DECIZIE nr. 822 din 22 iunie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (3) raportate la cele ale art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorSimona Ricu – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (3) raportate la cele ale art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Paul Ureche în Dosarul nr. 1.866/232/2008 al Tribunalului Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 21 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.866/232/2008, Tribunalul Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (3) raportate la cele ale art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.Excepţia a fost ridicată de Paul Ureche cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 2.418 din 19 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Găeşti în contradictoriu cu I.G.P.R. – Secţia de Poliţie Autostrăzi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 25 şi 53. În acest sens arată, în esenţă, că, deşi sancţiunile contravenţionale complementare ar trebui să fie mai puţin aspre decât cele principale, sancţiunea complementară instituită de normele criticate, şi anume suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată, este mai aspră decât cele principale – amendă şi avertisment. Ca urmare, restrângerea exerciţiului dreptului constituţional la liberă circulaţie apare ca o sancţiune principală, şi nu complementară, ceea ce legiuitorul nu a dorit, având în vedere tocmai principiul proporţionalităţii şi ierarhizării pedepselor.Instanţa de judecată apreciază că textele de lege criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii cuprinse în art. 101 alin. (3), care reglementează faptele ce constituie contravenţie şi care se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, raportate la cele ale art. 96, care reglementează sancţiunile contravenţionale complementare.Prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 25 privind libera circulaţie şi art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu poate fi reţinută încălcarea art. 25 din Constituţie privind dreptul la liberă circulaţie, deoarece acesta nu are legătură cu textele de lege criticate. Dreptul la liberă circulaţie vizează libertatea de mişcare a cetăţeanului, textul constituţional reglementând ambele aspecte care formează acest drept fundamental, şi anume: libera circulaţie pe teritoriul României şi libera circulaţie în afara teritoriului ţării. Dreptul la liberă circulaţie nu include şi dreptul de a conduce autovehicule, respectiv de a deţine un permis de conducere auto în acest scop, prevederile constituţionale nefăcând referire şi la mijloacele de transport prin care se realizează libera circulaţie.În ceea ce priveşte invocarea înfrângerii art. 53 din Constituţie, Curtea observă că textul constituţional se referă exclusiv la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzute de Constituţie, iar normele criticate nu restrâng drepturi constituţionale, ci prevăd sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere. Pe de altă parte, este de reţinut că alin. (1) al art. 53 prevede, între alte situaţii, că exerciţiul unor drepturi poate fi restrâns şi pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.Curtea mai reţine că autorul excepţiei îşi fundamentează criticile de neconstituţionalitate pe compararea dispoziţiilor ce fac obiectul excepţiei. Or, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 486 din 11 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2004, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.Aceste considerente au fundamentat, de altfel, soluţia de respingere a unei excepţii de neconstituţionalitate similare, pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 982 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 29 iulie 2009, fiind valabile şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (3) raportate la cele ale art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Paul Ureche în Dosarul nr. 1.866/232/2008 al Tribunalului Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 iunie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește