orice domeniu, asa încât „restrictia referitoare la domeniile rezervate legilor organice nu operează”.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.Potrivit art. 5 din Legea nr. 47/1992, s-au cerut relaţii Consiliului Legislativ în legătură cu avizarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 22/1997. În răspunsul primit se arata, ca, iniţial, Guvernul elaborase un proiect de lege care, ulterior, a fost transformat în ordonanţa de urgenţă. În cadrul dezbaterilor care au avut loc în şedinţa publică din data de 12 mai 1998, reprezentantul Ministerului Public, având în vedere deciziile Curţii Constituţionale nr. 65/1995 şi nr. 34/1998 şi considerând ca dispoziţiile atacate contravin art. 114 alin. (4) din Constituţie, a pus concluzii de admitere a excepţiei invocate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, răspunsul comunicat de Consiliul Legislativ, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 22/1997, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.Motivele de neconstituţionalitate invocate privesc încălcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora ordonanţa de urgenţă se poate emite numai în cazuri excepţionale, precum şi a prevederilor alin. (1) al acestui articol, potrivit cărora este interzisă abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în domeniile legilor organice, prevedere pe care autorul excepţiei o considera aplicabilă şi în ceea ce priveşte ordonanţele de urgenta. Interesul urmărit prin excepţia ridicată este infirmarea constituţionalităţii prevederilor alin. (4^1), introdus prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 22/1997 la art. 67 din Legea nr. 69/1991, republicată. Motivele de neconstituţionalitate invocate privesc însă ordonanţa în ansamblul sau, astfel încât nu pot fi disociate spre a ne referi numai la prevederile sus-menţionate, direct aplicabile procesului. Primul motiv de neconstituţionalitate invocat, legal de încălcarea condiţiei constituţionale prevăzute la art. 114 alin. (4), ca ordonanţa de urgenţă să fie emisă numai în cazuri excepţionale, este întemeiat. Nici existenta unei situaţii excepţionale, nici necesitatea instituirii de urgenta a măsurilor prevăzute în ordonanţa nu pot fi reţinute.Asa cum rezultă din relaţiile comunicate de Consiliul Legislativ, iniţial, pentru reglementarea aspectelor prevăzute în ordonanţa de urgenţă Guvernul elaborase un proiect de lege. În expunerea de motive la acest proiect se face referire exclusiv la necesitatea îmbunătăţirii cadrului legislativ privind autonomia locală, în concordanta cu "actualul program de guvernare", şi pentru eliminarea unor imperfectiuni şi neclaritati, precum şi completarea unor insuficiente, fără nici o menţiune cu privire la existenta unor situaţii ce ar impune adoptarea de urgenta a acestei reglementări. De aceea nici nu s-a solicitat dezbaterea proiectului în procedura de urgenta. Proiectul de lege a fost avizat de Consiliul Legislativ la data de 10 mai 1997. Peste 9 zile, proiectul de lege, transformat într-un proiect de ordonanţa de urgenţă, s-a trimis la avizare şi, ulterior, ordonanţa de urgenţă a fost adoptată de Guvern. Conţinutul ordonanţei de urgenta, cu excepţia unor aspecte de amănunt, este acelaşi cu al proiectului de lege anterior, iar nota de fundamentare are acelaşi cuprins cu cel al expunerii de motive precedente, fără a se invoca, cel puţin, existenta unei situaţii excepţionale care ar fi justificat urgenta adoptării reglementării respective pe calea ordonanţei de urgenta.Rezultă, din cele arătate, ca scopul urmărit de Guvern a fost acela de a institui o nou reglementare, direct aplicabilă, procedeu prin care însă s-a încălcat competenţa constituţională a Parlamentului, prevăzută la art. 58 din Constituţie, în calitate de unica autoritate legiuitoare a tarii.Astfel cum s-a arata prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 65/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, cazul excepţional, de care depinde legitimitatea constituţională a ordonanţei de urgenta, se justifica "pe necesitatea şi urgenta reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public". Nici în expunerea de motive la proiectul de lege iniţial, nici în mota de fundamentare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 22/1997 şi nici în justificările prezentate de reprezentantul Guvernului la dezbaterile care au avut loc în şedinţa Senatului din 17 martie 1998, ca şi în celelalte luari de cuvânt din aceasta şedinţa, asa cum rezultă din stenografia publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 47 din 8 aprilie 1998, nu s-a făcut referire la existenta unor împrejurări care să justifice cazul excepţional şi urgenta reglementării situaţiei. Cazul excepţional are un caracter obiectiv, în sensul că existenta sa nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns sa reactioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenta. De aceea, în nici un fel nu constituie un caz excepţional schimbarea de către Guvern a opţiunii sale cu privire la actul legislativ folosit. Ordonanţa de urgenta nu constituie o alternativa aflată la discretia Guvernului, prin care acesta şi-ar putea încalcă obligaţia sa constituţională de a asigura, în vederea îndeplinirii programului sau de guvernare, reglementarea prin lege, de către Parlament, a relaţiilor ce constituie obiectul acestei reglementări.De altfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 34/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, se arata ca "modificarea sau unificarea legislaţiei într-un domeniu sau altul nu justifica, prin ea însăşi emiterea unei ordonanţe de urgenţă". Or, scopul urmărit de adoptarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 22/1997 a fost perfecţionarea legislaţiei, asa cum rezultă atât din expunerea de motive la proiectul de lege iniţial, cat şi din nota de fundamentare a ordonanţei de urgenta şi din dezbaterile care au avut loc la Senat.Asa cum se arata în stenograma şedinţei Senatului din 17 martie 1998, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 22/1997 a fost respinsă la votul final, pe ansamblul reglementării, după ce fuseseră adoptate, în parte, prevederile articolelor. Semnificatia acestui vot priveşte deci necesitatea ordonanţei de urgenta în întregime, ceea ce exclude, de plano, existenta unui caz excepţional care ar fi impus adoptarea ei. De altfel însăşi întârzierea cu aproape un an a discutarii în Parlament a ordonanţei de urgenta infirma urgenta reglementării instituite de ordonanţa, iar în punctul de vedere al Guvernului nu se face nici o referire la acest aspect.În concluzie, intenţia iniţială a Guvernului a fost promovarea unui proiect de lege, pentru ca, în fapt, condiţiile ce caracterizează cazul excepţional, de care depinde legitimitatea constituţionalităţii ordonanţei de urgenta a Guvernului erau întrunite, o modificare legislativă nefiind de natura sa justifice emiterea unei asemenea ordonanţe. Schimbarea ulterioară a acestei orientări, prin emiterea noii reglementări preconizate, sub forma unei ordonanţe de urgenţă, este, de aceea, neconstitutionala.În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de neconstituţionalitate, legat de reglementarea prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 22/1997 a unui domeniu rezervat legii organice, este incontestabil ca Legea nr. 69/1991, întrucât priveşte administraţia publică locală, constituie, potrivit art. 72 alin. (3) lit. a) din Constituţie, o lege organică. Prin Decizia nr. 34/1998, sus-menţionată, Curtea Constituţională a statuat ca interdicţia reglementării prin ordonanţa în domenii rezervate legii organice nu este aplicabilă ordonanţei de urgenta a Guvernului. Cu majoritate de voturi, Curtea constata că nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea acestei practici.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 1, al art. 2, al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legii DECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate invocată de Diaconu Emilian din Dosarul nr. 2.724/1997 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi constata ca dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 22/1997 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicată, sunt neconstituţionale.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 mai 1998.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,prof.univ.dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Doina Suliman–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește