Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 3 septembrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 4 alin. (1) şi (3), art. 5 şi art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 privind unele măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de către alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere, pensionarilor sau disponibilizaţilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 4 alin. (1) şi (3), art. 5 şi art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004, excepţie ridicată de Cătălin Ciucă în Dosarul nr. 7.043/233/2006 al Tribunalului Galaţi – Secţia civilă.La apelul nominal răspunde, pentru Societatea Comercială "Electrica Distribuţie Muntenia Nord" S.A. – Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Galaţi, consilier juridic Elena Drăgan, cu delegaţie la dosar, constatându-se lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul părţii prezente solicită respingerea excepţiei. În esenţă, arată că principala critică de neconstituţionalitate constă în aceea că textele de lege supuse controlului de constituţionalitate nu nominalizează printre categoriile de chiriaşi cărora le pot fi vândute locuinţele din patrimoniul societăţilor comerciale din anumite sectoare de activitate şi salariaţilor transferaţi. În legătură cu aceasta precizează că Legea nr. 189/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 include printre beneficiari şi salariaţii transferaţi, astfel că excepţia urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. Depune întâmpinare.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât consideră că textele de lege criticate nu sunt contrare dispoziţiilor din Constituţie invocate ca fiind încălcate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 18 ianuarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 7.043/233/2006, Tribunalul Galaţi – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 4 alin. (1) şi (3), art. 5 şi art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 privind unele măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de către alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere, pensionarilor sau disponibilizaţilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici. Excepţia a fost ridicată de Cătălin Ciucă într-o cauză civilă, în apel, având ca obiect obligaţia de a face.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că modalitatea de stabilire şi implicit cuantumul preţului de vânzare a locuinţelor, astfel cum sunt prevăzute de textele de lege criticate "nu respectă cerinţele impuse de o reală protecţie socială", precum şi faptul că depăşirea termenului în interiorul căruia cei vizaţi de dispoziţiile ordonanţei trebuie să îşi manifeste voinţa de a cumpăra, "nu ar trebui să ducă la pierderea dreptului de a cumpăra prevăzut de Legea locuinţei nr. 85/1992„. În acest sens, în esenţă, se susţine că prevederile: art. 1 din ordonanţa criticată, potrivit cărora societăţile comerciale pot să vândă locuinţele pe care le au în patrimoniu la data intrării în vigoare a ordonanţei personalului propriu şi salariaţilor care sunt titulari ai contractelor de închiriere, sunt neconstituţionale, întrucât nu dispun şi cu privire la salariaţii transferaţi în interes de serviciu; art. 4, referitoare la stabilirea preţului de vânzare pe baza unui raport de evaluare întocmit de evaluatori selecţionaţi conform legii, „nu au nimic comun cu dreptul constituţional de protecţie socială”, întrucât evaluatorul „este preocupat de estimarea unei valori de piaţă cât mai apropiată de realitate, pentru a cunoaşte care poate fi preţul maxim pentru cumpărător.” Consideră că „nu este indiferent dacă valoarea la care se face referire în raport este o valoare de piaţă sau o valoare de investiţie”, fiind de neacceptat „pretenţia unităţii vânzătoare de a încasa preţul pieţii”, în condiţiile în care „din legea privind înfiinţarea societăţilor comerciale reiese clar că un procent din profitul societăţii trebuie să se regăsească şi în salariile angajaţilor.” Art. 4 contravine şi art. 16 din Constituţie, prin aceea că „ordonanţa în cauză propune un evaluator”; posibilitatea prevăzută de art. 5 din ordonanţă, de închiriere a locuinţelor dacă acestea nu sunt cumpărate de chiriaşi, nu este realizabilă, „întrucât chiriile locuinţelor de serviciu din acest minister sunt exagerat de mari”, nu respectă Hotărârea Guvernului nr. 310/2007 şi plata acestora se face „în sistem hotelier cu factură fiscală cu TVA”, precum şi că adevăratele motive pentru care nu au fost depuse cereri de cumpărare în termen util sunt preţurile de vânzare „iluzorii” şi „plata întreţinerii care se face în sistem pauşal”; art. 9 alin. (2) din ordonanţă prevede un termen de care „am luat cunoştinţă cu un an mai târziu de la publicarea în Monitorul Oficial”, astfel că este încălcat art. 31 din Constituţie, precum şi Legea liberului acces la informaţii de interes public. Autorul excepţiei mai susţine că: „dreptul de a cumpăra locuinţa construită cu fonduri publice s-a născut din momentul repartiţiei”, iar „împrejurarea că aceste locuinţe nu s-au vândut încă din iulie 1995 nu este din vina chiriaşilor, ci a conducerii întreprinderii”; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 interzice, prin art. 10, „agenţilor economici să mai construiască locuinţe din fondurile statului” şi „completează” art. 7 din Legea nr. 85/1992, iar efectele sale juridice au agravat situaţia chiriaşilor. În final, solicită Curţii Constituţionale „să decidă asupra modalităţii de plată privind vânzarea apartamentelor cu plata integrală”, „având în vedere că preţul de vânzare al apartamentelor este destul de ridicat în comparaţie cu puterea de cumpărare a locatarilor.”Tribunalul Galaţi – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este nefondată, întrucât nici unul din textele de lege criticate nu contravin art. 9, art. 16 alin. (1), art. 31 alin. (1) şi (2), art. 47 alin. (1) sau art. 115 alin. (4), (6) şi (8) din Constituţie. În acest sens, arată că: vânzarea locuinţelor de serviciu este o facultate şi nu o obligaţie a agenţilor economici care au în patrimoniu asemenea locuinţe, iar prevederea prin lege a unei astfel de obligaţii nu contravine egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi nici protecţiei sociale a muncii; orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 din ordonanţă îşi poate manifesta voinţa de a cumpăra locuinţa de serviciu; ordonanţa nu creează discriminare între diferite categorii de personal şi nici nu afectează drepturile şi libertăţile fundamentale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 sunt constituţionale. Astfel, în legătură cu invocarea încălcării art. 16 alin. (1) din Constituţie arată că „instituirea unor reguli în ceea ce priveşte statutul cumpărătorului […] este justificată chiar de calitatea acestora”, iar critica raportată la prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (4), (6) şi (8) nu poate fi reţinută, întrucât reglementarea este impusă de situaţia locuinţelor ocupate de personalul propriu şi întrucât ordonanţa a fost aprobată prin Legea nr. 189/2005. Consideră că prevederile art. 9, art. 31 alin. (1) şi (2), art. 41 alin. (2) şi art. 47 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1, art. 4 alin. (1) şi (3), art. 5 şi art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 privind unele măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de către alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniul personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere, pensionarilor sau disponibilizaţilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici, astfel cum au fost modificate prin articolul unic, pct. 1, 2 şi 4 din Legea nr. 189/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 27 iunie 2005.Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 1: "Societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului, în baza aprobării de către adunarea generală a acţionarilor sau, după caz, a consiliului de administraţie, pot vinde locuinţele pe care le au în patrimoniu personalului propriu – salariaţi care sunt titulari ai contractelor de închiriere -, disponibilizaţilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici, care sunt titulari ai contractelor de închiriere la data disponibilizării, sau pensionarilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici.";– Art. 4: "(1) Preţul de vânzare se stabileşte pe baza unui raport de evaluare elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate, potrivit legii. Evaluatorii vor fi selecţionaţi conform legislaţiei în vigoare. […].(3) Răspunderea privind corectitudinea stabilirii preţului de vânzare revine exclusiv evaluatorului selectat care a întocmit raportul de evaluare."; … – Art. 5: "În situaţia în care locuinţele nu sunt cumpărate de chiriaşi şi au devenit disponibile ca urmare a eliberării acestora, pot fi vândute prin licitaţie publică, în condiţiile legii, numai dacă nu pot fi închiriate altor angajaţi ai societăţii, disponibilizaţilor sau pensionarilor cu ultimul loc de muncă la societate, la cererea acestora.";– Art. 9 alin. (2): "Termenul limită de finalizare a operaţiunilor de vânzare a locuinţelor este 31 decembrie 2006."Autorul excepţiei susţine că textele de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 9 privind "Sindicatele, patronatele şi asociaţiile patronale", ale art. 16 alin. (1) – "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", ale art. 31 alin. (1) – "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit" şi (3) – " Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională", ale art. 41 alin. (2) referitoare la dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială, ale art. 47 alin. (1) – "(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent", ale art. 115 alin. (4) – "(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora", alin. (6) – "Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică" şi (8) – "Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei."De asemenea, se mai invocă şi încălcarea art. 1, 7, 17, 22, 23 şi 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi art. 2 pct. 1, art. 5, 7, 8, art. 11 pct. b), art. 17 şi 21 din Carta drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele: în esenţă, din criticile formulate, rezultă că autorul excepţiei este nemulţumit de modalitatea de stabilire şi implicit de cuantumul preţului de vânzare a locuinţelor cu privire la care dispune ordonanţa criticată, care "nu respectă cerinţele impuse de o reală protecţie socială". De asemenea, consideră că nerespectarea termenului în interiorul căruia cei vizaţi de dispoziţiile ordonanţei trebuie să îşi manifeste voinţa de a cumpăra "nu ar trebui să ducă la pierderea dreptului de a cumpăra prevăzut de Legea locuinţei nr. 85/1992„. În consecinţă, solicită Curţii Constituţionale „să decidă asupra modalităţii de plată privind vânzarea apartamentelor cu plata integrală”, „având în vedere că preţul de vânzare al apartamentelor este destul de ridicat în comparaţie cu puterea de cumpărare a locatarilor.”Analizând aceste susţineri, Curtea constată că, în realitate, ele nu reprezintă critici de neconstituţionalitate, ci, consideraţii personale ale autorului excepţiei referitoare la dispoziţiile art. 1, art. 4 alin. (1) şi (3), art. 5 şi art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004, care nu intră în competenţa Curţii Constituţionale. Astfel, de exemplu, susţine că art. 4 nu are nimic comun cu dreptul constituţional de protecţie socială, întrucât evaluatorul „este preocupat de estimarea unei valori de piaţă cât mai apropiată de realitate, pentru a cunoaşte care poate fi preţul maxim pentru cumpărător”, că locuinţele care nu sunt cumpărate de chiriaşi nu pot fi închiriate, „întrucât chiriile locuinţelor de serviciu din acest minister sunt exagerat de mari” şi nu respectă Legea nr. 310/2007, sau că a luat cunoştinţă de prevederile ordonanţei „cu un an mai târziu de la publicarea în Monitorul Oficial”.Autorul excepţiei mai solicită Curţii "să decidă asupra modalităţii de plată privind vânzarea apartamentelor cu plata integrală", "având în vedere că preţul de vânzare al apartamentelor este destul de ridicat în comparaţie cu puterea de cumpărare a locatarilor". Nici acest aspect nu intră în competenţa Curţii, întrucât, potrivit Constituţiei şi Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta „nu poate modifica sau completa prevederile supuse controlului”.Pe de altă parte, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 privind unele măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de către alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere, pensionarilor sau disponibilizaţilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici a fost adoptată tocmai pentru a da posibilitatea societăţilor comerciale vizate de a vinde locuinţele pe care le au în patrimoniu, în condiţiile pe care aceasta le stabileşte şi care reprezintă voinţa legiuitorului.Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 4 alin. (1) şi (3), art. 5 şi art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 privind unele măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de către alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere, pensionarilor sau disponibilizaţilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici, excepţie ridicată de Cătălin Ciucă în Dosarul nr. 7.043/233/2006 al Tribunalului Galaţi – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent-şef,Gabriela Dragomirescu_________