DECIZIE nr. 82 din 8 martie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. 3 şi 4, art. 57 alin. 1 şi art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. 3 şi 4, art. 57 alin. 1 şi art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anton Sommert în dosarele nr. 1.318/2000 şi nr. 1.319/2000 ale Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 1 martie 2001, fiind consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, la cererea autorului excepţiei, a amânat pronunţarea la data de 6 martie 2001 şi apoi la data de 8 martie 2001.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierile din 20 iunie 2000, pronunţate în dosarele 1.318/2000 şi nr. 1.319/2000, Curtea Suprema de Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. 3 şi 4, art. 57 alin. 1 şi art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţii ridicate de Anton Sommert.În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate se susţine ca aceste prevederi legale sunt neconstituţionale, întrucât contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse în: art. 16 alin. (1) care reglementează egalitatea în drepturi a cetăţenilor, fără privilegii şi fără discriminări; art. 20 alin. (1) şi (2) care reglementează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor în concordanta cu tratatele internaţionale privind drepturile omului la care România este parte, iar dacă exista neconcordante între acestea şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale; art. 22 alin. (1) care reglementează garantarea dreptului la viaţa, la integritate fizica şi psihică a persoanei; art. 24 alin. (1) care reglementează garantarea dreptului la apărare; art. 31 alin. (1) care reglementează dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public; art. 123 alin. (1) şi (2) care reglementează baza legală a infaptuirii justiţiei şi, respectiv, independenta judecătorului şi art. 128 care reglementează folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.Totodată autorul excepţiei considera ca textele legale criticate vin, de asemenea, în contradictie cu art. 6, 7, 8, 10, 12 şi cu art. 20 alin. (2) din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi cu art. 1, 6, 13 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fără a se dezvolta însă motivele pentru care aceste neconcordante sunt invocate.Curtea Suprema de Justiţie – Secţia penală, exprimandu-şi opinia, considera excepţia ca fiind neîntemeiată, apreciind ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca "instituirea unei proceduri speciale în cazul judecării cererii de strămutare, procedura care nu contravine nici unei prevederi constituţionale, se explica prin aceea ca strămutarea unei cauze penale nu numai că nu afectează cu nimic judecarea în fond a procesului, ci strămutarea se face tocmai în scopul de a se asigura condiţii mai bune de judecată, dacă instanţa suprema sau, după caz, procurorul general ori ministrul justiţiei deţine unele date ca judecătorii cauzei penale nu pot fi impartiali, fiind interesaţi în pronunţarea unei anume soluţii". În consecinţa, se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Prevederile legale criticate au următoarea redactare:– art. 56 alin. 3 şi 4: "Suspendarea judecării cauzei poate fi dispusă de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie la primirea cererii, sau de către Curtea Suprema de Justiţie după ce aceasta a fost investită.Cererea facuta de ministrul justiţiei sau de procurorul general suspenda de drept judecarea cauzei.";– art. 57 alin. 1: "Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie cere, pentru lămurirea instanţei, informaţii de la preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se afla cauza a carei strămutare se cere, comunicându-i totodată termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare.";– art. 60 alin. 1: "Curtea Suprema de Justiţie dispune, fără arătarea motivelor, admiterea sau respingerea cererii." Textele constituţionale invocate sunt:– art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."; … – art. 22 alin. (1): "Dreptul la viaţa, precum şi dreptul la integritate fizica şi psihică ale persoanei sunt garantate.";– art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";– art. 31 alin. (1): "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.";– art. 123: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.(2) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii."; … – art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."I. Principiul constituţional al liberului acces la justiţie, prevăzut la art. 21, are semnificatia ca acest drept trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti – judecătorii, tribunale, curţi de apel, Curtea Suprema de Justiţie – şi în privinta tuturor căilor de atac prevăzute de lege. În aceste condiţii, prin lege pot fi instituite reguli deosebite în considerarea unor situaţii diferite. În consecinţa, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare nu este supusă nici unei cai de atac, deoarece prin această instanţă nu se pronunţa asupra fondului, iar exercitarea unor cai de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor.Nici dreptul la apărare, consacrat prin dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie, nu este încălcat, întrucât acesta se realizează cu prilejul judecării pe fond a cauzei şi al soluţionării căilor de atac. Mai mult, art. 59 alin. 2 din Codul de procedură penală prevede că, atunci "Când părţile se înfăţişează, se asculta şi concluziile acestora". În consecinţa, de vreme ce nu se judeca fondul cauzei, nu se poate susţine ca interesele justiţiabililor ar fi prejudiciate. În realitate faptele asupra cărora este chemată să se pronunţe instanţa competenţa sa judece cererea de strămutare nu ţin de pricina însăşi, ci de asigurarea condiţiilor pe care le implica normele procedurale, respectiv nepărtinirea şi obiectivitatea în soluţionarea cauzei, condiţii care vizează toate părţile în proces, indiferent de calitatea lor procesuala.Asa fiind, susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi ale art. 128 din Constituţie nu poate fi primită şi, în consecinţa, sub acest aspect, excepţia nu este intemeiata, urmând să fie respinsă.De altfel, Curtea Constituţională a mai soluţionat o excepţie care privea neconstituţionalitatea reglementării instituţiei strămutării, însă în cadrul procesului civil. Astfel, prin Decizia nr. 92 din 11 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie 1996, în temeiul unor argumente similare celor avute în vedere în prezenta decizie, Curtea a respins excepţia.În legătură cu pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Constituţie, în care se garantează dreptul persoanei la viaţa şi la integritate fizica şi psihică, Curtea retine ca referirea facuta de autorul excepţiei la acest text constituţional nu prezintă legătură cu obiectul litigiului, fiind evident ca strămutarea judecării unei cauze de la o instanţa la alta nu poate avea semnificatia unei măsuri care să pericliteze viaţa sau integritatea fizica ori psihică a celui ce solicita aceasta procedura. De aceea, şi sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă.II. De asemenea nu poate fi primită nici critica referitoare la dispoziţiile art. 56 alin. 4 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Cererea facuta de ministrul justiţiei sau de procurorul general suspenda de drept judecarea cauzei", în sensul că acest text de lege ar încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Curtea Constituţională a decis în mod constant ca principiul egalităţii implica un tratament juridic egal pentru toţi cetăţenii aflaţi în situaţii egale, fără discriminări şi fără privilegii. În acelaşi timp însă principiul egalităţii nu este lezat atunci când legiuitorul stabileşte un tratament juridic diferit în situaţii diferite, condiţiile de exercitare a aceluiaşi drept putând fi diferite în raport cu situaţiile specifice în care se afla titularul. În acest sens Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 4 din 16 ianuarie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, şi prin Decizia nr. 135 din 5 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996.Curtea constata însă ca prevederea art. 56 alin. 4 teza întâi din Codul de procedură penală, conform căreia judecarea cauzei se suspenda de drept dacă cererea de strămutare este facuta de ministrul justiţiei, este neconstitutionala, şi anume în raport cu principiul separaţiei puterilor în stat. Este adevărat ca în Constituţie acest principiu nu este consacrat in terminis, dar, astfel cum a statuat Curtea în jurisprudenta sa (de exemplu, prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996), existenta principiului separaţiei puterilor în stat poate fi dedusă din ansamblul reglementărilor constituţionale, îndeosebi din acelea având ca obiect precizarea funcţiilor autorităţilor publice şi a raporturilor dintre acestea.Într-adevăr ministrul justiţiei, ca membru al Guvernului, care exercită conducerea generală a administraţiei în domeniul justiţiei, nu poate interveni în actul de justiţie, aceasta având semnificatia unei ingerinţe a executivului în activitatea autorităţii judecătoreşti.În ceea ce priveşte reglementarea din teza a doua a textului de lege criticat, prin care se prevede că cererea de strămutare facuta de procurorul general suspenda de drept judecarea cauzei, Curtea retine ca aceasta reglementare este constituţională, atâta timp cat art. 130 alin. (1) din Constituţie consacra poziţia specială a Ministerului Public, care, "În activitatea judiciară, […] reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor". De altfel, instituţia Ministerului Public este reglementată în Constituţie alături de "Instanţele judecătoreşti", în cadrul cap. VI ("Autoritatea judecătorească") din titlul III ("Autorităţile publice").III. Celelalte sustineri ale autorului excepţiei nu au relevanta în cauza, ele, de altfel, nefiind argumentate de către acesta (asa cum este de exemplu, referirea la dreptul la informare sau enumerarea aleatorie a unor prevederi din diverse documente internaţionale).Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 56 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală şi cu unanimitate de voturi în privinta celorlalte dispoziţii,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Anton Sommert în dosarele nr. 1.318/2000 şi nr. 1.319/2000 ale Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală şi constata ca sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 56 alin. 4 teza întâi din Codul de procedură penală, referitoare la caracterul suspensiv al cererii de strămutare formulate de ministrul justiţiei.2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. 3, ale art. 56 alin. 4 teza a doua, ale art. 57 alin. 1 şi ale art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în aceleaşi dosare.Definitivă şi obligatorie.Decizia se comunică Guvernului şi celor două Camere ale Parlamentului.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 martie 2001.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Maria Bratu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește