DECIZIE nr. 822 din 7 iulie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Millennium Building Development” S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.222/120/2007 al Tribunalului Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 3 iulie 2008 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, iar, în urma deliberărilor, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 7 iulie 2008.CURTEA ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 21 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 7.222/120/2007, Tribunalul Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Millennium Building Development" – S.R.L. din Bucureşti într-o acţiune de contencios administrativ, introdusă de reclamanta Arhiepiscopia Româno-Catolică, având ca obiect anularea autorizaţiei de construire emise de primarul sectorului 1 Bucureşti, textul de lege criticat constituind temeiul de drept invocat de reclamantă în acţiune.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine următoarele:Potrivit art. 120, art. 121 şi art. 122 din secţiunea a 2-a "Administraţia publică locală", cuprinsă în cap. V "Administraţia publică" din Constituţie, rezultă că, la nivelul comunelor şi oraşelor, autonomia locală se realizează prin consiliile locale alese şi primarii aleşi, aceste autorităţi administrative autonome având misiunea de a rezolva treburile publice din comune şi oraşe, în timp ce consiliul judeţean reprezintă autoritatea administraţiei publice al cărei rol este coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.Dezvoltând prevederile constituţionale de mai sus, Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 precizează că primarul este şeful administraţiei publice locale, autoritate unipersonală care emite dispoziţii ce devin obligatorii după aducerea lor la cunoştinţa persoanelor interesate, iar consiliul judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti reprezintă autorităţi colegiale având competenţe de coordonare a activităţilor consiliilor comunale şi orăşeneşti, respectiv ale sectoarelor din Bucureşti. Chiar dacă legislaţia naţională în materie instituie pentru administraţia publică locală un regim de largă autonomie, se arată că există şi elemente necesare de centralizare pentru asigurarea echilibrului corespunzător între organele centrale şi cele locale, astfel cum prevede şi art. 4 pct. 3 din Carta europeană a autonomiei locale, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997.Totodată, legislaţia internă referitoare la "conservarea Patrimoniului Cultural Naţional Imobil" transpune în practică principiul constituţional al autonomiei locale, primarului revenindu-i, de exemplu, o serie de atribuţii, astfel cum rezultă din art. 47 lit. a) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice sau art. 4 alin. (1) lit. c) pct. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.Or, dispoziţiile art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 încalcă principiul autonomiei locale prin aceea că scot din competenţa primarilor – autorităţi executive – atribuţia de eliberare a autorizaţiilor de construire sau de desfiinţare „pentru imobile aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate” şi o includ în competenţa consiliului judeţean şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti autorităţi colegiale, deliberative – în condiţiile în care competenţa emiterii tuturor celorlalte autorizaţii de construire, modificare sau desfiinţare a imobilelor revine, potrivit legii, primarilor. Se arată că o asemenea reglementare specială nu se justifică, deoarece autorizaţia de construire a unui imobil nu poate fi emisă în afara planurilor urbanistice, toate elaborate cu avizul conform al Ministerului Culturii şi Cultelor şi serviciilor deconcentrate ale acestuia, după caz. Aşadar, protecţia efectivă a zonelor de protecţie a monumentelor istorice se realizează prin aceste mijloace, neavând relevanţă dacă autorizaţia este eliberată de consiliul judeţean sau de primar.Dispoziţia art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 contravine şi art. 122 alin. (1) din Constituţie prin aceea că transformă consiliul judeţean, autoritate a administraţiei publice, constituită şi învestită cu atribuţii de coordonare, într-un organism de execuţie, respectiv de „eliberare” a unui anume tip de acte administrative individuale, care nu au nicio legătură cu normele fundamentale invocate.De asemenea, textul de lege criticat contravine şi prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, texte referitoare la principiul egalităţii şi la interzicerea discriminării. Discriminarea negativă decurge din procedura greoaie şi de lungă durată, cu cheltuieli suplimentare, la care sunt supuse persoanele care deţin în proprietate un teren aflat într-o zonă de protecţie, în raport cu ceilalţi proprietari de terenuri, cărora, pentru emiterea aceluiaşi tip de autorizaţii emise de primar, li se aplică proceduri clare, suple şi operative.În sfârşit, se arată că dispoziţiile Legii nr. 422/2001 nu corespund nici exigenţelor de tehnică legislativă sub aspectul necorelării şi chiar contradicţiei acestora cu texte cuprinse în alte acte normative în vigoare, cum ar fi Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. În sensul sancţionării lipsei de coerenţă a legislaţiei sunt menţionate hotărâri pronunţate de Curtea Europeană Drepturilor Omului, de exemplu în cauza Păduraru contra României, 2005 sau cauza S.A. Dangeville contra Franţei, 2002.Tribunalul Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ nu îşi exprimă opinia faţă de temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie să cuprindă opinia instanţei asupra excepţiei.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul, în punctul de vedere comunicat Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere arată că «Din analiza dispoziţiilor legale nu rezultă încălcarea, sub niciun aspect, a principiului constituţional al autonomiei locale reglementat de art. 120 alin. (1) din Constituţia României, republicată, care stabileşte principiile pe care trebuie să se bazeze administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale. Textul analizat nu face decât să se conformeze acestor principii, precum şi celorlalte dispoziţii din Legea fundamentală, respectiv art. 122 alin. (2), care stabileşte: „Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii.”Nici susţinerea potrivit căreia este încălcat art. 122 alin. (1) din Constituţia republicată nu poate fi primită, argumentele expuse în acest sens referindu-se de fapt la aspecte de interpretare a dispoziţiilor legale şi nu la motive de neconstituţionalitate a dispoziţiilor vizate, ceea ce face obiectul activităţii instanţelor de judecată.Cât priveşte invocarea încălcării art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, apreciem că principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii nu este afectat, câtă vreme textul de lege se aplică tuturor celor aflaţi într-una dintre situaţiile expuse de ipoteza normei legale.»Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice sunt neconstituţionale, sub aspectul nerespectării art. 120 alin. (1) şi art. 122 alin. (1) din Constituţie.Referitor la critica de neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 120 alin. (1) din Legea fundamentală, privind principiile de bază ale administraţiei publice din unităţile administrativteritoriale, se arată, în esenţă, că, faţă de instituţia primarului, consiliul judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti sunt autorităţi colegiale cu atribuţii de coordonare a activităţii consiliilor comunale sau orăşeneşti, respectiv a celor de sector din municipiul Bucureşti, în vederea ducerii la îndeplinire a serviciilor publice de interes judeţean sau la nivelul capitalei. Or, excluderea, prin dispoziţiile art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001, din sfera competenţei primarilor, în calitate de autorităţi executive, având un caracter unipersonal, a atribuţiei de a elibera autorizaţia de construire, modificare sau desfiinţare având ca obiect imobilele situate în zona de protecţie a monumentelor istorice, şi comutarea acestei atribuţii în sarcina consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, încalcă principiul autonomiei locale consacrat de art. 120 alin. (1) din Constituţie. Dimpotrivă, dispoziţiile art. 47 din aceeaşi lege, care prevăd competenţele primarului în domeniul protejării monumentelor istorice, respectă acest principiu şi sunt în acord cu prevederile Cartei Europene a Autonomiei Locale, care dispun că „exerciţiul responsabilităţilor publice trebuie, de manieră generală, să revină, de preferinţă, acelor autorităţi care sunt cele mai apropiate de cetăţeni”. De aceea, nu se poate considera că dispoziţiile art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 sunt justificate de interesul general al obiectivelor protejate şi al lucrărilor de executat, pe motiv că acest interes ar depăşi sfera de competenţă a primarului şi s-ar încadra astfel în atribuţiile consiliului judeţean sau ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, deoarece, indiferent de emitentul autorizaţiei, adevărata autoritate care asigură o protecţie efectivă, prin condiţionarea emiterii autorizaţiei de avizarea prealabilă, este Ministerul Culturii şi Cultelor.Cât priveşte critica de neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 122 alin. (1) din Constituţie, şi aceasta este întemeiată, deoarece consiliul judeţean are atribuţii de coordonare şi nu atribuţii de execuţie, acestea din urmă revenind, potrivit legii, consiliilor comunale, orăşeneşti sau municipale. Totodată, art. 122 din Legea fundamentală nu include consiliul judeţean în sfera autorităţilor prin care se realizează autonomia locală, acesta având atribuţii în ceea ce priveşte raporturile dintre autorităţile locale, comunale, orăşeneşti sau, dup caz, judeţene şi autorităţile statului. De altfel, sunt de esenţa autonomiei locale dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi gestiona toate treburile publice, în baza mandatului reprezentativ din partea colectivităţii.În legătură cu pretinsa neconstituţionalitate faţă de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Avocatul Poporului apreciază că aceste norme nu sunt incidente în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA ,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006, care au următoarea redactare: „Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii: (…) d) eliberează autorizaţii de construire sau de desfiinţare pentru monumente istorice şi pentru imobile aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate, numai pe baza şi în condiţiile avizului Ministerului Culturii şi Cultelor sau ale serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, după caz.”Autorul excepţiei apreciază că textul de lege criticat contravine, în ordinea invocării lor, prevederilor constituţionale ale art. 120 alin. (1), care consacră principiile de bază ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, respectiv principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice, ale art. 122 – "Consiliul judeţean" şi ale art. 16 alin. (1), care instituie principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, texte referitoare la principiul egalităţii şi la interzicerea discriminării, precum şi ale art. 4 pct. 3 din Carta europeană a autonomiei locale, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997, referitoare la întinderea autonomiei locale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.I. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001, prin raportare la prevederile art. 120 alin. (1) din ConstituţieÎn opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, scoaterea, prin dispoziţiile art. 48 lit. d), din competenţa primarilor -autorităţi executive – a atribuţiei de a elibera autorizaţii de construire sau de desfiinţare "pentru imobilele aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate" şi includerea acestei atribuţii în competenţa consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti – autorităţi colegiale, deliberative – încalcă principiul autonomiei locale prevăzut de art. 120 alin. (1) din Constituţie.De altfel, din ansamblul criticilor de neconstituţionalitate se deduce că acestea vizează aspecte ce ţin de competenţele primarului şi de atribuţiile consiliilor judeţene şi ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, stabilite prin Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, în corelare cu principiul autonomiei locale ce guvernează administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale.Faţă de criticile formulate, Curtea observă următoarele:Administraţia publică locală este reglementată, potrivit Legii fundamentale, în secţiunea a 2-a, cap. V din titlul III, care cuprinde principiile de bază – art. 120, autorităţile comunale şi orăşeneşti – art. 121, consiliul judeţean – art. 122 şi prefectul – art. 123.În strânsă legătură cu normele enunţate sunt de menţionat şi prevederile art. 3 alin. (3) din Constituţie referitoare la teritoriul României, care stipulează că "Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii".Administraţia publică locală din unităţile administrativteritoriale se circumscrie la autorităţile administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe – consiliile locale alese şi primarii aleşi – şi, respectiv, la consiliul judeţean. În ce priveşte consiliul judeţean, este de observat că textul art. 122 din Constituţie, care defineşte consiliul judeţean ca autoritate a administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean, este inclus în secţiunea a 2-a – Administraţia publică locală – din cap. V al titlului III din Constituţie, fiind supus aceloraşi principii prevăzute de art. 120 din Constituţie şi celui de a fi ales în condiţiile legii, stabilit distinct în art. 122 alin. (2) din Legea fundamentală.Aşadar, autorităţi ale administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi la nivelul comunelor şi oraşelor, precum şi consiliul judeţean.De altfel, şi în doctrină se precizează că "autorităţile administraţiei publice locale sunt autorităţi ale administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală, autorităţi administrative autonome, alese, ale comunelor, oraşelor şi judeţelor". Se au în vedere "consiliile locale, primarii de la nivelul comunelor şi oraşelor, precum şi consiliul judeţean, ca elemente componente ale sferei administraţiei publice locale".Potrivit art. 73 alin. (3) lit. o) din Legea fundamentală, organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală se reglementează prin lege organică.Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, transferând în planul legislaţiei naţionale „Conceptul de autonomie locală” din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997, a prevăzut la art. 3 alin. (1) că „prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii”, iar la alin. (2) al art. 3 s-a stipulat că „acest drept se exercită de consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene, autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat”.Aşa fiind, susţinerea că "autonomia locală se realizează numai prin autorităţile comunale şi orăşeneşti" şi că "art. 122 din Constituţie, care reglementează Consiliul judeţean, nu îl include pe acesta în sfera autorităţilor prin care se realizează autonomia locală" nu poate fi primită. Autonomia locală nu poate fi restrânsă, aşa cum se susţine, doar la nivelul comunelor şi oraşelor, exercitată fiind de consiliile locale alese şi de primarii aleşi.II. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001, prin raportare la art. 122 alin. (1) ConstituţieÎn opinia autorului excepţiei «articolul 48 lit. d) transformă consiliul judeţean, autoritate a administraţiei publice constituită şi învestită cu atribuţii de coordonare, într-un organism de execuţie, respectiv de "eliberare" a unui anumit tip de acte administrative individuale, care n-au nicio legătură cu scopul prevăzut de art. 122 alin. (1) din Constituţie».În ce priveşte competenţa conferită de art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 consiliilor judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti de a elibera autorizaţii de construire sau de desfiinţare pentru monumente istorice şi pentru imobile aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate, Curtea reţine că aceasta este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 4 pct. 1 din Carta europeană a autonomiei locale, potrivit căreia „competenţele de bază ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt prevăzute de Constituţie sau de lege. Totuşi această dispoziţie nu împiedică atribuirea unor competenţe autorităţilor administraţiei publice locale, în scopuri specifice şi în conformitate cu legea”. Totodată, la pct. 3 al art. 4 din Cartă se precizează că „exerciţiul responsabilităţilor publice trebuie, de manieră generală, să revină, de preferinţă, acelor autorităţi care sunt cele mai apropiate de cetăţeni. La atribuirea unei responsabilităţi către o altă autoritate trebuie să se ţină seama de amploarea şi de natura sarcinii, precum şi de cerinţele de eficienţă şi economie”.Potrivit art. 122 alin. (1) din Constituţie, administraţia publică la nivelul judeţului se realizează prin consiliul judeţean care este definit ca fiind "autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean". Textul constituţional consfinţeşte competenţa de bază a consiliilor judeţene, dar nimic nu împiedică ca legiuitorul organic să atribuie consiliilor judeţene competenţe specifice ca autorităţi ale administraţiei publice. În acest sens, Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 conferă consiliilor judeţene, prin art. 91, mai multe categorii de atribuţii, dintre care unele executive, precum şi alte atribuţii prevăzute de lege. Legiuitorul a apreciat ca autorizaţiile de construire sau de desfiinţare pentru monumente istorice şi pentru imobile aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate să fie eliberate de autorităţi deliberative – consiliul judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti – ţinând seama de semnificaţia acestor lucrări, prin raportare la interesul general al societăţii, scoţându-le din sfera competenţei primarilor – în calitate de autorităţi executive, având un caracter unipersonal, fără ca prin aceasta să fie înfrânt vreun principiu de ordin constituţional. Art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 are un caracter special faţă de art. 4 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care constituie sediul materiei privind competenţa de a emite diferenţiat autorizaţii de construire de preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al municipiului Bucureşti sau de primari, putând să cuprindă dispoziţii derogatorii faţă de acesta din urmă.Se mai susţine că, întrucât "autorizaţia de construire a unui imobil nu poate fi emisă în afara planurilor urbanistice general, zonal şi de detaliu, toate elaborate cu avizul conform al Ministerului Culturii şi Cultelor, rezultă că protecţia efectivă se realizează prin aceste mijloace, neavând relevanţă dacă autorizaţia este eliberată de Consiliu sau de primar".Interesul protejării unor obiective declarate monumente istorice impune avizul Ministerului Culturii şi Cultelor sau al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, după caz, în ceea ce priveşte autorizarea construirii sau desfiinţării pentru monumente istorice şi pentru imobile aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate, dar, prin natura sa, acest interes poate depăşi sfera interesului local, intrând în sfera interesului general sau naţional, după caz. Importanţa şi valoarea deosebite ale unui anumit bun imobil declarat monument istoric, aparţinând patrimoniului cultural local sau, după caz, patrimoniului cultural naţional, sunt cele care determină necesitatea ca un organ deliberativ şi colegial să analizeze şi să hotărască asupra emiterii unei astfel de autorizaţii. În acest sens sunt atât prevederile art. 4 pct. 3 din Carta europeană a autonomiei locale, mai sus citate şi invocate, de altfel, de autorul excepţiei, cât şi ale art. 91 alin. (1) lit. f) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, potrivit cărora consiliul judeţean îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege, în afara celor enumerate în text.În vederea protejării monumentelor istorice din unităţile administrativ-teritoriale şi a respectării prevederilor legale în acest domeniu, prin cap. II al titlului IV din Legea nr. 422/2001 au fost stabilite distinct atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale – consilii locale, primari, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti -, acestora din urmă fiindu-le atribuită şi competenţa de a elibera autorizaţii de construire sau de desfiinţare pentru monumente istorice şi pentru imobilele aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate.III. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001, prin raportare la art. 16 din Constituţie, precum şi cu privire la unele probleme de tehnică legislativăCât priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la pretinsa discriminare pe care textul de lege examinat o creează între acele persoane care obţin într-un mod mult mai facil autorizaţii de construire eliberate în temeiul prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, faţă de cele ce se supun prevederilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001, Curtea constată că o astfel de critică este neîntemeiată, dată fiind evidenta deosebire dintre cele două categorii de subiecte de drept, destinatare ale unor acte normative diferite, pe care autorul excepţiei le compară.De altfel, aşa cum menţionează şi Avocatul Poporului, dispoziţiile art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea cetăţenilor în drepturi, nu sunt incidente în cauza de faţă.În sfârşit, Curtea nu poate reţine nici critica referitoare la aspecte privind tehnica legislativă, lipsa de corelare sau chiar contradicţia dintre diversele acte normative ce reglementează în domeniul eliberării autorizaţiilor de construcţii, întrucât Curtea Constituţională nu are competenţe în ceea ce priveşte corelarea şi armonizarea legislaţiei în vigoare. Curtea verifică doar compatibilitatea legilor cu Constituţia şi nu se pronunţă asupra eventualelor inadvertenţe sau necorelări existente în legislaţie, probleme ce revin autorităţii legiuitoare.IV. În raport cu considerentele menţionate la pct. I-III, Curtea constată că prevederile art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 120 alin. (1) şi art. 122 din Constituţie, ale art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Millennium Building Development” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.222/120/2007 al Tribunalului Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește