DECIZIE nr. 823 din 26 mai 2009

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 25/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 3 iulie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 102 25/04/2006
ActulREFERIRE LAOUG 109 14/07/2005 ART. 5
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 109 14/07/2005
ActulREFERIRE LAOUG (R) 195 12/12/2002 ART. 5
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 73
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 76
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorIrina Loredana Gulie – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (3) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Gildob Star Company” – S.R.L. din comuna Suseni, judeţul Argeş, în Dosarul nr. 3.429/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei, prin administrator asistat de avocat, precum şi părţile Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Autoritatea Rutieră Română, reprezentate prin consilieri juridici.Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.Având cuvântul, avocatul autoarei excepţiei solicită amânarea judecării cauzei în vederea solicitării către Avocatul Poporului a punctului de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că la dosarul cauzei există exprimat punctul de vedere asupra unei alte excepţii, ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.Reprezentanţii părţilor prezente şi ai Ministerului Public nu sunt de acord cu amânarea.Curtea respinge cererea, constatând şi faptul că în punctul de vedere exprimat asupra excepţiei de către Avocatul Poporului este vorba de o eroare materială ce priveşte numărul ordonanţei de urgenţă criticate, însă pe fond punctul de vedere se referă la excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul pe fond.Autoarea excepţiei, prin avocat, solicită admiterea acesteia, arătând că nu a existat o situaţie extraordinară care să justifice emiterea unei ordonanţe de urgenţă în domeniul transporturilor rutiere, cu atât mai mult cu cât ordonanţa de urgenţă criticată a fost emisă în anul 2005, iar toate termenele instituite se referă la data de 10 septembrie 2008. Mai mult, deşi pentru aprobarea unei ordonanţe de urgenţă este necesară majoritatea cerută pentru o lege organică, în cauză nu rezultă dacă această condiţie a fost îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, astfel că din momentul aprobării ordonanţa de urgenţă nu mai putea fi atacată pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, ci numai legea de aprobare. Solicită respingerea excepţiei astfel cum a fost formulată, arătând că pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă nu este necesară o lege de abilitare.Reprezentantul Autorităţii Rutiere Române solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 25 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3.429/1/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Gildob Star Company” – S.R.L. din comuna Suseni, judeţul Argeş, într-o cauză având ca obiect judecarea unei excepţii de nelegalitate a unui act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 73 alin. (3) referitor la domeniile reglementate prin lege organică, în art. 108 alin. (3) privind emiterea ordonanţelor de Guvern în temeiul unei legi speciale de abilitare şi în art. 115 alin. (1) privind delegarea legislativă. Se arată că domeniul transporturilor rutiere nu poate face obiect al reglementării prin lege organică, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere nu este emisă în temeiul unei legi speciale de abilitare.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 115 din Constituţie, pentru adoptarea ordonanţelor de urgenţă nu este necesară adoptarea unei legi speciale de abilitare.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 este neîntemeiată. Astfel, arată că regimul juridic al ordonanţelor simple şi al ordonanţelor de urgenţă este diferit, în sensul că acestea din urmă pot fi adoptate şi în domenii ce fac obiectul legii organice, fiind acte normative ce permit Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, să facă faţă unor situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată. Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. (5) din Constituţie, ordonanţa de urgenţă ce cuprinde norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că interdicţia reglementării în domenii care fac obiectul legii organice nu vizează ordonanţele de urgenţă ale Guvernului.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.În legătură cu obiectul acesteia, Curtea constată că, deşi instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, în realitate motivarea excepţiei se referă la întreaga ordonanţă de urgenţă.Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 9 mai 2006.Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la prevederile constituţionale cuprinse în art. 73 alin. (3) referitor la domeniile reglementate prin lege organică, în art. 108 alin. (3) privind emiterea ordonanţelor de Guvern în temeiul unei legi speciale de abilitare şi în art. 115 alin. (1) privind delegarea legislativă.Examinând excepţia, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:Potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. (1) din Constituţie, ordonanţele de Guvern sunt adoptate prin delegare legislativă, în temeiul unei legi speciale de abilitare, cu respectarea perioadei de abilitare şi a domeniului în care se pot emite ordonanţe.Spre deosebire de regimul juridic al ordonanţei simple, pentru adoptarea de ordonanţe de urgenţă nu este necesară o lege de abilitare, însă este necesară respectarea condiţiilor instituite prin dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, respectiv urgenţa reglementării şi obligaţia motivării acestei urgenţe în cuprinsul ordonanţei.Curtea constată că, potrivit notei de fundamentare ce însoţeşte actul normativ criticat în prezenta cauză, urgenţa reglementării vizează, între altele, respectarea termenului de aderare a României la structurile Uniunii Europene.Mai mult, spre deosebire de ordonanţele simple, care se supun aprobării Parlamentului numai dacă acest lucru este prevăzut expres în legea de abilitare, ordonanţele de urgenţă se supun în mod obligatoriu aprobării forului legislativ, în procedură de urgenţă.Curtea constată că nu este întemeiată susţinerea autoarei excepţiei potrivit căreia în cauză nu a fost îndeplinită condiţia aprobării ordonanţei de urgenţă cu majoritatea cerută pentru o lege organică, dat fiind faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere nu conţine norme de natura legii organice, care să atragă obligativitatea aprobării acesteia cu majoritatea prevăzută la art. 76 alin. (1) din Constituţie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Gildob Star Company” – S.R.L. din comuna Suseni, judeţul Argeş, în Dosarul nr. 3.429/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 mai 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x