DECIZIE nr. 824 din 22 iunie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38, art. 45, art. 91^1, art. 265 alin. 2 şi ale art. 332 alin. 2 din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorMarinela Mincă – procurorOana Cristina Puică – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38, art. 45, art. 91^1, art. 265 alin. 2 şi ale art. 332 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dorel Cîrciu în Dosarul nr. 2.097/86/2009 al Tribunalului Suceava – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 7 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2.097/86/2009, Tribunalul Suceava – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38, art. 45, art. 91^1, art. 265 alin. 2 şi ale art. 332 alin. 2 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Dorel Cîrciu cu ocazia soluţionării dosarului de mai sus, în care instanţa a respins ca neîntemeiată o cerere de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, cerere formulată în temeiul art. 332 alin. 2 din Codul de procedură penală şi motivată de nerespectarea dispoziţiilor privitoare la sesizarea instanţei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 332 alin. 2, art. 38 şi ale art. 45 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, precum şi principiul unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, întrucât nu asigură restituirea cauzei la procuror în situaţia disjungerii dispuse cu încălcarea dispoziţiilor legale, în cursul urmăririi penale, în condiţiile existenţei cazului de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. a) din Codul de procedură penală, şi anume în cazul participaţiei penale. Cu privire la art. 265 alin. 2 din acelaşi cod, consideră că acesta "contravine dispoziţiilor constituţionale enunţate anterior, întrucât creează posibilitatea unor situaţii inacceptabile din punct de vedere juridic". De asemenea, arată că art. 91^1 din Codul de procedură penală aduce atingere aceloraşi principii şi drepturi din Legea fundamentală arătate mai sus, precum şi dispoziţiilor constituţionale privind viaţa intimă, familială şi privată, secretul corespondenţei şi condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece posibilitatea de a solicita interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare doar în baza unor date privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni contravine cerinţei existenţei unei proporţionalităţi între restrângerea exerciţiului drepturilor consacrate de art. 26 şi 28 din Constituţie şi situaţia care determină respectiva restrângere.Tribunalul Suceava – Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 38, art. 45, art. 91^1, art. 265 alin. 2 şi ale art. 332 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 171/2010.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 – "Disjungerea", art. 45 – "Dispoziţii care se aplică la urmărirea penală", art. 91^1 – "Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare", art. 265 alin. 2 – "Restituirea cauzei sau trimiterea la alt organ de urmărire" şi art. 332 alin. 2 – "Restituirea pentru refacerea urmăririi penale", toate din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:– Art. 38: "În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. a), precum şi în toate cazurile de conexitate, instanţa poate dispune, în interesul unei bune judecăţi, disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infractori sau dintre infracţiuni să se facă separat.";– Art. 45 – al cărui alin. 1^1 a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006), iar alin. 1^2 a fost introdus prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003), care a modificat şi alin. 5: „Dispoziţiile cuprinse în art. 30-36, 38, 40, 42 şi 44 se aplică în mod corespunzător şi în cursul urmăririi penale.Prevederile art. 35 alin. 4 nu se aplică în faza de urmărire penală.Declinarea de competenţă se dispune prin ordonanţă.Când nici unul din locurile arătate în art. 30 alin. 1 nu este cunoscut, competenţa revine organului de urmărire penală care a fost mai întâi sesizat.În caz de sesizări simultane, precăderea se stabileşte în ordinea enumerării de la art. 30 alin. 1.Dacă în raport cu vreunul din criteriile arătate în art. 30 alin. 1 sunt competente mai multe organe de urmărire penală, competenţa revine organului care a fost mai întâi sesizat.Urmărirea penală a infracţiunilor săvârşite în condiţiile prevăzute în art. 31 se efectuează de către organul de urmărire penală din circumscripţia instanţei competente să judece cauza.Conflictul de competenţă între doi sau mai mulţi procurori se rezolvă de către procurorul superior comun acestora. Când conflictul se iveşte între două sau mai multe organe de cercetare penală, competenţa se stabileşte de către procurorul care exercită supravegherea activităţii de cercetare penală a acestor organe.";– Art. 91^1 – modificat prin Legea nr. 356/2006: „Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul unor alte infracţiuni grave ori al infracţiunilor care se săvârşesc prin mijloace de comunicare electronică. Dispoziţiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător.Autorizaţia se dă pentru durata necesară interceptării şi înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În lipsa preşedintelui instanţei autorizaţia se dă de către judecătorul desemnat de acesta.Autorizaţia poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.Durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi 120 de zile.Înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi partea pe care o reprezintă sau o asistă în proces nu poate fi folosită ca mijloc de probă decât dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea de către avocat a unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. 1 şi 2.Procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei dacă nu mai există motivele care le-au justificat, informând despre această instanţă care a emis autorizaţia.La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul poate solicita judecătorului autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor ori comunicărilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formează obiectul cercetării.Autorizarea interceptării şi a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justifică măsura; motivele pentru care stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea ori localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea.";– Art. 265 alin. 2: "Când completarea sau refacerea urmăririi penale este necesară numai cu privire la unele fapte sau la unii învinuiţi sau inculpaţi, iar disjungerea nu este posibilă, procurorul dispune restituirea sau trimiterea întregii cauze.";– Art. 332 alin. 2 – modificat prin Legea nr. 356/2006: „Instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privitoare la statul de drept, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 26 alin. (1) privind viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 28 referitoare la secretul corespondenţei, ale art. 53 privind condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 124 alin. (2) privitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:I. Referitor la prevederile art. 265 alin. 2 din Codul de procedură penală, acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”.În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 265 alin. 2 din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 38, art. 45, art. 91^1 şi ale art. 332 alin. 2 din Codul de procedură penală, acestea au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la prevederi din Legea fundamentală invocate şi în prezenta cauză şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 224 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, şi prin Decizia nr. 171 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 16 martie 2010, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 2 din Codul de procedură penală, respectiv a prevederilor art. 38, art. 45 şi ale art. 91^1 din acelaşi cod, pentru motivele acolo arătate.Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.De altfel, autorul excepţiei este nemulţumit de modul de aplicare a dispoziţiilor de lege criticate de către organele de urmărire penală, respectiv de instanţa de judecată. Eventualele greşeli de aplicare a legii nu pot constitui, însă, motive de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional, fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:I. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 265 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dorel Cîrciu în Dosarul nr. 2.097/86/2009 al Tribunalului Suceava – Secţia penală.II. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38, art. 45, art. 91^1 şi ale art. 332 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 iunie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește